Istoria lui Thomas Müller, povestită de Jorge Luis – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/istoria-lui-thomas-muller-povestita-de-jorge-luis-mondialul-metropolis/

Să fi fost ceasurile unsprezece noaptea; intrasem într-o cârciumă din Cartierul Latin, colţ cu Prelungirea Ghencea, care acum s-a transformat în bar. Dintr-un ungher, un ins mă fluieră încetişor. O doză de autoritate trebuie să fi existat în gest, de vreme ce m-am şi supus pe dată.

Un articol de Pantacruel|12 Iulie 2014

Era îmbrăcat în negru, în short şi tricou, ca arbitrii, deşi părea om serios, care prefera mai degrabă cartea sprayului cu spumă. Şedea în faţa uneia dintre mescioare; în mod inexplicabil am simţit că se scursese vreme multă de când nu se clintise de acolo, din faţa păhărelului său gol. Mă invită să beau ceva cu el. M-am aşezat şi am început să stăm de vorbă. Toate acestea s-au petrecut prin 2014, pe la jumătatea lunii lu’ Cuptor.

Omul mi-a spus:

–          Domnia voastră nu mă ştiţi decât din cărţi, dar eu vă cunosc bine de când cu Mondialul Metropolis. Sunt Jorge Luis. Răposatul Alexander Search trebuie să vă fi vorbit despre mine. Oricum, cred că i-aţi citit ultima carte şi ştiţi despre ce e vorba; fabulaţii de la un capăt la altul. Avea damblalele şi viciile lui, ce-i drept; adora bârfele, împânzea blogosfera de comentarii şi, fie vorba între noi, habar n-avea fotbal – credea că lovitura de pedeapsă se dă de la 9 metri sau că Maradona era brazilian. Acum că tot n-avem nimica de făcut, o să vă povestesc ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea, la Rio de Janeiro, pe Estádio Maracana.

Făcu o pauză, vrând parcă să-şi adune amintirile, şi continuă:

Trecuseră mai bine de 60 de minute din meci şi încă nici o mişcare pe tabela de marcaj. Flăcăul acela subţirel şi înalt, Thomas Müller, dădea târcoale careului de 16 metri. Lionel, care abia dacă se sinchisea de eforturile zadarnice ale nemţilor, îl trase deoparte (regulamentar) pe atacantul lui Bayern şi îi şopti la ureche:

–          N-avea nici o grijă, uite, uite, uite acuş te fac rapid ca Lăcătuş.Mondialul Metropolis

Pentru că nu mă uit de ieri la Cupa Mondială, ştiam cine fusese acest Lăcătuş, pe care îl văzusem în 1990, în grupe, într-o partidă Argentina – România 1-1. Intuiam, aşadar, într-o oarecare măsură ce va urma, iar temerile mele aveau să se adeverească în doar câteva minute.

Müller, urmărit îndeaproape de Messi, porni încet cu mingea la picior, către poarta lui Romero. Deodată, ca şi cum ar fi fost nimerit de lunetistul Fredrick Zoller, neamţul s-a prăbuşit pe gazonul răcoricios. Cum a făcut de s-a împiedicat de piciorul lui Messi – numit din acea zi el pie di Dioşi cum s-a prăvălit Lionel peste bietul Thomas nimeni nu şi-a dat seama atunci.

E adevărat că au fost acolo şi o discretă muşcătură de umăr, neobservată pe reluari, şi câteva vorbe dulci de morţi, rude şi alte mădulare, ba chiar un sărut năvalnic pe vârful bocancului, vizibil doar pe radiografiile dentare ulterioare; nici vorbă însă de ciocănel din ăla a la Andy Dufresne, ascuns în chiloţi, cum au afirmat, în acele zile, unii editorialişti înfierbântaţi de la Gazetă.

Cert este că a fost o clipă în care ar fi putut să se întâmple orice şi în care chiar s-a întâmplat ceva dubios. Pentru că în urma acelei duble fracturi transversale de tibie şi peroneu bravul Müller a devenit istorie, iar Messi a rămas până în zilele noastre nesancţionat, neexistând suficiente dovezi existenţialiste care să-i incrimineze reprobabila faptă.

În noaptea aceea, mai spuse Jorge Luis, am aflat că o finală mondială poate fi un sfârşit de poem şi că, uneori, o finală mică la vremea ei face cât zece… trofei.

–          N-aţi găsit altă rimă, nu-i aşa? l-am întrebat după o clipă de tăcere.

–          N-am găsit, domnule Pantacruel, mi-a răspuns şi a mai condamdat două beri la nemurire.


Mondialul Metropolis – trailer

Foto cu Mondialul Metropolis – fifa, facebook

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212