Istvan Teglas: Teatrul experimental există în România
http://www.ziarulmetropolis.ro/istvan-teglas-teatrul-experimental-exista-in-romania/

Zona experimentală ne atrage, iar – dacă avem noroc -, putem să ne lovim de ea. Nopţi întregi în pădure, dormit pe podea, dezbrăcat în frig, cu puţină mâncare şi fără apă; toate astea pentru bucuria de a experimenta în artă.

Un articol de Istvan Teglas|25 Ianuarie 2014

Zona experimentală ne atrage, iar – dacă avem noroc -, putem să ne lovim de ea, spune actorul Istvan Teglas. “Nopți întregi în pădure, dormit pe podea, dezbrăcat în frig, cu puțină mâncare și fără apă; toate astea pentru bucuria de a experimenta în artă”.

“Diferența între un produs născut dintr-un experiment și un produs creat la comandă, este că, la cel născut din experiment, contează drumul înspre – adică chinul nașterii, cum se spune – și mai puțin contează produsul final. Acesta poate fi mai valoros uneori decât produsul creat la comandă, care însă începe să prindă valoare din moment ce drumul înspre el a luat sfârșit.

Nevoia, dar și imposibilitatea de a mă transforma într-o maimuță de experiment și de a trăi pentru/prin/din asta m-au făcut să adopt acest mod de a căuta mereu diversitatea în lucru și în proiecte. Spectacolele din zone și cu concepte diferite îmi hrănesc această nevoie a căutării și mă ajută să am măcar falsa senzație că evoluez.

Recunosc că mereu am fost atras de necunoscut, de pericol și de aventură. Și dacă am posibilitatea să trăiesc senzațiile astea prin artă, înseamnă că n-am greșit adresa.

Bineînțeles că nu trebuie să mă dau peste cap mereu, cel puțin nu la propriu; nu toate spectacolele trebuie să aibă același efect. Doar să simt că acolo, în dedesubtul lucrurilor, indiferent cât de puțin, – dar mereu – fierbe ceva.

De toate astea e legat cuvântul „provocare”, care ar trebui să existe acolo în orice propunere primită sau făcută. Nu numai la nivel artistic, ci și la nivel uman.

Și eu mă transform în timpul procesului unui proiect, adică în primul rând eu mă transform, nu numai cel pe care îl joc devine realitate. Iar dacă procesul a fost unul fericit, uit tot ce am știut vreodată despre mine, devin altcineva, uman vorbind, și dacă am și noroc, descopăr și noi lucruri.

Istvan Teglas

“Cuvântul provocare, care ar trebui să existe în orice propunere primită sau făcută”, spune Istvan Teglas

Iar personajele, în cazul în care e nevoie de a interpreta personaje, toate sunt din lumi diferite; a le pune unul lângă celălalt sau a le compara ar fi absurd.

Cum zona experimentală are diferite forme de exprimare, de aceea am amintit adineaori de personaje, ai libertatea de a alege să creezi sau nu un personaj. Variațiunile sunt probabil infinit. Cele care îmi plac cel mai mult sunt atunci când inventezi un personaj ca să te ascunzi în spatele lui. E o păpușă pe care o mânuiești din întuneric; publicul vede păpușa, adică personajul, și i se pare total credibil – se mișcă, se miră.

Însă publicul deștept te vede și pe tine în spatele personajului-păpușă. Am văzut mari actori și artiști pe scenă așa; probabil e un fel de a ascunde durerile mari în spatele cuiva când devin insuportabile; din cauza acestui dublu, celor care au ochi să vadă și urechi să asculte, li se deschide o altă dimensiune.

O altă variațiune care mi-a plăcut este când nu ai niciun personaj, doar te lași deschis și aștepți. Nu încerci nimic. Iar când vine momentul te lași luat, purtat. Ceea ce urmează e ca o cădere în hău. Dacă ai ajuns până aici, nu mai e cale de întoarcere. Te ia cu el. Ai reușit să deschizi o ușă înspre dimensiunea aia? Ești responsabil să te arunci în ea.

Acolo descoperi lucruri de care nu știi și totuși le știi, vezi fețe pe care nu le cunoști și totuși le cunoști, trăiești lucuri pe care ai senzația că nu le-ai trăit niciodată. Revenirea din variațiunea asta e foarte grea, pentru că te hipnotizează. Seamănă cu o descriere de spiritism.

Majoritatea acestor momente se întâmplă într-o fază de început. Din păcate însă, publicul nu prea are ocazia să asiste la ele.”

Textul de opinie aparține lui Istvan Teglas, actor.

Foto cu Istvan Teglas – Elena Simion

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

24
/02
/17

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de șuncă, ceva mezeluri la grămadă, niște castraveciori murați sau gogoșari în oțet, un codru de brânză și ce mai pică), parcă mă văd la bătrânețe, adică peste două –trei luni, mimând mișcare cu gândul la ce o să mănânc după.

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

06
/02
/17

Cele peste două mii de cărți din casa mea au pornit un miting neautorizat, supărate ca de cinci zile nu am mai citit un rând, lucru care nu s-a mai întâmplat de două ori în ultimii treizeci de ani.

22
/12
/16

Doi colindători scăpaţi parcă de la balamuc, după felul cum sunt costumaţi, iau cu asalt un autobuz la ora când cafelele încă nu și-au făcut pe deplin efectul. Ambii sunt îmbrăcați în cămăși de noapte de damă, albe cu floricele verzi, cu dantelă la guler și mâneci, încinși cu niște sfori groase la mijloc purtând pe capete niște căciuli din pieile unor miei, care probabil s-au născut și au murit înainte de căderea comunismului.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

02
/11
/16

Cine nu are bătrâni să-şi cumpere! Am întâlnit trei bucăți care ar merita să fie vândute la fiare vechi și foarte stricate. • Asistam liniștit- solitar, ca orice microbist care se respectă, la un meci din Cupa României (Progresul Spartak 2 – Comprest București 6-4) când trei domni cu cel puțin șase decenii de viață la activ, dacă nu chiar șapte, s-au plasat în vecinătatea mea și au început să foarfece la amintiri.

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

07
/10
/16

Un domn înalt, scheletic, încercănat, obosit, îmbrăcat cu haine mai mari cu două – trei numere se așează în fața mea zâmbind. Se uită pe geam și zâmbește sau râde pur și simplu.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

31
/08
/16

Hull a luptat eroic şi a pierdut eroic cu un gol primit în „Fergie time”, în ultima etapă din Premier League! Îmi pare rău pentru ei dar sper să-l angajeze pe Phelan manager cu normă întreagă. Are stofă şi chiar şi cu resurse limitate poate ţine echipa pe linia de plutire în acest sezon.

30
/08
/16

Ca în vremurile bune, când oamenii erau obișnuiți să plătească atunci când doreau să vadă un film, sâmbătă seara am mers la cinematograf. O carte și un film făcut după ea cu mult înainte să mă nasc au reprezentat combustibilul care m-a pus în mișcare. Nu puteam rata noua ecranizare a romanului „Ben Hur”!

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

15
/08
/16

Alături de Cinesseur şi Dede's, prietenii publicaţiei noastre, Ziarul Metropolis s-a hotărât să facă un experiment. Adică să adopte o echipă (de tigri) - Hull City, "The Tigers" - din cel mai frumos campionat de fotbal al lumii, Premier League, şi să meargă cu ea până în pânzele "galben-negre" ale sezonului 2016-2017. Pentru că, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, cultura şi sportul fac, mai mereu, casă bună.

Page 1 of 712345...Last »