Johnny Cash, Ion Agârbiceanu & Anthony Perkins
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-cash-ion-agarbiceanu-anthony-perkins-12-septembrie/

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul şi şansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2017

Zece lucruri mai puţin ştiute despre Johnny Cash, cântăreţul care a vândut în cei aproape 50 de ani ai carierei sale peste 90 de milioane de albume:

1. Cash nu a cântat niciodată purtând altă culoare decât negru!

2. Vecinul de casă al lui Cash era nimeni altul decât supervedeta anilor ’60 si ’70, Roy Orbison. Cei doi s-au înţeles bine şi au colaborat deseori cu uşurinţă în cei 20 de ani cât au fost vecini în Tennessee.

3. Johnny Cash se temea foarte mult de şerpi.

4. Imaginea puşcăriaşilor şi a clasei defavorizate americane nu era doar marketing. Cash a rămas cu sechele fizice după ce şi-a rupt un deget de la picior încercând să rupă uşa de la celula în care se afla. Întâmplarea a avut loc în timpul detenţiei sale in Starkville, unul din cele 7 momente în care vedeta s-a aflat în inchisoare.

5. Johnny era un adevărat scandalagiu, iar echipa care se afla pe drum cu el nu făcea diferenţa. In anii ’50, vedeta a cumpărat 500 de pui de găina şi a eliberat 100 dintre ei în hotelul în care stătea. Cu altă ocazie, echipajul lui Cash a aruncat petarde în toaletă, distrugând întregul sistem sanitar al hotelului. Celebră este si… înjunghierea unei reproduceri a Mona Lisei, dintr-un hotel, pentru ca “nu se ridica la aşteptările” cântăreţului.

6. Cash este prima persoană dată în judecată în SUA pentru că ar fi încercat să incendieze o pădure! Aflat in padure singur, unde se retrăgea deseori, vedeta a incendiat, accidental, un copac, iar de acolo până la un adevarat dezastru a fost un singur pas. În incendiu au murit toţi condorii aflaţi într-un refugiu. La tribunal, vedeta a replicat tăios: “Nu îmi pasă de păsările voastre galbene!”

7. În 1984, artistul a considerat că era neglijat de casa de discuri. Drept urmare a înregistrat un album Chicken in Black, care avea, ca single, un cântec în care Cash suferea transplantul creierului de la o găină.

8. Într-o zi, Johnny Cash a fost atacat de un struţ din propria fermă. În urma atacului, Cântăreţul s-a ales cu o hemaragie internă gravă şi cinci coaste fisurate!

9. Faimoasa cicatrice de pe chipul lui Johnny vine din perioada în care acesta era militar in Air Force. Vedetei i-a fost îndepăratat atunci un chist de pe faţă de un chirurg mai puţin priceput.

10. Bănuiţi cum a apărut una dintre cele mai iubite piese ale sale, I Walk the Line? Simplu, din pasiunea lui Johnny Cash pentru o melodie tradiţională germană. Ascultând-o pe reverse, artistul a descoperit o nouă şi minunată linie melodică, adică I Walk the Line.

Evenimente:

490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Marathon.

1789: Jean-Paul Marat publică primul număr al ziarului L’Ami du peuple.

1919: Decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu. Universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.

1919: Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară și introducerea votului universal.

1920: La Anvers, la Jocurile Olimpice de vară, se folosește pentru prima dată steagul olimpic cu cinci inele Olympic rings with white rims.svg.

1940: În peștera de la Lascaux, Franța sunt descoperite picturi rupestre preistorice.

1953: John Fitzgerald Kennedy se căsătorește cu Jacqueline Lee Bouvier la biserica St. Mary din Newport, Rhode Island.

1958: Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.

S-au născut:

1882: Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1963)

1888: Maurice Chevalier, actor și șansonetist francez (d. 1972)

1913: Jesse Owens, atlet american de culoare supranumit torpila umană (d. 1980)

1921: Stanislav Lem, scriitor polonez (d. 2006)

1940: Linda Gray, actriță americană

johnny cash

1944: Barry White, cântăreț-compozitor și producător american (d. 2003)

1973: Paul Walker, director si actor (d. 2013)

S-au stins din viaţă:

1764: Jean-Philippe Rameau, compozitor francez (n. 1683)

1919: Leonid Andreev, dramaturg, nuvelist și fotograf rus (n. 1871)

1981: Eugenio Montale, poet și jurnalist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, 1975 (n. 1896)

1992: Anthony Perkins, actor american (n. 1932)

1995: Jeremy Brett, actor englez (n. 1933)

2003: Johnny Cash, cântăreț-compozitor american, chitarist și actor (The Highwaymen) (n. 1932)

Foto: Johnny Cash, Ion Agârbiceanu, Anthony Perkins – cinemagia, wikipedia

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.