Jurnal de culise – Sică Alexandrescu, Birlic şi Giugaru – ticuri şi emoţii
http://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-culise-sica-alexandrescu-birlic-si-giugaru-ticuri-si-emotii/

În anii `50, Teatrul Naţional a avut un turneu în URSS. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări, a existat şi un text conceput „altfel“, care îi umaniza pe zeii de pe scenă. Era scris chiar de unul dintre actori: de Ion Finteşteanu.

Un articol de Corina Vladov|20 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În anii `50, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ a avut un turneu memorabil în Uniunea Sovietică. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări al teatrului, a existat şi un text conceput „altfel“ – un reportaj care îi umaniza pe zeii de pe scenă, scris chiar de unul dintre actori: de Ion Finteşteanu. Ziarul Metropolis vă prezintă acest text care arată o parte nevăzută a vieţii de actor în turneu.

„Radioul şi presa au adus la cunoştinţa publicului, cu lux de amănunte, succesul pe care l-a obţinut Teatrul Naţional «I. L. Caragiale» în turneul din Uniunea Sovietică (n.r. – actorii au prezentat, printre altele,  «O scrisoare pierdută», «Revizorul» şi «Bădăranii»). Eu — care am fost o modestă violă în orchestra colectivului nostru — n-aş face decît să repet fapte şi concluzii deja cunoscute. M-am gândit să desprind din amintirile — inedite — ale voiajului nostru, unele pe care să vi le împărtăşesc în spaţiul ce mi s-a acordat cu ospitalitate de către revista «Teatrul»“, scria Ion Finteşteanu, în septembrie 1958.

Redăm în continuare un fragment din textul actorului.

„Desigur că ar fi interesant de cunoscut emoţiile prin care am trecut cu toţii, seară de seară, timp de 30 de zile cât am purtat mesajul graiului românesc în faţa celui mai sever arbitru de teatru: publicul sovietic. Pentru a fi putut înregistra starea permanent emoţională, în care am trăit în acest timp, ar fi fost necesar un adevărat… seismograf, deoarece şi emoţiile noastre au avut un caracter… curat seismic.

Poate v-ar interesa în ce fel ne manifestam fiecare în parte în culise, unii aşteptînd intrarea în scenă, alţii supraveghind spectacolul.

Să începem cu conducerea, evident.

Aurel Baranga se plimba nervos peste tot; din culise în cabine, din cabine în culise, în sală, iar în culise, gata-gata să intre în scenă după noi.

Sică Alexandrescu are, ca orice om de teatru însemnat, ticurile lui: îşi mîngîie scurt de două ori nasul şi-şi ciocăneşte de trei ori fruntea cu degetele. Din pricina emoţiei, uneori se întîmpla ca ticurile să se încurce şi Sică să-şi ciocănească nasul şi să-şi mângîie fruntea.

Cine-l privea pe Calboreanu parcurgînd drumul de la cabină la scenă, în «Anii negri», dacă n-ar fi ştiut ce joacă, nu şi-ar fi închipuit că interpretează pe muncitorul Buznea. Emoţia lui era nespus de mare, însă şi-o ascundea vitejeşte, împrumutîndu-şi expresia voievodală a domnilor romîni în prejma marilor bătălii.

Sub masca lui patriarhală, sub calmul lui aparent, Costache Antoniu tăinuia cu greu clocotul dinăuntru.

Aura Buzescu avea îngheţat pe figură un zîmbet cu totul străin de tumultul ei interior; îşi frîngea uşor mîinile, cît pe-aci să se volatilizeze din exces de sensibilitate.

Vasiliu-Birlic, mai nervos, mai agitat, mai neastîmpărat ca de obicei, ca argintul viu, exagerat preocupat de toaleta nasului… care îi trăda emoţia.

Lui Beligan, palid sub machiaj, i se adâncise cuta gândirii dintre sprîncene, devenise mai filozof. La întrebări răspundea foarte scurt şi foarte… îndepărtat.

Giugaru, de teamă parcă să nu-l ia emoţia pe sus, punea picioarele mai cu nădejde pe pămînt, să se încredinţeze că-l stăpîneşte.

Marcel Anghelescu rîdea cu usurinţă şi la glumele neizbutite.

În timp ce Eugenia Popovici se smiorcăia chiar cînd cerea un pahar cu apă.

Niki Atanasiu devenise excesiv de volubil, parcă pentru a compensa tăcerea lui Costache Antoniu.

Elvira Godeanu triplase doza de cafea, cu care stimula de obicei nervii coanei Zoiţica.

Lui Ion Manu îi pierise şi graiul şi fantezia, pe care altădată o risipea persiflînd — epigramatic — «defectele» colegilor. Acum, topit cum era, constituia el însuşi poanta unei epigrame.

Ghibericon îşi manifesta emoţia cu cîteva ore înainte de spectacol, cîntînd arii din opere şi încercînd să se pună cît mai bine în mască.

Iar Brancomir, ca să-şi controleze dictiunea, recita, cu glas ridicat, versuri umoristice.

Să nu vă imaginaţi însă că observînd toate aceste manifestări emotive ale colegilor mei eu am fost scutit de ele. În ziua şi în preziua spectacolului — ce se-ntîmpla, nu ştiu — dar deveneam maniac: eram un fel de «bolnav închipuit». Toate junghiurile, toate nevralgiile, guturaiurile mă asaltau, mă încolţeau, puneau stăpînire pe mine… Încolo, eram foarte calm“ – Ion Finteşteanu.

Citiţi şi: Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto sus: spectacolul Bădăranii, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“

Citiţi şi:
28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 1 of 2112345...1020...Last »