Jurnal de culise – Sică Alexandrescu, Birlic şi Giugaru – ticuri şi emoţii
http://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-culise-sica-alexandrescu-birlic-si-giugaru-ticuri-si-emotii/

În anii `50, Teatrul Naţional a avut un turneu în URSS. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări, a existat şi un text conceput „altfel“, care îi umaniza pe zeii de pe scenă. Era scris chiar de unul dintre actori: de Ion Finteşteanu.

Un articol de Corina Vladov|20 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În anii `50, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ a avut un turneu memorabil în Uniunea Sovietică. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări al teatrului, a existat şi un text conceput „altfel“ – un reportaj care îi umaniza pe zeii de pe scenă, scris chiar de unul dintre actori: de Ion Finteşteanu. Ziarul Metropolis vă prezintă acest text care arată o parte nevăzută a vieţii de actor în turneu.

„Radioul şi presa au adus la cunoştinţa publicului, cu lux de amănunte, succesul pe care l-a obţinut Teatrul Naţional «I. L. Caragiale» în turneul din Uniunea Sovietică (n.r. – actorii au prezentat, printre altele,  «O scrisoare pierdută», «Revizorul» şi «Bădăranii»). Eu — care am fost o modestă violă în orchestra colectivului nostru — n-aş face decît să repet fapte şi concluzii deja cunoscute. M-am gândit să desprind din amintirile — inedite — ale voiajului nostru, unele pe care să vi le împărtăşesc în spaţiul ce mi s-a acordat cu ospitalitate de către revista «Teatrul»“, scria Ion Finteşteanu, în septembrie 1958.

Redăm în continuare un fragment din textul actorului.

„Desigur că ar fi interesant de cunoscut emoţiile prin care am trecut cu toţii, seară de seară, timp de 30 de zile cât am purtat mesajul graiului românesc în faţa celui mai sever arbitru de teatru: publicul sovietic. Pentru a fi putut înregistra starea permanent emoţională, în care am trăit în acest timp, ar fi fost necesar un adevărat… seismograf, deoarece şi emoţiile noastre au avut un caracter… curat seismic.

Poate v-ar interesa în ce fel ne manifestam fiecare în parte în culise, unii aşteptînd intrarea în scenă, alţii supraveghind spectacolul.

Să începem cu conducerea, evident.

Aurel Baranga se plimba nervos peste tot; din culise în cabine, din cabine în culise, în sală, iar în culise, gata-gata să intre în scenă după noi.

Sică Alexandrescu are, ca orice om de teatru însemnat, ticurile lui: îşi mîngîie scurt de două ori nasul şi-şi ciocăneşte de trei ori fruntea cu degetele. Din pricina emoţiei, uneori se întîmpla ca ticurile să se încurce şi Sică să-şi ciocănească nasul şi să-şi mângîie fruntea.

Cine-l privea pe Calboreanu parcurgînd drumul de la cabină la scenă, în «Anii negri», dacă n-ar fi ştiut ce joacă, nu şi-ar fi închipuit că interpretează pe muncitorul Buznea. Emoţia lui era nespus de mare, însă şi-o ascundea vitejeşte, împrumutîndu-şi expresia voievodală a domnilor romîni în prejma marilor bătălii.

Sub masca lui patriarhală, sub calmul lui aparent, Costache Antoniu tăinuia cu greu clocotul dinăuntru.

Aura Buzescu avea îngheţat pe figură un zîmbet cu totul străin de tumultul ei interior; îşi frîngea uşor mîinile, cît pe-aci să se volatilizeze din exces de sensibilitate.

Vasiliu-Birlic, mai nervos, mai agitat, mai neastîmpărat ca de obicei, ca argintul viu, exagerat preocupat de toaleta nasului… care îi trăda emoţia.

Lui Beligan, palid sub machiaj, i se adâncise cuta gândirii dintre sprîncene, devenise mai filozof. La întrebări răspundea foarte scurt şi foarte… îndepărtat.

Giugaru, de teamă parcă să nu-l ia emoţia pe sus, punea picioarele mai cu nădejde pe pămînt, să se încredinţeze că-l stăpîneşte.

Marcel Anghelescu rîdea cu usurinţă şi la glumele neizbutite.

În timp ce Eugenia Popovici se smiorcăia chiar cînd cerea un pahar cu apă.

Niki Atanasiu devenise excesiv de volubil, parcă pentru a compensa tăcerea lui Costache Antoniu.

Elvira Godeanu triplase doza de cafea, cu care stimula de obicei nervii coanei Zoiţica.

Lui Ion Manu îi pierise şi graiul şi fantezia, pe care altădată o risipea persiflînd — epigramatic — «defectele» colegilor. Acum, topit cum era, constituia el însuşi poanta unei epigrame.

Ghibericon îşi manifesta emoţia cu cîteva ore înainte de spectacol, cîntînd arii din opere şi încercînd să se pună cît mai bine în mască.

Iar Brancomir, ca să-şi controleze dictiunea, recita, cu glas ridicat, versuri umoristice.

Să nu vă imaginaţi însă că observînd toate aceste manifestări emotive ale colegilor mei eu am fost scutit de ele. În ziua şi în preziua spectacolului — ce se-ntîmpla, nu ştiu — dar deveneam maniac: eram un fel de «bolnav închipuit». Toate junghiurile, toate nevralgiile, guturaiurile mă asaltau, mă încolţeau, puneau stăpînire pe mine… Încolo, eram foarte calm“ – Ion Finteşteanu.

Citiţi şi: Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto sus: spectacolul Bădăranii, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“

Citiţi şi:
13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

25
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE. „Unul din cei mai mari moraliști ai tuturor timpurilor.” Așa a fost caracterizat imediat după moarte filosoful și eseistul Emil Cioran (1911-1995).

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal. Astăzi de împlinesc 54 de ani de când Maria Tănase, una dintre cele mai mari voci ale muzicii romanesti, nu se mai află printre noi.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

Page 1 of 2312345...1020...Last »