Kirk Douglas, omorât din greşeală de revista People
https://www.ziarulmetropolis.ro/kirk-douglas-omorat-din-greseala-de-revista-people/

Necrologul actorului Kirk Douglas a fost publicat din greşeală pe internet, duminică, de revista People, deşi starul american, în vârstă de 97 de ani, trăieşte şi se simte foarte bine.

Un articol de Petre Ivan|2 decembrie 2014

Cu titlul „DO NOT PUB Kirk Douglas Dies” („A NU SE PUBLICA – Kirk Douglas a murit”), revista People a publicat din greşeală pe site-ul ei un articol, scris în prealabil, sub forma unui omagiu adus actorului american, care va împlini vârsta de 98 de ani pe 9 decembrie.

Articolul prezintă o serie de detalii despre viaţa şi cariera de peste şase decenii a starului american, inclusiv despre „Van Gogh/ Lust for Life”, filmul biografie a pictorului Vincent Van Gogh. Necrologul, care a generat un val de reacţii pe Twitter, a fost retras de pe site-ul revistei People.

Nu se ştie dacă acest articol-tribut, pe care apare data de 29 septembrie, a fost online în ultimele două luni pe site-ul revistei People sau a fost publicat recent.

„Kirk Douglas, unul dintre puţinele staruri de box office autentice, care s-au lansat chiar atunci când televiziunea cucerea cultura americană în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, a murit. Avea vârsta de 97 de ani (Data naşterii 9/12/1916) şi avea o stare de sănătate bună, în ciuda faptului că a suferit un accident vascular cerebral, în 1996, care l-a lăsat cu dificultăţi de vorbire”, se afirmă în acel necrolog.

Kirk Douglas a jucat în primul său film în 1946 – un film noir clasic, intitulat „Dragoste ciudată/ The Strange Love of Martha Ivers”. S-a remarcat apoi în filme precum „Gunfight at the O.K. Coral”, „Călăreţul singuratic/ Lonely Are the Brave” şi „Umbra unui uriaş/ Cast a Giant Shadow”.

Kirk Douglas, în Spartacus

Kirk Douglas, în Spartacus

Pe parcursul carierei sale prestigioase, Kirk Douglas a primit trei nominalizări la premiile Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „Van Gogh/ Lust for Life”, „Urâtul şi frumosul/ The Bad and the Beautiful” şi „Champion”. Deşi nu a câştigat niciodată Oscarul pentru interpretare, a primit din partea Academiei de film americane un premiu onorific, care i-a fost înmânat de Steven Spielberg în 1996.

Publicarea din greşeală a necrologului său a generat un val de reacţii în rândul internauţilor, pe Twitter, care au ironizat eroarea comisă de revista People.

Pentru companiile din mass-media, afirmă BBC, scrierea în avans a unor necrologuri pentru diverse personalităţi reprezintă un fapt obişnuit. În 2008, Bloomberg a făcut o greşeală similară atunci când a publicat o ştire în care anunţa decesul lui Steve Jobs, cofondator al grupului Apple, cu trei ani înainte de moartea reală a acestuia, în 2011.

Foto: Kirk Douglas – cinemagia

Citiţi şi:
09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.