Klosed! – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/klosed-mondialul-metropolis/

Marele şi perfidul duşman al patriotismului nu este cultivarea unui curent contrar, ci patriotismul deşănţat, obscen.

Un articol de Cinesseur|9 Iulie 2014

O mostră de obscenitate publică pe fond patriotic aţi văzut aseară în momentul în care nişte nătărăi reprezentând Brazilia la turneul final urlau din toţi bojocii imnul. Îşi umpleau gura cu versurile acelui cântec şi-l răcneau de se cutremurau tricourile pe dânşii. Oamenii din tribune întreţineau vâlvâtaia. A rezultat un jalnic şi ridicol exerciţiu de excitare naţională în masă. Complet ratat, complet inutil.

Era, de fapt, climaxul, pentru că de la accidentarea celui în gheata căruia stătea soarta Braziliei la această Cupă Mondială, l-am numit aici pe marele Neymar, băiatul cu figură de homeless care şi-a trecut în contractul de la club inclusiv clauze legate de orgii cu prostituate, toată suflarea braziliană s-a dopat cu patriotism. Sub influenţa unui radotaj subliminal întreţinut de media, dar demn de o cauză mai decentă, oastea lui Scolari trebuia să zdrobească vrăjmaşul german şi să califice întregul popor în finală. Altfel spus, cu oribilele vorbe ale celor care n-au mai mult de 500 de cuvinte în bagajul lexical, „să joace cu inima” şi să întoarcă gestul. În antropologie, genul acesta de transfer mai mult sau mai puţin simbolic se numeşte reciprocitate balansată.

Din păcate, pentru brazilienii din tribune şi din afara lor, trocul nu s-a consumat. Patriotismul la supradoză nu face bine inimii. Şi oricum fotbalul nu se mai joacă aşa. La mijloc e o confuzie categorială. Din raţiuni sentimental-retorice, în fotbal, dar şi în unele sporturi cu priză intensă la pase, este numit inimă acel organ pe care toţi specialiştii îl numesc cord. Cordul are legi şi reguli diferite. Nu mai este loc de poezie aici. Fotbalul modern se joacă cu ştiinţă, adică acel mix indiscernabil dintre muncă şi telent, cu inspiraţie şi uneori cu arbitrii.

Pentru că la fel ca în fotbal, idioţenia pare să nu aibă limite nici în mediul academic, un colegiu american din Massachussets a decis să ofere celor interesaţi cursuri de spangleză, amestecătura aceea pe care o vorbesc emigranţii hispanici care n-au apucat să înveţe engleza. Între altele, s-au apucat de tradus Don Quijote. Iată cum sună primele două fraze:

„In a placete de La Mancha of which nombre no quiero remembrearme, vivía, not so long ago, un de esos gentlemen who always tiene una lanza in the rack, una buckler antigua, a skinny caballo y un grayhound para el chase. A cazuela with más beef than mutón, carne choppeada para la dinner, un omlet pa los sábados, lentil pa los viernes, y algún pigeon com delicacy especial pa los domingos, consumíantres cuarers de su income.”

Ei bine, spangleză este ceea ce a prestat naţionala Braziliei (facem o convenţie: îi spunem aşa, deşi nu întruneşte condiţiile de calitate şi performanţă) la această Cupă Mondială. Incapabili să atace frontal, brazilienii au combinat jocul englezesc pe aripi, la pachet cu centrările aferente, cu falimentara tiki taka spaniolă. Nu-i de Mondialul Metropolismirare, deci, că aseară, în ciuda înfrângerii fără precedent în istoria proprie, statistica le-a fost favorabilă şi la şuturi pe poartă, şi la capitolul posesie, această infamă şi inutilă Dulcinee a fotbalului donquijotesc.

Patriotismul obscen este o stare de spirit volatilă. Că e aşa s-a văzut şi aseară, imediat după ce nemţii au dat al doilea gol. Din acel moment, Brazilia s-a dezintegrat la toate nivelurile, iar coagularea artificială s-a risipit precum ceaţa de deasupra pădurilor tropicale. Unii au plecat de la stadion, refuzând să fie martori ai unui măcel epocal. Ceilalţi şi-au vărsat frustrările asupra amărâţilor de pe gazon, oricum executaţi fără menajamente de o echipă care chiar joacă fotbal, nu îl trăieşte prin reprezentanţi. I-au acoperit de huiduieli, umilindu-i serial căci, nu-i aşa, au încălcat sacrosanctul contract ce-i lega. Răfuiala a continuat mai apoi pe străzi, multe ceasuri după încheierea partidei. Degeaba! Seleção Brasileira, posesoarea celei mai slabe linii de mijloc din câte a avut vreodată şi a unui cuplu de atacanţi supraevaluat, era doar o realitate umflată cu pompa. O fantoşă. Nemţii i-au tăiat sforile.

Foto cu Mondialul Metropolis – trucaj foto

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212