Kristin Scott Thomas, „Dame” a Imperiului Britanic
https://www.ziarulmetropolis.ro/kristin-scott-thomas-dame-a-imperiului-britanic/

Actriţa Kristin Scott Thomas a primit titlul de Dame – echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, un titlu onorific, acordat anual de casa regală britanică – în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Buckingham.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2015

Vedeta britanică, în vârstă de 54 de ani, a primit acest titlu onorific din partea reginei Elizabeth a II-a. Kristin Scott Thomas o va interpreta chiar pe regina Marii Britanii într-o piesă de teatru intitulată „The Audience”, care va avea premiera la Londra, în aprilie,  informează bbc.com.

Kristin Scott Thomas va prelua rolul de la Helen Mirren în luna aprilie.

Piesă de teatru, scrisă de Peter Morgan – care a scris şi scenariul de filmul „Regina/ The Queen” -, descrie întrunirile săptămânale dintre regina Elizabeth a II-a şi o serie de premieri britanici, prezentând astfel o serie de dialoguri imaginare care ar fi avut loc între liderii Marii Britanii.

Spectacolul „The Audience” va fi jucat la Apollo Theatre din Londra şi va fi regizat de celebrul Stephen Daldry.

Kristin Scott Thomas

Helen Mirren

Helen Mirren a interpretat rolul principal în acest spectacol de teatru ce a fost iniţial pus în scenă în Statele Unite, pe Broadway. Vedeta britanică a fost recompensată pentru acest rol cu un premiu Olivier în 2013.

Kristin Scott Thomas a devenit celebră graţie unor roluri memorabile pe care le-a interpretat în filmele „Patru nunţi şi o înmormântare/ Four Weddings and a Funeral”, „Pacientul englez/ The English Pacient” şi „Gosford Park”.

A primit o nominalizare la Oscar („Pacientul englez”), două nominalizări la Globul de Aur („Pacientul englez”, „Te iubesc de mult”) şi a fost de patru ori nominalizată la premiile BAFTA („Patru nunţi şi o înmormântare”, „Pacientul englez”, „Te iubesc de mult” şi „John Lennon: Începutul unei legende”) – a câştigat acest trofeu cu rolul din „Patru nunţi şi o înmormântare”.

Foto: Kristin Scott Thomas, Helen Mirren – cinemagia

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: