Krul Summer – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/krul-summer/

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

Un articol de Cinesseur|6 Iulie 2014

Aşezaţi faţă în faţă, în picioare, la distanţă de vreo doi metri între ei, unul (bondocul) indica o direcţie, dreapta sau stânga, cu mâinile ridicate ca într-o gardă de portar ce se pregăteşte să apere un 11 metri, în timp ce celălalt, imitând aceeaşi postură, pleca în direcţia opusă. Făceau mişcările astea pe loc ca într-un fel de dans. Păreau doi copii separaţi de un geam invizibil, care voiau să-şi transmită ceva. Sau doar să se amuze maimuţărindu-se.

Mai târziu, când din repriza cu pricina mai erau două minute şi rezultatul tot alb, şarada avea să fie dezlegată: van Gaal cere o schimbare, ultima pe care o mai avea la dispoziţie, iar de pe bancă se ridică lunganul, echipat acum în tricou verde, culoarea tricourilor de portar la olandezi. Numele său: Tim Krul, rezerva titularului Cilessen.

Manevră de pokerist hârşit, mişcare deopotrivă sinucigaşă, dar ceva trebuia făcut pentru că nimic altceva n-a mers într-un meci pe care olandezii l-au dominat cu autoritate seniorială. Când nu a fost celălalt goalkeeper, Keylor Navas, şi reflexele sale uluitoare, au fost barele, iar când şi Navas şi barele ieşiseră din ecuaţie, în drumul mingii spre izbăvitorul gol s-a interpus un jucător de câmp ce-şi făcea de lucru pe linia porţii.

Totul se întâmpla de parcă poarta costaricană era protejată de o vrajă imuabilă sau de vreo superstiţie de genul celei cu monedele de 25 de bani sau de un leu pe care inclusiv subsemnatul le ascundea sub bare în curtea şcolii de la Generală 2 cu speranţa, care uneori funcţiona (ştiu, sună absurd!), de a-i purta ghinion atacantului advers. Şi pentru că mai mereu meciurile se disputau pe formatul Dinamo-Steaua, ghimpele din coasta mea era unul şi acelaşi: Păcurar.

Un tip foarte fâşneţ şi talentat, care până la urmă a ajuns să joace pe bune contra lui Dinamo, dar nu la Steaua, ci la Foresta Fălticeni, remarcându-se în memorabilul şi de tristă amintire meci (pentru dinamovişti) în care moldovenii au întors, în Ştefan cel Mare, de la 0-4 la 5-4. Eu tot mai cred că atunci a fost un blat, dar el s-a jurat că a fost curat. Şi cum avea să-mi spună mai târziu, „m-am gândit şi la tine, Jane, când am dat boabele alea…” Drăguţ, ce să zic!?

Revin. Înclin să cred că introducerea lui Krul strict pentru segmentul penaltiurilor a fost trucul care i-a destabilizat pe costaricani. Temeinic organizaţi defensiv, gata să muşte oricând pe contraatac, pregătiţi practic pentru tot ce putea scoate Olanda la înaintare (Robben, van Persie, Memphis, Kuyt, Sneijder etc.), băieţii columbianului Pinto n-au putut fi înfrânţi din open play, cum zic englezii.

Tom Noonan in Mystery Train, regia Jim Jarmusch, 1989.

Tom Noonan in Mystery Train, regia Jim Jarmusch, 1989.

Era cumva suprarealist să vezi cum Olanda, care a perforat plasa spaniolilor de cinci ori, nu reuşea să desfacă un cifru nu foarte complicat, dar bine gândit. Şi cum van Gaal, afişând pe dinafară un aer calm, dar fiind pe dinăuntru un car de nervi, sunt sigur, nu mai avea ce face, a plusat. A simţit că pentru o astfel de măsură costaricanii nu vor avea timp să inventeze un antidot, chit că o decizie ca asta într-un astfel de moment poate fi fatală din perspectiva deznodământului. Bine, lui van Gaal oricum nu-i mai păsa, mandatul său se încheie la finele acestui Mondial, dar chiar şi în condiţiile astea, pentru un arogant ca el, e important cum ieşi din scenă. E un detaliu ce nu putea fi trecut la şi altele…

A fost detaliul care a făcut finalmente diferenţa, acel „ceva” ce face diferenţa între un antrenor de clasă şi unul competent, dar limitat. Mă gândesc, de pildă, la Nea Puiu, care la Mondialul American n-a avut curajul, nebunia, intuiţia, spuneţi-i cum doriţi, de a miza pe Stelea la loviturile de departajare din meciul cu Suedia. A rămas în safe mode şi a pierdut.

Louis van Gaal, care din august va fi boss pe Old Trafford, a riscat şi a ieşit învingător din partida de poker cu el însuşi. Se poate spune pe drept cuvânt că nici nu prea mai avea altă soluţie. O eliminare, chiar şi la 11 metri, în faţa unei selecţionate precum Costa Rica, autoarea celei mai frumoase surprize la această Cupă Mondială, n-avea darul de a aureola un palmares oricum prodigios.

It’s a cruel, cruel summer – Mondialul Metropolis

Prin urmare, intrarea lui Krul, un tip cu alonjă superioară lui Cilessen, trebuia să-i descumpănească pe costaricani. Pinto a păstrat aceeaşi listă a executanţilor, dar mecanismul s-a gripat. Bryan Ruiz, al doilea pe listă şi una dintre cele două vedete ale echipei, care-l ştie pe Krul din Premier League, a ratat. Cu Grecia a tras pe sus, acum a schimbat şi a trimis pe jos, slab, nici măcar plasat. Pradă uşoară pentru Krul, care va mai para un penalti şi mai prost bătut. Tot la firul ierbii şi acela. Ajutat de alura de clămpău, Krul i-a forţat pe costaricani să schimbe din mers, iar mersul le-a împleticit picioarele. Şi nu numai! Nu ştiu dacă aţi văzut mâinile jucătorului din Costa Rica, Umana îi zice, când aranja mingea la punctul de la 11 metri! Îi tremurau mai ceva ca unui beteag de Parkinson… Sigur, nu doar de frica lui Krul, dar a contat şi asta.

It’s a cruel, cruel summer… era refrenul unui hit lansat în anii 80 de Bananarama. Apărând două penaltiuri, Tim Krul l-a scos de la naftalină şi i-a întristat pe costaricani, obligaţi să plece acasă. Din punctul meu de vedere, n-au motive să fie foarte trişti pentru că au avut un parcurs resplendisant.

Să ajungi în sferturile de finală fără să pierzi vreo partidă, presărând pe drum doar campioane mondiale şi europene (ok, Grecia e o campioană europeană mincinoasă, dar mai contează?), reprezintă oricum o performanţă de domeniul fantasticului la halul de polarizare atins în clipa de faţă de fotbalul mondial!

Aşa că, fără teama de a exagera, îmi permit să susţin că Borges, Bolanos şi mai ales Ieltsin Tejeda (al cărui tată ar trebui felicitat cel puţin pentru tacklingul onomastic) au făcut cinste numelor celebre pe care le poartă. De-acum înainte, dacă vă întreabă cineva pe stradă care e capitala Costa Ricăi ar trebui să răspundeţi ca pe apă: San José.

Foto: mufcfans.co.uk

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212