Krzysztof Zanussi, regizor: „Tinerii își vând libertatea corporațiilor”
http://www.ziarulmetropolis.ro/krzysztof-zanussi-regizor-nu-exista-cineast-independent-este-un-mit/

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes şi eşec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii îşi vând astăzi prea uşor libertatea şi că ceea ce contează este să te comporţi decent în viaţă.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 Iunie 2014

Krzysztof Zanussi este unul din cei mai mari cineaști polonezi și europeni. Reprezentant de seamă al celebrei școli poloneze de film din anii `60-`70 și al așa-numitului „cinematograf al neliniștii morale”, el a realizat zeci de filme, cu intelectuali preocupați de problemele morale și marile teme (sensul vieții, ideea compromisului și a alegerii, moartea).

Printre cele mai importante pelicule ale sale sunt „Structura cristalului” (1969), „Iluminare” (1973), „Camuflaj” (1976), „Constanță” (1980), „Anul soarelui liniștit” (1984) sau „Persona non grata” (2005).

Premiat de-a lungul anilor la Cannes, Veneția, Berlin sau Locarno, Krzysztof Zanussi a fost prezent la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, unde a participat la proiecția primului său film, „Structura cristalului” , la o discuție cu publicul și la ceremonia de închidere, când a primit premiul pentru întreaga carieră.

Într-un interviu acordat Ziarului Metropolis la TIFF, Krzysztof Zanussi a vorbit despre primele sale filme, despre importanța premiilor, despre relația cu colegii, despre compromisurile din timpul comunismului, despre cât de ușor își vând tinerii astăzi libertatea corporațiilor și despre cinematogafia română.

Ionuț Mareș: Ce părere aveți acum despre primele dvs. mari filme din anii `60-`70?

Krzysztof Zanussi: Încerc ca analiza mea să fie utilă pentru alții. Primul meu mare succes relativ („Structura cristalului”, 1969 – n.r.) a fost la doar un pas de un mare eșec. Iar asta este o lecție bună pentru toți. Mai întâi, să nu renunți niciodată. Apoi, să nu uiți că uneori există doar o mică diferență, iar dintr-o dată ceva ce nu a funcționat începe să funcționeze.

Este un miracol în film: prin montaj, schimbând ceva, adăugând sau scoțând un segment, dintr-o dată poți salva ceva ce părea complet fără speranță. Așadar, nu-ți pierde speranța. Luptă până la capăt. Uneori există o întorsătură, iar oamenii care îți spuneau că ceea ce ai făcut este un gunoi încep dintr-o dată să-ți spună că nu este un gunoi.

Krzysztof Zanussi photo by Robert Pałka

Nu cred că în alte discipline este atât de dramatic ca în filme. Cu primul meu film am fost atât de aproape de eșec și am fost atât de surprins că dintr-o dată s-a considerat că aveam talent. Toată lumea îmi spunea că nu am talent deloc.

V-au ajutat premiile câștigate?

Când au venit, bineînțeles. Au fost o confirmare. Ai nevoie de o confirmare. Premiile ajută întotdeauna. Acesta este rolul lor. Nu doar obiectiv, dar și într-un sens interior. Am îndoielile mele. Am crizele mele. Am momente când sunt disperat și îmi spun că nu sunt bun de nimic.

Iar când văd toate aceste premii, îmi spun: Sunt toți acești oameni idioți? De ce mi le-au acordat? Poate pentru că am avut talent o dată, dar ce se întâmplă acum? Viața unui artist este întotdeauna chinuită și agitată. Dacă nu este așa, atunci nu ești artist.

În anii `60 și `70 ați fost un grup de regizori polonezi talentați, cu succes. Care erau relațiile dvs. cu colegii?

Eram rivali. Așa cum se întâmplă în mod natural, eram dușmani. Este extrem de neobișnuit să te împrietenești cu rivalul tău. Dar a fost o perioadă bună, pentru că aveam un dușman comun. De aceea eram relativ uniți. Și am descoperit chiar și solidaritatea, ceea ce este extrem de neobișnuit printre artiști.

A existat această perioadă în Polonia când am descoperit solidaritatea la un nivel social larg. Am înțeles că elita, intelighenția, este responsabilă pentru muncitori. Ca realizator de filme, plăteam contribuția mea personală pentru a ajuta familiile muncitorilor care erau în închisoare.

Se întâmpla în anii `70 și era o acțiune organizată. Sunt foarte mândru de acest lucru, de faptul că eram conștienți că suntem aceeași națiune și purtăm aceeași luptă. Dacă cineva suferă, trebuie să împărtășim. De aceea mișcarea care a eliberat această parte a Europei s-a numit Solidaritatea și are un înțeles mai profund, ceva care se aplică umanității în general. Din păcate, suntem de asemenea și o specie foarte egoistă. Suntem rivali, ne luptăm și suntem în concurență tot timpul.

Una din temele filmelor dumneavoastă este compromisul moral. Ați fost nevoit să faceți compromisuri în acea perioadă?

Bineînțeles. Am o listă lungă de compromisuri, iar de două ori am făcut mărturisiri publice. Nu spun că aș regreta, pentru că probabil aș fi ales la fel. Au fost compromisuri necesare, dar nu au fost dureroase.

Nu am semnat unele scrisori de protest, nu am strigat în anumite momente, am tăcut, dar am mărturisit. Știu că a fost prețul pentru a putea să-mi continui profesia. Din fericire, nu am semnat nimic de pe care mi-aș fi dorit să-mi retrag semnătura. Dar au fost unele scrisori ale unora mai radicali, în special scriitori, deoarece scriitorii publicau în străinătate.

Un cineast este de obicei mai dependent – nu există cineast independent, este un mit. Eram complet dependent de cinematografia de stat. Prin urmare, ori trebuia să emigrez, ori să tac, ori să evit ciocnirea directă. Apelam la trucuri. Eram foarte mândru de trucurile mele. Nu erau întotdeauna curajoase, dar erau practice.

Era o lege în perioada comunistă conform căreia semnarea unei scrisori colective este o infracțiune care poate fi sancționată. Când colegii mei erau curajoși și semnau o astfel de scrisoare, eu scriam propria mea scrisoare, identică, dar semnată numai de mine. Nu au existat consecințe, nu am fost niciodată atacat, pentru că eram singur. Scrisoarea mea nu a fost publicată de media occidentale.

Uneori erau, dar de cele mai multe ori nu. Efectul era mai mic. A fost un compromis. Nu am mers până la capăt cu protestele. În viața mea au existat atât de multe paradoxuri, atât de multe întorsături. Bineînțeles, ceea ce contează este o anumită decență. Să te comporți într-un mod decent. Este ceea ce am încercat cu disperare să respect. Sper că nu am comis niciun gest pe care să îl consider indecent și dureros. Dar am făcut destul de multe compromisuri.

Cinematografia poloneză are o tradiție în a vorbi despre istorie și despre trecutul țării. Filmele dvs. nu sunt direct despre istorie, sunteți mai interesat de problemele morale. A fost alegerea dvs.? A fost o dorință interioară?

Este probabil temperamentul meu. Nu sunt atât de mult interesat de istorie în sens larg. Totuși, am scris destul de multe scenarii pentru filme istorice, filme de epocă, însă numai două dintre ele au fost realizate. Din nefericire, nu am avut o atât de mare credibilitate pentru a primi atât de mulți bani de câți este nevoie pentru a realiza un film cu costume de epocă.

Poate viitorul meu film va fi unul cu costume de epocă. Va fi un film foarte restrâns, puține costume, puțini oameni. Altfel, ar costa o avere. Ar trebui să fie comercial și ar trebui să fac compromisuri, ceea ce nu mi-aș dori să văd pe ecran. Nu-mi place ca istoria să fie abuzată sau folosită într-un mod copilăresc. Interesul meu a fost mereu pentru alegeri. Este vorba despre libertate. Libertatea de alegere – de a putea alege între bine și rău. De obicei alegem răul.

Credeți că mai este loc pentru acest tip de filme în cinematografia contemporană?

Ce se poate observa în două mii de ani de dramaturgie europeană este că există întotdeauna alegeri morale. Erau în tragedia greacă, în piesele lui Shakespeare. Prin urmare, de ce nu și astăzi? Avem multe alegeri dramatice, iar oamenii fac aceste alegeri în fiecare zi.

Ceea ce este pentru mine dramatic astăzi – iar acesta este subiectul celui mai recent film al meu, „The Foreign Body” – este că am luptat pentru libertate cu atât de multe sacrificii, iar acum, când libertatea este la dispoziția noastră, tinerii o vând corporațiilor pentru un preț atât de mic. Prețul unei mici promovări, al unei mici cariere. Își vând libertatea într-un sens foarte larg. Își pierd personalitatea.

Încep să se îmbrace într-un anume fel. Încep să vorbească într-un anume fel. Acceptă numai anumite distracții, pentru că este la modă în corporația lor. Merg în tabere de integrare și se comportă conform instrucțiunilor instructorilor lor. Este dezastruos din punct de vedere uman.

Unde este personalitatea? Îți vinzi munca și timpul, dar nu trebuie să-ți vinzi sufletul. Oamenii sunt nerăbdători să-și vândă sufletul, și pentru că în acest moment mase mari promovează ideea unei vieți mai bune. Ei o iau de bună. Relațiile în interiorul unei corporații sunt de obicei groaznice. Oamenii se denunță reciproc, încearcă să concureze unii cu ceilalți într-un fel care este profund inacceptabil din punct de vedere moral. Este ceva ce mă înfurie. De aceea am făcut acest film.

Știați în acea perioadă ceva despre cinematografia română?

Bineînțeles. Acum știm multe despre cinematografia română, pentru că aveți un deceniu bun, sunteți la modă. Ne uităm la aceste filme și sunt fericit că unii (cineaști – n.r.) sunt prieteni vechi de-ai mei. Nu aș spune că mi-au fost studenți, dar i-am întâlnit când erau doar la început și am avut contacte și discuții bune.

Dar îmi amintesc cinematografia română mai veche, cinematografia din anii `70 și `80. Regret că acest cinema cumva a dispărut. Nu văd o continuitate. În Ungaria, un Miklos Jancso a lucrat în vechiul sistem, a lucrat în Occident, a lucrat în sistemul nou. Nu-mi mai văd vechii mei colegi români prezenți acum. Poate că schimbarea a fost prea dramatică pentru ei.

Foto cu Krzysztof Zanussi – Nicu Cherciu / Robert Palka

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

10
/02
/17

"N-am fost la teatru decât de două ori înainte de a intra în Institut. Am văzut doar două spectacole, şi asta nu pentru că m-a dus cineva din familie. Aveam un vecin care mergea la teatru şi m-a luat cu el. Nu a existat în familia mea o educaţie teatrală, un cult pentru teatru. Ai mei nu mergeau la teatru, mă trag dintr-o familie de oameni foarte modeşti, care nu-şi permiteau să cumpere bilete la spectacole." - Victor Rebengiuc. Unul dintre cei mai mari actori români în viață împlineşte astăzi 84 de ani.

09
/02
/17

Astăzi începe cea de-a 67-a editie a Berlinalei. România participă în competiţia principală cu lungmetrajul „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, câștigătorul unui Urs de Aur, cu „Poziția copilului” (2013).

08
/02
/17

21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje au intrat oficial în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc pe 21 martie 2017, în București.

Page 1 of 16412345...102030...Last »