La capatul liniei. Suspecţi de serviciu
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-capatul-liniei-suspecti-de-serviciu/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 octombrie 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

Dinu Tănase este unul din înzestraţii directori de imagine ai şcolii româneşti care au făcut pasul spre regie. Se întâmpla la mijlocul anilor `70, după ce lucrase ca operator la câteva filme care, în pofida contaminării mai mult sau mai puţin apăsătoare cu ideologia, s-au desprins de plutonul mediocrităţii.

Spectaculosul debut în lungmetraj al lui Radu Gabrea, „Prea mic pentru un război atât de mare” (1970), îşi datora prospeţimea în special imaginii alb-negru a lui Dinu Tănase. Cei doi vor colabora de mai multe ori în anii care au urmat, inclusiv la „Dincolo de nisipuri” (1974).

Dinu Tănase a mai făcut echipă, ca director de imagine, şi cu Andrei Blaier la două din filmele importante ale acestuia din urmă, „Ilustrate cu flori de câmp” (1975) şi „Prin cenuşa imperiului” (1976).

După această ucenicie (care mai cuprinde şi filmul colectiv „Apa ca un bivol negru”, un documentar vânos din 1970 despre care veţi mai citi în Ziarul Metropolis), trece la regizarea primelor filme. Realizează câteva lungmetraje de cinema, astăzi uitate, care nu au trecut neobservate de o parte a criticii vremii – „Trei zile şi trei nopţi” (1976), „Doctorul Poenaru” (1978), „Mijlocaş la deschidere” (1980) sau „Întoarce-te şi mai priveşte o dată” (1981).

Apogeul său ca regizor a fost atins însă cu „La capătul liniei” (1982/1983), pe un scenariu scris de debutantul Radu F. Alexandru, de altfel singura experienţă onorabilă a acestuia în calitate de scenarist.

la capatul liniei AFIS

Aşa cum se menţionează de fiecare dată când se comentează lungmetrajul, premisa narativă este, din păcate, puternic îndatorată unui film american celebru, lansat cu zece ani mai devreme, „Scarecrow”, de Jerry Schatzberg, premiat cu Palme d`Or. Doi bărbaţi, proaspăt ieşiţi din închisoare, hoinăresc împreună prin ţară în încercarea de a se reintegra, construindu-şi o prietenie solidă. Personajele se inspiră de asemenea din original – rolul lui Al Pacino i-ar reveni lui Dan Condurache, iar cel lui Gene Hackman – lui Mircea Albulescu.

Dan Condurache interpretează un tânăr nonconformist, un rebel, condamnat pentru că a condus fără permis. Tuns scurt, cu ochelari de soare pe care îi poartă tot timpul, cu geacă de piele (peste care trage un pulovăr pe gât) şi cu doi dinţi falşi, Cicea este probabil cel mai percutant personaj jucat de Dan Condurache în întreaga sa carieră cinematografică.

Unul din cele mai bune roluri ale sale face şi Mircea Albulescu. În ceea ce priveşte personajul Crişan, lui Mircea Albulescu i se poate reproşa că s-a inspirat prea mult dintr-un alt rol într-un film „de actualitate”, realizat cu câţiva ani înainte – „Cursa” (1975), de Mircea Daneliuc. Însă actorul îi imprimă personajului din „La capătul liniei” – un muncitor ajuns la închisoare pentru omor din imprudenţă pe şantier şi apoi eliberat – o dimensiune mai profundă.

În afara câtorva trăsături de balast (spre deosebire de Cicea, pentru Crişan libertatea nu înseamnă să poţi face orice, iar conştiinţa greşelii este mai intensă), personajul are o frământare interioară şi un tragism pe care Mircea Albulescu, ajutat şi de fizicul său masiv, le poartă cu demnitate, dar şi cu forţă de sugestie.

Sunt doi neîncadrabili în societate, doi singuratici care au nevoie unul de altul, iar întâlnirea cu o femeie la rândul său singură, interpretată cu naturaleţe de Ioana Crăciunescu (de asemenea într-un rol demn de reţinut), amplifică latura elegiacă a filmului (în această direcţie o importanţă au şi acordurile de jazz de pe coloana sonoră).

Din fericire, „La capătul liniei” îşi consolidează în cele din urmă propria identitate. Filmul este o mostră de cine-verite întârziat (alte cinematografii îl patentaseră şi exersaseră cu decenii în urmă), însă imaginea alb-negru (Doru Mitran), alternarea perspectivei subiective (flashback-uri) cu cea obiectivă şi plimbarea camerei de filmat pe străzi, prin gări, trenuri, uzine, restaurante, curţi şi case de ţară mizere, dezvăluind o realitate fără farduri, fac ca această estetică să funcţioneze, să fie credibilă.

Filmul stă în picioare pentru că aspectul ideologic este periferic (o fotografie cu Ceauşescu pe biroul unui inginer binevoitor; autocritica lui Crişan; insistenţa protagoniştilor de a se reintegra), iar atenţia este centrată pe surprinderea umanului, solidarităţii, uneori chiar a comicului dintr-o realitate dură.

INFO

La capătul liniei, 1982/1983

Regia: Dinu Tănase

Scenariu: Radu F. Alexandru

Imagine: Doru Mitran

Distribuţia: Mircea Albulescu, Dan Condurache, Ioana Crăciunescu, Paul Lavric



19
/10
/17

„The Square”, în regia lui Ruben Östlund, e un film ca un tur de rollercoaster pe pastile, iar la avanpremiera de la Les Films de Cannes à Bucarest s-a râs zgomotos și prelung într-o sală arhiplină.

19
/10
/17

Premiul pentru pseudoştiinţă din acest an i-a fost acordat anul acesta celebrei actrițe Gwyneth Paltrow, pentru site-ul său Goop, care promovează tratamentele homeopatice sub forma unor forme de tratament ştiinţifice. The Skeptic Magazine oferă anual premiul Rusty Razor Award / Lama Ruginită persoanelor care prezintă un tip de pseudoştiinţă exagerat.

17
/10
/17

Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu „Stockholm”, Rodrigo Sorogoyen, revine cu un thriller pe muchie de cuțit despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. „Dumnezeu să ne ierte”, filmul care a închis ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, va ajunge în cinematografele din România din 27 octombrie.

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, și va cuprinde Bucureștiul timp de zece zile, Brașovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) și Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

12
/10
/17

David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave și Nanni Moretti se numără printre invitații Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediție din 2017, organizată între 26 octombrie și 5 noiembrie, se dorește o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale și va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

07
/10
/17

„Soldații. Poveste din Ferentari”, regizat de Ivana Mladenovic, a primit, vineri seară, Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur, unde a fost selectat în competiția lungmetrajelor de debut.

06
/10
/17

Începând de astăzi, Les Films de Cannes à Bucarest anunță programul complet și punerea în vânzare a biletelor pentru ediția a 8-a a celui mai așteptat festival al toamnei. Majoritatea filmelor prezentate anul acesta în selecția oficială a festivalului de la Cannes dar și titluri selectate în secțiunile paralele, vor fi proiectate în premieră în România, între 13 și 22 octombrie, în patru locații din București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie.

06
/10
/17

Pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, Goethe-Intitut aducela București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 3 și 9 noiembrie la Cinemateca Eforie. Timp de șapte zile, spectatorii, vorbitori sau nu de limbă germană, pot vedea 15 dintre cele mai noi producții germane.

05
/10
/17

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea. Continuare a filmului omonim din 1982, care a revoluționat cinematografia, „Blade Runner 2049” va rula, de vineri, 6 octombrie 2017, și în România. Lansarea are loc simultan și în SUA, astfel încât românii sunt printre primii care văd producția Sony Pictures la cinema.

05
/10
/17

Cunoscuta actriţă şi prezentatoare a emisiunii ,,Vorbeşte lumea” de la Pro Tv, Adela Popescu a ales să-i facă o surpriză băieţelului său atunci când a accepat să îşi împrumute vocea unui personaj animat, devenind astfel adorabila Fluttershy din mult-aşteptatul ,,My Little Pony: Filmul”, care din 13 octombrie îşi va întâmpina fanii de pe marile ecrane din toată ţara.