La întâlnirea cu Aglaja. În solidar cu toți artiștii ambulanți
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-intalnirea-cu-aglaja-in-solidar-cu-toti-artistii-ambulanti/

Am citit abia acum, bărbat la 30 de ani, “De ce fierbe copilul în mămăligă” (Polirom, 2013). Am simţit, abandonându-mă unui entuziasm când insolent, când resemnat, inima îmbătrânindu-mi. Trăiesc de atunci ca şi cum aş şti răspunsul la o întrebare care nu i-a fost pusă, de fapt, niciodată nimănui. M-am întâlnit cu Aglaja Veteranyi, autoarea, aşa cum un drum îmbrăţişează un alt drum la o răscruce.

Un articol de Andrei Crăciun|26 aprilie 2014

Aglaja Veteranyi s-a născut la București, ca fiică a clovnului Țăndărică și a „femeii cu părul de oțel“. A crescut fără să învețe carte. Târziu, aproape adolescentă deja, era încă analfabetă. Cartea „De ce fierbe copilul în mămăligă“ a fost scrisă în germană.

A fost tradusă de Nora Iuga. L-a entuziasmat pe Mircea Cărtărescu, care regăsea la Aglaja Veteranyi acea poezie trecută dincolo odată cu Cristian Popescu.

A înființat o trupă de teatru botezată „Mașina de fabricat îngeri”. Cronic depresivă, Aglaja s-a sinucis la patruzeci de ani, în Zürich. Cum rezultă din viața ei (ecranizată așa), din moartea ei și mai ales din opera ei, a înțeles ceea ce îi e dat omului să înțeleagă pe pământ. Apărut postum, cel de-al doilea roman al Aglajei poartă neverosimilul titlu “Raftul cu ultimele suflări”.

Nu știu, formal, ce e “De ce fierbe copilul în mămăligă”. Poate că e poem în proză, poate că e roman, poate că e ceva pentru care nu e bine să existe un cuvânt anume.

Știu însă: cartea aceasta cunoaște acele explozii de lumină la care doar cei mai înzestrați artiști, dar și aceia destul de rar, au avut acces.

Aglaja își ia viața – viață adevărată – de copil de circ, vedetă încă dinainte de naștere, viața unui copil a cărui familie fuge din România, magnetic atrasă de strălucirea Occidentului, unde însă s-a spart “cum se sparge sticla”, își ia viața și face din ea o indispensabilă suferință.

Viața ei, în care dorul de un acasă imaginat, deci ideal, persistă, viața ei, în care toți par cumva demenți, dacă nu și sunt. Viața ei adevărată de actriță de varieteu așteptând zadarnic să fie “descoperită”.

Alături de cei care s-au făcut – biblic – tuturor totul

E o deznădejde atât de lirică în cartea aceasta încât m-am trezit revoltându-mă în contra tuturor zeilor care îngăduie atâta nedreptate între oameni.

Aș vrea să precizez și că dintre toți artiștii, cu aceștia, cu artiștii ambulanți, cu oamenii circului, supuși mereu drumului și nebuniei și iubirii celor cu sufletul încă nemurdărit, îndeosebi copiii și bufonii, cu aceștia mă simt solidar.

Aglaja Veteranyi Polirom

Cu ei, care mor săraci și uitați după ce se vor fi făcut -biblic – tuturor totul. Cartea aceasta m-a dus în cea mai îndepărtată mare și m-a lăsat singur acolo, cu paiața din mine. Peste paiața aceasta a așternut doar tăcere.

Iar în cartea Aglajei, spusă desigur de o mătușă, apare și această frază care poate să țină oricui de epitaf: „Fiecare om are un motiv personal ca să moară”.

M-a sedus, m-a uluit, m-a înlănțuit, m-a înnebunit viața Aglajei – o viață ascuțită ca lama cuțitului. Citind-o, nu mai călătoream printre cuvinte, cum se întâmplă de obicei când înaintezi într-o carte, nu.

Citind-o, treceam dintr-o emoție într-o altă emoție, urcând tot mai sus, în cel mai înalt punct al literaturii, de acolo de unde doar prăbușirea, și nici aceea întotdeauna, te mai poate salva.

Nu șofer de camion, nu laborant, nu nuvelist

Am fost întrebat mai demult: dacă nu aș fi fost Andrei Crăciun ce om viu sau dimpotrivă mort mi-ar fi plăcut să fiu? Am răspuns, atunci, fără să ezit, căci dintotdeauna am visat să fi fost nu șofer de camion, nu laborant, nici neapărat nuvelist, ci cel mai mare șahist din toate istoriile.

Am răspuns „Bobby Fischer”. Am mai fost întrebat tot așa: dar ce personaj literar? Am răspuns, tot fără ezitări, că mă văd aievea în șahistul căruia Nabokov îi ia mințile în “Apărarea Lujin”.

Acum, confruntat cu această autobiografie peste care Aglaja a lăsat să cadă, doar puțin, draperia neagră a ficțiunii, rectific: dacă mi s-ar îngădui să trăiesc din nou, în trecut, nu în viitor, aș vrea să fi avut, fascinante și îngrozitoare, viața, moartea și opera Aglajei Veteranyi.



22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.