,,La La Land” aduce magia în cinematografe din 23 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-la-land-aduce-magia-in-cinematografe-din-23-decembrie/

Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, ,,La La Land” va avea premiera în cinematografele din România pe 23 decembrie.

Un articol de Petre Ivan|22 decembrie 2016

Atunci când un băiat, o fată şi aspirațiile înălțătoare care-i animă pe cei din orașul stelelor acestea se transformă în elementele care reușesc să evadeze din convențiile banale în „La La Land”, pe măsură ce protagoniștii, un pianist de jazz și o actriță optimistă, se avântă într-o călătorie plină de cântece și dans, care se va transforma într-o poveste de dragoste ce le va schimba viețile.

Fiind în același timp o odă adusă farmecului și emoției specifice filmelor clasice, o scrisoare de dragoste adresată orașului Los Angeles, casa viselor nedomolite, și o poveste de dragoste vădit modernă, pelicula îi reunește pe Ryan Gosling și Emma Stone, sub bagheta magică a scenaristului/regizorului Damien Chazelle, un adevărat star în ascensiune (reponsabil pentru minunatul film „Whiplash”, premiat la galele Oscar).

Emma Stone, care a mai lucrat cu Ryan Gosling pentru populara comedie „A naibii dragoste” și a apărut alături de el în „Elita gangsterilor”, n-a avut probleme în a răspunde cât mai natural haiosului, carismaticului și chinuitului personaj jucat de Gosling.

Ryan a îmbogățit rolul foarte mult: a învățat să joace la pian extraordinar de bine și a fost un partener de dans grozav. Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost umorul său în acest film. Am știut dintotdeauna că Ryan este haios, dar în acest film e foarte, foarte haios. Din punctul ăsta de vedere, lui Sebastian îi merge tare bine. – Emma Stone

Distribuit de Freeman Entertainment, „La La Land” intră din 23 decembrie în cinematografele din toată ţara.

la-la-land-2 la-la-land-3 la-la-land4 ryan-gosling-la-la-land

Foto: La La Land – de Freeman Entertainment

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.