„La La Land”. Dulcegării și academism
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-la-land-dulcegarii-si-academism/

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, este în primul rând o surprinzătoare explozie de muzică şi culori. Un film fermecător la suprafaţă, însă dulceag şi convenţional sub poleiala de musical care vrea să omagieze Epoca de Aur a Hollywood-ului.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 decembrie 2016

Deşi debutase în 2009, la doar 24 de ani, cu „Guy and Madeline on a Park Bench”, regizorul american Damien Chazelle devenea cunoscut în întreaga lume în 2014 cu „Whiplash”, un film lansat la Sundance, dar cu un spectaculos traseu festivalier ulterior, încununat la începutul lui 2015 cu trei premii Oscar (şi alte două nominalizări).

„Whiplash” era un film mult prea încrâncenat, chiar demonstrativ, bazat pe ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relaţie maladivă între un toboşar de jazz ambiţios şi un profesor despotic.

Cel mai nou film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, a avut premiera în acest an în Competiţia Festivalului de la Veneţia, unde Emma Stone (care joacă alături de Ryan Gosling) a primit premiul Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă. Includerea filmului în cursa pentru Leul de Aur pare surprizătoare, şi asta pentru că „La La Land” este un musical colorat și ușurel care nu ascunde mari revelații sub suprafața sa poleită.

Un musical care se vrea un omagiu adus Epocii de Aur a unui gen hollywoodian care, de câteva decenii, şi-a pierdut din strălucire – iar asta poate explica atenția pe care „La La Land” o stârnește (asemănătoare cu simpatia pentru „The Artist”). Întoarcerea la tradiţie şi numeroasele referinţe la musicaluri clasice (de la Fred Astaire, Ginger Rogers, Gene Kelly și Jacques Demy la folosirea formatului CinemaScope), trecute prin stilul lui Damien Chazelle, i-au asigurat deja filmului o bună receptare la critica americană şi par să îi garanteze succesul în acest nou sezon de gale de premii din SUA, care se va încheia cu Oscarurile.

În ciuda aceste primiri entuziaste (și parțial justificate), „La La Land” este doar o explozie de culori al cărei principal merit rămâne că surprinde prin reevaluarea unui gen aproape abandonat, prin luarea în serios a unui stil extrem de ofertant cinematografic.

Damien Chazelle își începe filmul foarte promițător – o secvență de muzică și de dans colectiv în timpul unui ambuteiaj pe autostradă, la intrarea în Los Angeles. O secvență de câteva minute frumos coregrafiată, dar a cărei complexitate este doar rareori egalată pe parcurs, și asta pentru că tânărul regizor american e mai interesat de povestea dulceagă de dragoste, în „cetatea filmului”, dintre pianistul jucat de Gosling și actrița aspirantă interpretată de Stone și de obsesiile sale tematice (ambiție, contrastul dintre anonimat și celebritate), decât de valențele reale ale musicalului.

De altfel, pe măsură ce firul narativ se devoalează într-un mod destul de previzibil, este abandonată grija pentru inventivitate coregrafică din debut (unde mai există un spectaculos moment în care protagonista și colegele ei de apartament se pregătesc de o petrecere), în favoarea unor secvențe de romance-musical în doi, care mizează în bună măsură pe farmecul Emmei Stone și al lui Ryan Gosling, două simboluri ale noii generații de actori, puși să imite cuplul Fred Astaire – Ginger Rogers, și pe o bogată cromatică asumat artificială.

Însă, la fel ca „Whiplash”, devine destul de repede evident că „La La Land”, în ciuda aparentei sale lejerități, este un film mai curând academic și care face concesii gustului marelui public. O demonstrație a lui Damien Chazelle că este un regizor talentat și că poate stăpâni un gen dificil. Prea puțin pentru o revoluție în cinema.

„La La Land” a intrat în cinematografe la 23 decembrie, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Rating: ●●●○○

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?