La limita de jos a cerului – filmul merge la Varşovia şi la Kiev
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-limita-de-jos-a-cerului-filmul-merge-la-varsovia-si-kiev/

După ce a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, noul film al lui Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului/ The Unsaved îşi continuă traseul prin festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România.

Un articol de Andrada Văsii|24 septembrie 2013

După ce a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, noul film al lui Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului/ The Unsaved își continuă traseul prin festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România.

Primele opriri: Varșovia și Kiev, la două dintre cele mai importante festivaluri din această parte a Europei.

Vineri, 27 septembrie, filmul se lansează în cinematografe și poate fi văzut în prima săptămână la București (Hollywood Multiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Glendale), Cluj (Cinema Florin Piersic), Târgu Mureș (Arta), Târgu Jiu (Sergiu Nicolaescu), Craiova (Patria), Ploiești (Cinema Premiera). În luna octombrie, filmul va fi lansat și la Chișinău.

Citiți și: VIDEO Pelicula lui Igor Cobileanski, apreciată de The Hollywood Reporter

Filmul a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, în secțiunea The World Today, dedicată filmelor ce explorează dileme ale societății actuale. Cea de-a 29-a ediție va avea loc între 11 și 20 octombrie și va reuni câteva dintre cele mai bune producții recente. Festivalul, recunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din centrul și estul Europei, organizează anual și o piață de filme, CentEast Market, unde a fost prezentat și filmul lui Cobileanski, în 2012.

La limita de jos a cerului rulează la Varşovia

De la Varșovia, filmul pleacă spre Kiev, la Festivalul Internațional de Film „Molodist”, într-o secțiune care adună cele mai bune filme produse în regiune – Film Across the Borders. Al doilea ca importanță din spațiul răsăritean, după cel de la Moscova, festivalul a ajuns la a 43-a ediție și va avea loc între 19 și 27 octombrie. În 2006, trofeul i-a revenit lui „A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu, co-scenaristului filmului La limita de jos a cerului, alături de Igor Cobileanski.

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM La limita de jos a cerului. Exerciţiu de echilibristică

Pe 27 septembrie, povestea celor doi tineri din Republica Moldova se vede și la Bruxelles, la Festivalul EuropaNova (23 – 29 septembrie), axat pe cultura și spiritualitatea românească.  În aceeași seară, spectatorii vor savura și unul dintre cele trei scurtmetraje binecunoscute ale lui Igor Cobileanski: „Saşa, Grişa şi Ion”.

La limita de jos a cerului

La limita de jos a cerului își continuă traseul prin festivaluri

Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său (Sergiu Voloc) îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte (Ela Ionescu) urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă…

Turnajul a avut loc în Republica Moldova, timp de 35 de zile, iar post-producția a fost realizată la București. Scenariul este semnat de Igor Cobileanski și Corneliu Porumboiu.

În distribuție apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău,  Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriță de teatru din București, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu.  Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen și Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv și story editor, Mihaela Popescu.

Filmul a primit o finanțare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenței la Atelierul Cinefondation, un proiect al Festivalului de la Cannes.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: La limita de jos a cerului

 

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.