La moartea scriitorului Augustin Buzura
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-moartea-scriitorului-augustin-buzura/

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde şi un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susţinut adevăruri istorice şi sociale într-o epocă a minciunii şi falsităţii”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viaţă, ieri, la vârsta de 78 de ani.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2017

Membru titular al Academiei Române, scriitorul Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berința din județul Maramureș.

A urmat liceul la Baia Mare și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie.

A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri ”Capul Bunei Speranțe” (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele (”De ce zboară vulturul?”, 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă cunoaștere din partea criticii și a publicului.

Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie, ci purtăm tava şi, deci, trebuie să spunem doar cele câteva vorbe admise figuranţilor. – Augustin Buzura

Eugen Simion despre Augustin Buzura

Eugen Simion

Acum, când el a dispărut — ce durere pe noi, ce tristețe pentru lumea literară — ne dăm seama că Buzura a fost și rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generația lui, generația ’60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Și tot ca ei și ca alții, el a făcut ca rezistența prin cultură, ceea ce noi am numit după ’90 Rezistența prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar. – Eugen Simion.

Academicianul a menționat că romanele lui Augustin Buzura „au fost citite, căutate, de zeci de mii de oameni, și reeditate”.

Alături de romanele lui, care sunt cunoscute, care au intrat în imaginarul colectiv, în mentalul colectiv, el este, a fost și rămâne, cred, și un publicist serios, ca Octavian Goga și Slavici, dintre ardeleni, adică un om care, în ultimii ani mai ales, în revista ‘Cultura’ pe care a condus-o mai mult de zece ani de zile, el a publicat niște articole de o mare acuitate și de o mare actualitate socială și morală. Așa cum era el tăcut, un om care nu se afișa, el gândea profund și spunea lucruri profunde. – Eugen Simion.

Cristea-Enache despre Augustin Buzura

Daniel Cristea-Enache

Criticul literar Daniel Cristea-Enache l-a descris pe Buzura drept „unul dintre cei mai mari prozatori postbelici din România,

un romancier în adevăratul înțeles al cuvântului și unul dintre scriitorii români care au avut un rol foarte important alături de Marin Preda și alți câțiva pe vremuri foarte grele”.

În deceniile dinaintea căderii comunismului, timp de 20 de ani, prin romanele sale, Augustin Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și a falsității. Dincolo de asta, ca om, îi datorez foarte mult, pentru că este un om care a avut un rol foarte important în viața mea profesională, la Editura Fundației Culturale Române, un om pentru care am și voi avea întotdeauna o mare recunoștință – Daniel Cristea-Enache

Foto: Augustin Buzura, Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache – facebook

 

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.