La Vest de Est / La Est de Vest – Lecturi publice în premieră absolută, la FILTM 3
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-vest-de-est-la-est-de-vest-lecturi-publice-in-premiera-absoluta-la-filtm-3/

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM 3), „La Vest de Est / La Est de Vest”, ce va avea loc în perioada 22-24 octombrie, va prilejui publicului timişorean nu doar întîlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci şi o serie de lecturi publice în premieră absolută.

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2014

La Vest de Est / La Est de Vest – Jean Mattern, un scriitor de o rară sensibilitate și un editor respectat în întreaga lume, ale cărui origini se pierd în Banatul anilor post-belici, va citi, în premieră absolută la Timișoara, din cel mai recent roman al său: Septembre.

Cartea se află în pregătire la prestigioasa editură Gallimard, publicarea ei fiind plănuită pentru luna ianuarie 2015; fragmentul în limba română este tradus din limba franceză pentru FILTM 3 de Anca Băicoianu, cea care a semnat și traducerea în limba română a romanului Lapte și miere al aceluiași autor.

Și scriitorul Mircea Mihăieș va citi, în prima seară a Festivalului de Literatură de la Timișoara, ediția a III-a, un fragment dintr-o scriere inedită: este vorba despre volumul Corpuri de litere, a cărui coautoare este Adriana Babeți.

O lectură în premieră absolută va susține și prozatorul Filip Florian – din fragmentul scris pentru Halebarde Halebarde, cartea neterminată a lui José Saramago, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1998 – Filip Florian alături de scriitorul italian Roberto Saviano au imaginat finalul romanului, pentru ediția

Catalin Dorian Florescu schweizer Autorîn limba română. Cartea, incluzînd și ilustrații de Günter Grass, se află în pregătire la Editura Polirom.

Prozatorul elvețian Cătălin Dorian Florescu, născut la Timișoara, este, cu certitudine, unul dintre scriitorii extrem de îndrăgiți de cititorii timișoreni.

La ediția din acest an a FILTM, Cătălin Dorian Florescu va citi din romanul Jacob se hotărăște să iubească, distins cu Swiss Book Prize – cea mai bună carte a anului 2011 în Elveția; ediția în limba română: apărută la Editura Polirom, în traducerea Marianei Bărbulescu.

Florin Lăzărescu și Radu Pavel Gheo, prozatori consacrați, apreciați deopotrivă de critici și cititori, sunt doi dintre scriitorii români din noua generație pe care iubitorii de literatură din orașul de pe Bega vor avea bucuria să îi reîntîlnească.

Florin Lăzărescu va citi la FILTM 3 din cel mai recent roman al său, Amorțire, o carte pentru care prozatorul ieșean a semnat recent cu una dintre cele mai importante edituri din China, People’s Literature Publishing House Co., Ltd. (Beijing).

Radu Pavel Gheo va citi, de asemenea, din cel mai recent roman al său, Noapte bună, copii!, carte recompensată cu Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, ediția 2011, Premiul pentru Proză al USR pe anul 2010 – Filiala Timișoara și Premiul „Romanul anului 2010”, acordat de revista Tiuk!.

Foto: La Vest de Est / La Est de Vest – FILTM 3

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.