Laura Coroianu şi Guido Janssens, despre culisele concertelor din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/laura-coroianu-si-guido-janssens-despre-culisele-concertelor-din-romania/

Astăzi, de la ora 23.40, la TVR 1, TVR HD şi TVR+ Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu poate cei mai cunoscuţi organizatori de concerte şi festivaluri de la noi.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2014

Laura Coroianu (CEO Emagic), unul dintre cei mai cunoscuţi organizatori de festivaluri şi concerte din România vine la Garantat 100% de la TVR 1 şi TVR HD. Laura va fi însoţită de soţul ei, Guido Janssens, la discuţia cu Cătălin Ştefănescu de duminică, 6 aprilie, de la ora 23.40. Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, de curând disponibil pe mobil şi tabletă.

Despre felul în care merg românii la concerte, despre cultura de a merge la un act cultural plătit, despre ravagiile pe care le-au făcut zilele oraşelor şi festivalurile berii care aduc artiştii gratuit în concerte, aflaţi de la Laura Coroianu şi Guido Janssens. Dacă mai au oamenii instinctul de a merge la concerte şi festivaluri, despre culisele venirii în România ale trupei Depeche Mode, a Madonnei, a lui Roger Waters ori a mult aşteptatului concert al lui Peter Gabriel din luna mai va găsi răspunsuri Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%.

Garantat cu Laura, Guido

Cum este să organizezi evenimente la care participă 50.000 de oameni, cum este să avem România în circuitul de concerte al artiştilor străini, dacă artiştii cântă pentru bani sau pentru propria lor plăcere sunt alte lucruri despre care veţi afla urmărind emisiunea lui Cătălin Ştefănescu.

Maestru în arta conversaţiei, Cătălin Ştefănescu promite un nou dialog cel puţin interesant duminică seară, la ora 23.40, de la TVR 1, într-o altă ediţie spectaculoasă Garantat 100%. Emisiunea poate fi văzută şi la TVR HD, precum şi online, pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Foto cu Laura Coroianu – TVR

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.