Leopoldina Bălănuță, despre lucrurile apropiate sufletului
http://www.ziarulmetropolis.ro/leopoldina-balanuta-despre-lucrurile-apropiate-sufletului/

MEMORIA CULTURALĂ În 1975, Leopoldina Bălănuţă scria în revista „Teatrul“ o mărturisire despre lucrurile care îi erau dragi şi despre spectacolul în care juca la vremea aceea, după piesa Matca a lui Marin Sorescu.

Un articol de Liliana Matei|2 Decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ  În 1975, Leopoldina Bălănuță scria în revista „Teatrul“ o mărturisire despre lucrurile care îi erau dragi și despre spectacolul în care juca la vremea aceea, după piesa Matca a lui Marin Sorescu. Îndrăgostită de Deltă, de Maria Tănase și de Gheorge Zamfir, actrița spunea că slujitorul scenei se îmbogățește prin textele pe care le slujește.

Mai jos reproducem fragmente din articolul Leopoldinei Bălănuță, intitulat ,,… aproape sufletului meu”:

● Mănăstirile nordului romînesc sunt toate minuni, prilej pentru cei care sînt în preajmă să se simtă împăcați cu ei și cu lumea. Toate sînt minuni, dar Dragomirna mi-e cea mai dragă.

● Cîte cîntece ale neamului acesta nu sînt minuni și cîți interpreți ai acestor cîntece nu sînt adevărați maeștri, dar Maria Tănase și Gheorghe Zamfir îmi tulbură sufletul cel mai mult.

● Multe locuri pe pământul acesta mare sînt binecuvîntate, dar Delta mi se pare cel mai binecuvîntat loc de pe pămînt. Ea și numai ea, în atîtea veri, mi-a mîngîiat sufletul cu pacea ei, cu lumina ei, cu cețurile ei, cu stelele ei.

● Cîtă artă bună s-a făcut și se face pe aceste meleaguri românești, arta ce ne-a ajutat să devenim oameni, oameni cu o anumită identitate, cu o personalitate distinctă în familia popoarelor. Acestor valori, care mi-au fost părinți, și dascăli, și prieteni, și judecători le sunt recunoscătoare. Și semnele recunoștinței mele sînt munca mea, strădania mea, speranțele mele.

● Matca lui Marin Sorescu este una dintre aceste valori, atît de aproape sufletului meu!

● Dacă acceptăm că nu numai spectatorul pleacă îmbogățit dintr-o sală de spectacol, ci și actorul, slujitorul scenei, îmbogățindu-se prin textele pe care le slujește, atunci Matca a însemnat pentru mine un astfel de prilej.

Cît timp am lucrat la acest spectacol, serile cînd îl slujesc, mintea și sufletul meu se limpezesc, toată ființa mea încearcă un fenomen de purificare, pentru că iubesc și respect puritatea, umorul atît de special, uimirea, speranța ce sălășluiesc în acest text.

Citiți și: Teatrul şi capcanele lui, dezvăluite de Leopoldina Bălănuţă

● Citesc sau ascult muzică, sau plec să fac cîțiva pași prin parcuri, să stau pe o bancă, să-mi umplu sufletul de o liniște senină, ca să-l duc apoi acolo, pe scenă, să aștepte împăcat să bată încet primul gong, să se stingă lumina în sală, să se aștearnă o liniște desăvârșită, ca apoi să se audă, odată cu zgomotul desfășurării unui orizont alb, sunetele de clopoței ale unor colinde ce le-am lăsat undeva, în satul copilăriei mele, apoi alte sunete ce mie îmi aduc în amintire frînturi de prohoduri sau de nunți, sau de botezuri, fîșîitul coasei în ierburi și greieri și clopote, și bătaia inimii pămîntului și iată că Matca trebuie să apară în fața oamenilor buni, care au venit să-i asculte mărturisirea, despre ceea ce înseamnă „să faci”, despre ceea ce înseamnă „să vrei”, despre ceea ce înseamnă „să speri”, despre ceea ce înseamnă „să fii”, despre ceea ce înseamnă „să nu fii”. Și sala aceea cu oameni buni stă și ascultă, într-o liniște desăvîrșită, această mărturisire.

● Toate gîndurile ce le am acolo pe scenă, toate sentimentele care mă încearcă, mă trimit, fără voia mea, la rădăcinile mele, acolo în Vrancea, în satul Hăulișca.

Dar nu, nu vreau să mă mai duc niciodată pe acolo.

N-aș mai îndura să văd atîta frumusețe, lipsită însă de copilăria mea.

Fragmentele din articolul Leopoldinei Bălănuță au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto cu Leopoldina Bălănuţă: cinemagia.ro

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 1 of 2112345...1020...Last »