Letiția Vlădescu: „Un actor bun trebuie să aibă o personalitate uluitoare“
https://www.ziarulmetropolis.ro/letitia-vladescu-un-actor-bun-trebuie-sa-aiba-o-personalitate-uluitoare/

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Când eşti tânăr şi la început de drum, singura soluţie este să munceşti mult. La doar 26 de ani, actriţa Letiţia Vlădescu a jucat o varietate de roluri în spectacole de teatru, teatru muzical, dar şi în filme, seriale şi show-uri tv.

Un articol de Judy Florescu|25 noiembrie 2014

În stagiunea 2014-2015, Letiția Vlădescu poate fi văzută în spectacolele Peretele de Lia Bugnar (Teatrul Metropolis), Noi doi cu Leon de Neil Simon și Midnight Chat with Sylvia Plath (Teatrul Mignon), Cineva ca tine și Femeile din viața mea (Godot Cafe-teatru). Despre următoarele sale proiecte artistice, Letiția a ales să nu vorbească. Căci artistul trebuie să-și surprindă întotdeauna publicul, nu-i așa? 

,,Peretele” este primul musical românesc?

Nu cred. Poate primul musical scris de o actriță-dramaturg. Știu că au mai scris compozitori musicaluri pentru teatru.

Cum ai început să lucrezi la acest spectacol?

Am citit prima dată textul în primăvara lui 2014, mi-a plăcut foarte mult. Am fost la o lectură, la două, la trei, la patru, la șapte. S-a făcut o pauză și, teoretic, am început să repetăm în spațiu în luna septembrie. A fost foarte frumos. Atmosfera din ,,Peretele” este extrem de plăcută, creată de la repetiții. Joc alături de niște oameni minunați. Mă simt ca într-o familie.

Ai studiat muzica timp de 16 ani. Cât de greu este să cânți fără lavalieră?

E la fel de greu și cu lavalieră, și fără lavalieră. Important este să știi ce cânți, să cânți cu știință. Toți avem un glas, dar mai ales o voce. Trebuia să se vadă și perioada în care am făcut muzică, la un moment dat; am avut această ocazie datorită Liei Bugnar.

Cum au decurs orele de pregătire cu Vlaicu Golcea, profesorul de canto?

Vlaicu Golcea semnează și muzica spectacolului. Sigur că a fost o întâlnire cu Vlaicu în care fiecare actor a cântat ceva, pentru ca el să-și dea seama în primul rând de tonalități și apoi de stilul pieselor, care sunt compuse pentru fiecare personaj în parte. Apoi a scris piesele și le-am tot repetat individual.

10435636_10152790289360629_5373431952683444219_n

Cum este să joci cu distribuții diferite?

Am repetat atât de plăcut cu toate distribuțiile și în toate felurile posibile.

Care a fost raționamentul alegerii mai multor distribuții?

Jucarea a câtor mai multe spectacole.

Se joacă sold-out de fiecare dată.

Da, și se joacă des, chiar și două reprezentații pe zi.

Mai joci și altceva în afară de Zora?

Deocamdată joc numai Zora. Am jucat în toate reprezentațiile din octombrie până acum.

Ce a fost cel mai solicitant în acest spectacol?

Refacerea lucrurilor bune. Noi ne dorim să facem mereu în plus. E bine că Lia e acolo lângă noi. Ne supărăm că nu ne lasă să facem mai mult, dar are dreptate, trebuie să păstrăm o rigoare – cea din repetiții. Nu prea se întâmplă accidente, greșeli în ,,Peretele”. Ceea ce avem de făcut e destul de clar. Toți venim cu bucurie și mare drag la acest spectacol.

Ați avut deja câte două reprezentații pe zi.

Am avut primele două reprezentații din viața mea. Nu știu cum rezistă Marius Manole cu atâtea spectacole pe zi, dar mie mi-e greu și cu două. ,,Peretele” e un spectacol în care suntem în scenă tot timpul, toți. Chiar dacă se stinge lumina într-o cameră, nu putem să ne mișcăm.

Nu ți-ai mișcat niciodată măcar un deget?

Cred că am făcut o dată așa. (râde)

Spectacolele de la  Teatrul Mignon

De la Metropolis, trecem la un alt teatru cu M, Mignon, unde ai două spectacole.

Da, Noi doi… cu Leon de Neil Simion și Midnight chat with Sylvia Plath.

Să vorbim mai întâi de Noi doi… cu Leon.

Este o comedie regizată de Laura Maria Vlădoiu, în care joc alături de Marius Călugărița și Mihai Prejban, care semnează și muzica spectacolului. Un text foarte amuzant, iar Mignon e un teatru foarte plăcut și frumos. Costumele sunt făcute de Wilhemina Arz, care este un nume în lumea modei. Mi s-a părut foarte tare să lucrez într-un teatru independent și să fie plătite costumele și creația scenografului ca într-un teatru profesonist.

Cum a fost să lucrezi cu Laura Maria Vlădoiu?

Laura este o fată extrem de talentată, deșteaptă și muncitoare și mi-a plăcut mare plăcere să lucrez cu ea. Are maturitate. Am mare încredere în Laura. Face parte dintr-o generație foarte bună a UNATC-ului.

Ce-mi poți spune despe Midnight chat with Sylvia Plath?

Este un portret de autor. Spectacolul este în regia lui Iris Spiridon. Este un spectacol interesant, fiindcă vorbim de o uriașă poetă, Sylvia Plath, care trebuie să fie cunoscută și în România.

Din păcate nu prea este.

Din păcate, nu. Toată opera ei este absolut uluitoare.

Ce părere ai despe gestul ei  final?

E foarte greu să-ți spun. Cred că a fost o conjunctură întreagă acolo. S-ar putea să fie din prea multe lovituri, din prea multe lucruri adunate și din neputința de a spune le las pe toate și trec mai departe. E greu de judecat o asemenea situație. Din câte am aflat eu, documentându-mă despre viața ei, de mică avea niște probleme, încă de la moartea tatălui. Problemele din copilărie nu știu cum ar putea fi rezolvate.

Ai văzut filmul despre viața ei?

Da, am văzut și filmul, dar eu mai mult am fost interesată de datele concrete despre viața ei și, bineînțeles, de opera ei.

Aș fi interesată să citesc un interviu cu unul dintre copiii ei.

Fata ei, în New York Times, acum 5 ani, a publicat o poezie. A avut o fată și un băiat. Copiii Sylviei Plath nu au avut acces la lucrările mamei lor până la vârsta majoratului. Tatăl nu a fost de acord. Poeziile descriu sinuciderea și tot felul de lucruri de genul acesta. Daddy, Mad girls love song, Lady Lazarus sunt poezii pe care le avem și noi în spectacol împreună cu părți din jurnalul Sylviei Plath.

Prima reprezentație a spectacolului din această stagiune a fost de Halloween. Cum a fost primit?

A fost o idee de marketing. Sylvia Plath nu are nici o legătură cu Halloween. Cred că oamenii au înțeles că nu e vorba doar de un marketing și că ne distrăm de Halloween. Probabil unii au venit doar pentru a se distra. Sper că s-au distrat suficient. Dar mulți au plecat interesați. Scopul acestui spectacol este ca lumea s-o cunoască pe Sylvia Plath.

Despre sora ei, Cezara-Lucia Vlădescu

Nu te gândești să faci un spectacol împreună cu sora ta, pianista Cezara-Lucia Vlădescu?

Nu ne-am gândit. Am cântat foarte mulți ani împreună, pe vremea când făceam eu muzică clasică. Nu am discutat niciodată de asta. Nu știu dacă ne-am mai înțelege ca atunci când eram mici.

Ai putea fi tu cu vocea, iar ea la pian, la Sala Palatului.

Un fel de performance așa. Când o să vină sora mea să cânte la Sala Palatului vin și eu acolo și fac multe momente artistice, ca să-mi etalez abilitățile actoricești.

Despre show-ul tv

Am fost surprinsă să te văd în Jurnalul unui burlac, show-ul de comedie televizat. Ce anume ți-a rămas mai puternic în minte de la filmări?

Prima zi! M-am gândit că prima zi va fi foarte relaxantă și că ne vom distra. ,,Sunt niște mini-scheciuri, le știu, nu voi avea probleme.” Și am ajuns acolo și am văzut că nu era chiar așa. Oamenii munceau extraordinar de tare la tot ce credeam eu că sunt acele scheciulețe cu vedete din România. Și iată cum m-am înșelat… Mihai a fost foarte drăguț și m-a ajutat foarte mult. Am învățat foarte multe de la el. Nu cred că am imitat pe nimeni. Am avut noroc de personaje interesante. Cel care m-a „consacrat” a fost Conchita Wurst.

Despre aspirațiile artistice

Ca artist, ți se pare important să explorezi cât mai multe zone?

Da. Până la urmă trebuie să ai abilități și skills-uri și să știi să te descurci în orice situații. Să ai disponibilitate, dar nu disponibiltatea aia de fi servil și umil. Nu la modul ăla, ci disponibilitatea umană. Cred că un actor bun trebuie să aibă o personalitate uluitoare și în același timp să fie momente când nu are deloc personalitate.

Să ai un fel de a fi foarte special și tot tu să te potolești  la un moment dat, absolut total.  E bine să știi să faci cât mai multe lucruri, dar e bine să te concentrezi și pe ce știi tu că e cel mai bine să faci.

Ce tip de roluri ai vrea să ți se propună?

Am trecut prin perioda în care îmi doream anumite titluri. Am trecut prin gândurile de mari doamne ale teatrului. Vreau doar să lucrez.

Sunt fericită când îmi pot alege proiecte în care să cred. Nu mă mai văd într-un gen anume de spectacol sau într-un gen de rol. S-au schimbat foarte multe lucruri din punct de vedere profesional pentru mine în ultimul an. Am cu totul altfel de dorințe decât aș fi crezut vreodată că o să am.

Ce dorințe ai?

Am dorința de a reuși chiar dacă este destul de târziu să mai schimb unele trăsături de caracter ale mele care mă împiedică uneori să fac lucrurile așa cum cred eu că ar trebui făcute. Am uneori o lentoare, o delăsare, un lucru ciudat pentru o persoană foarte efervescentă. Aș vrea să repar dacă pot unele lucruri la mine, dacă nu aș vrea să le fac să apară cât mai târziu.

Preferi să primești propuneri de proiecte sau să le cauți tu?

Primesc pe mail, dar mă și duc la probe. Nu sunt omul care nu se duce la probe.

10393157_10204270581857522_94259409243699183_nTe gândești la o colaborare permanentă cu un teatru de stat?

Te gândești tot timpul. Să intri în societate. Să fii un om responsabil.

Teatrele nu angajează…

Ba mai angajează…

Foarte mulți colegi de-ai tăi joacă și în provincie.

Și eu am jucat în provincie la Brașov. Patru ani de zile am făcut naveta. A fost frumos.

Cum de nu ai participat la workshop-ul lui Neil Labute împreună cu Cristina Florea?

Am fost în repetiții la Peretele și nu am avut cum. Dar în mai anul acesta am participat la un workshop de dramaturgie la Amsterdam împreună cu Andreea Vălean. Eu am scris Femeile din viața mea, care a fost o adaptare după Femeile din Manhattan de John Patrick Shanley. Am stat acolo 5 zile la teatru, timp în care am schimbat idei cu oameni din meserie. Am discutat despre ce probleme sunt în fiecare țară, ce dramaturgi naționali putem promova și cunoaște momentan.  A fost foarte interesant.

Ce probleme are teatrul din Amsterdam?

Din afară nu pare că ar avea vreo problemă. Sunt teatre de proiecte. Am văzut două spectacole într-un gen foarte modern. Am înțeles ce-am putut din concepția regizorală. Teatrul e în altă zonă la ei.

Ce regreți din oportunitățile pe care le-ai avut?

Din oportunitățile pe care le-am avut regret că am făcut un sfert din ce cred eu aș fi putut eu să fac și asta doar din vina mea, probabil. Iar din ceea ce există acum pe piață, sunt bucuroasă că pot să joc și că am unde să joc.

Despre perpetuarea teatrului

Cum vezi evoluția teatrului în România, având în vedere că se deschid tot mai multe spații?

E foarte bine că se deschid spații noi, dar tot nu sunt multe. Nu am de ce să văd rău evoluția teatrului, pentru că o văd bine.

De cine ține perpetuarea teatrului? Mulți spun că el a murit.

Nu, nu este adevărat. N-a murit și n-o să moară niciodată. Atâta vreme cât cineva are ceva de spus va fi ascultat. În momentul în care nu ai ceva de spus atunci nu prea e bine. Teatrul nu va muri, atâta vreme cât un regizor va avea ceva de spus cu un spectacol, atâta vreme cât un actor va avea ceva de spus cu un rol, atâta timp cât un teatru va avea ceva de spus prin echipa sa. Sunt foarte multe trupe de teatru senzaționale. Cum să nu continuie? O să continue veșnic.

Oamenii au nevoie de povești. Altfel discutăm despre ce ni se întâmplă în viețile de zi cu zi și nu e prea frumos. Și atunci vreau să mă duc să nu mai gândesc, ci să văd o poveste, ideile unui om. Ce-a vrut omul ăsta să ne arate nouă? Câtă vreme vrei să arăți ceva și ai și ce, trebuie să fie bine la un moment dat.

Te-ai gândit să scrii o piesă despre viața ta ca muzician?

Eu nu prea cred în talent. Cred în foarte multă muncă și abia apoi în talent, mai mult sau mai puțin, cât o fi la fiecare. Cred că nu am muncit suficient încât să mă numesc că scriu bine. Faptul că eu scriu niște lucruri nu înseamnă că am ceva de spus încă. Nu consider că am ceva atât de puternic de spus. Și momentan nu cred că aș fi în stare să scriu despre suma lucrurilor întâmplate până acum.

Cred că ăsta va fi viitorul teatrului – poveștile rupte din viața actuală.

Da, observ și eu asta, dar și cu povestea aia trebuie să ai ceva de zis.

Foto: Dani Ioniță, Adriana Gioadă, Oana Monica Nae, Peca Ștefan, arhivă Letiția Vlădescu

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

24
/02
/23

INTERVIU Spectacolul „Un basm urban”, semnat de Norbert Boda, este una dintre noutățile de pe scena teatrală bucureșteană care ne atrag atenția în aceste zile. Înainte de premiera de la Teatrul Metropolis, am stat de vorbă cu tânărul regizor despre musicalul care abordează poveștile orfanilor. Iată ce am aflat! 

10
/02
/23

Luna Maar este o vocalistă, compozitoare și chitaristă din România, născută în Deva. S-a mutat în București, unde a absolvit Universitatea Națională de Muzică.

20
/01
/23

Ziarul Metropolis vă recomandă „Hacking Work“, primul podcast din România care vorbește clar, curajos și cinstit despre piața muncii, angajați și organizații, competență și performanță, climat și mentalități, creativitate și eficiență, colaborare și recompensă, oameni și nu resurse, leadership și nu leadershit.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.

17
/11
/22

Tandem este un eveniment ce aduce pe scenă speakeri duet. Speakeri ce se cunosc și au o relație. Sunt fie prieteni, iubiți, familie, parteneri de afaceri, colaboratori și vin pe scena Tandem să spună aceeași poveste, fiecare din perspectiva proprie. Cu scopul de a arăta ambele fețe ale aceleiași monede și de a puncta necesitatea comunicării în ambele sensuri.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.