Leviathan. Metaforă și votcă
http://www.ziarulmetropolis.ro/leviathan-metafora-si-votca/

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghinţev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreţionară şi impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-şi avea propria vină pentru lumea decăzută şi damnată în care trăiesc.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 Noiembrie 2014

Recenzat elogios de cronicarii (mai tradiționaliști) de la revista Positif, dar expulzat aproape la index de rivalii (mai snobi) de la Cahiers du Cinema, „Leviathan”, al patrulea lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev, are „dezavantajul” apelului la metaforă, figură de stil respinsă ca desuetă și privită de sus de numeroși cineaști și critici ai momentului.

Zviaghințev își asumă continuitatea cu o anumită tradiție a cinematografiei ruse, dar se inspiră și din modernitatea filmică vest-europeană. Comparația cu Andrei Tarkovski, care s-a făcut în special la primele sale două filme, „The Return” (2003) și „The Banishment” (2007), este parțial justificată, dar inoperabilă. Nimeni, nici măcar Aleksandr Sokurov, cel apropiat în tinerețe de clasicul rus, care i-a apreciat filmele, nu a atins poezia sentimentelor din opera tarkovskiană.

Zviaghințev moștenește totuși înclinația spre temele mari, cu greutate, dar și spre un cinema al metaforelor pe care le folosește – așa cum arată „Leviathan” și „Elena” (2011), precedentul său film – inclusiv pentru a radiografia cu o privire acidă societatea rusă.

Poate cel mai vizibil racord cu perioada postbelică a cinematografiei europene este cel cu stilul lui Michelangelo Antonioni de la trilogia incomunicabilității. Legătură evidentă în special prin câteva încadraturi cu personaje singure filmate din spate și proiectate direct pe fundalul unui cer compleșitor, pentru a exprima înstrăinarea.

Primul strat care a atras imediat atenția presei în legătură cu „Leviathan”, încă de la Festivalul de la Cannes, unde filmul a obținut premiul pentru scenariu (scris de regizor împreună cu Oleg Neghin), este critica la adresa unui sistem corupt și abuziv care îl are în frunte pe Vladimir Putin. Zviaghințev nu a negat existența unei astfel de intenții, dar a insistat că filmul său este mult mai mult de atât.

Povestea, inspirată de altfel dintr-un caz real, dar din SUA, permite lejer o astfel de interpretare. Undeva pe coasta Mării Barents, în apropierea unui orășel, locuiește Kolia, un mecanic cu o soție frumoasă și cu un băiat dintr-o altă căsătorie. Pentru că primarul (care are pe peretele din birou un tablou cu liderul de la Kremlin) a pus ochii pe proprietatea sa, pe care încearcă s-o obțină, literalmente, cu orice preț, Kolia primește ajutorul unui prieten, avocat experimentat de la Moscova.

Pornind de la această premisă narativă, pe care, până la final, o dezvoltă în mai multe direcții, Zviaghințev păstrează câteva din temele din „The Return” – în principal legătura tată-fiu – și din „The Banishment” – în special testarea încrederii dintr-un cuplu -, completate de interesul pentru un prezent social-politic încercat odată cu „Elena”, film de o vigoare de tragedie antică la rândul său trecută prea ușor cu vederea.

Trama este, la fel ca în celelalte filme ale sale, una tragică, amestecând drama intimă cu perspectiva asupra unei societăți în declin. Însă rusul își ornează de această dată stilul cu elemente de bufonerie și patetism (atunci când personajele își exhibă dependența de votcă) și satiră directă (la adresa reprezentanților puterii, indiferent dacă numele ei este justiție, administrație sau biserică). Și, la fel ca turcul Nuri Bilge Ceylan în „Winter Sleep”, Zviaghințev reușește să adauge o dimensiune mitologică, sugerată în primul rând prin peisajele spectaculoase, surprinse în cadre largi menite să transmită o anumită grandoare.

„Leviathan” nu este un film realist, și de aceea personajele sunt mai curând încadrabile unor tipologii ușor de recunoscut (și de criticat). Este una din mărcile de auteur ale lui Zviaghințev, care nu și-a temperat niciodată gustul pentru parabolă (în această cheie trebuie citite multe din dialogurile explicite despre credință, morală sau politică).

Noul său film este de asemenea o alegorie. Una despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria parte de vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc. Din această perspectivă, Zviaghințev este un moralist, unul care lasă însă deschisă posibilitatea salvării (pusă pe umerii copiilor), odată ce efectele trecerii Leviatanului se vor fi estompat.

„Leviathan” a fost prezentat recent la Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” și mai poate fi văzut sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 22.45, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul unei proiecții speciale.

INFO

Leviathan, Rusia , 2014

Regie:  Andrei Zviaghințev

Distribuţie: Elena Lyadova, Vladimir Vdovichenkov, Aleksey Serebryakov

Rating: ●●●●○

Foto din Leviathan – capturi film

 

29
/03
/17

Peste 180 de cinematografe din Statele Unite vor difuza filmul "1984" pe 4 aprilie, în replică la politicile administrației președintelui american Donald Trump. Pelicula, o adaptare din anii '80 a cărții cu același nume de George Orwell, va fi proiectată în 165 de orașe din 43 de state din SUA, dar și în țări precum Canada, Anglia, Suedia și Croația.

25
/03
/17

CRONICĂ DE FILM Despre „Fata necunoscută”, noul film - o dramă socială și morală - al fraților belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne. Și despre „(M)ucenicul” (al rusului Kirill Serebrennikov), cu un tânăr care, cu Biblia în mână, se tranformă într-un fanatic religios. Două filme de Cannes, acum în cinematografe.

25
/03
/17

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015. Povestea emoționantă a boxeriței Steluța Duță, crescută la orfelinat.

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

Page 1 of 16712345...102030...Last »