Lope de Vega, recuperat după 400 de ani
http://www.ziarulmetropolis.ro/lope-de-vega-recuperat-dupa-400-de-ani/

O comedie inedită, considerată pierdută, aparţinând marelui dramaturg spaniol din secolul al XVII-lea Lope de Vega, a fost descoperită la Biblioteca Naţională din Madrid (BNM), au anunţat experţii spanioli.

Un articol de Petre Ivan|24 Ianuarie 2014

O comedie inedită, considerată pierdută, aparţinând marelui dramaturg spaniol din secolul al XVII-lea Lope de Vega, a fost descoperită la Biblioteca Naţională din Madrid (BNM), au anunţat experţii spanioli.

Manuscrisul comediei, intitulată “Mujeres y Criados” (“Femei şi servitori”), a fost descoperit în arhivele Bibliotecii Naţionale de Alejandro Garcia Reidy, un cercetător al operei dramaturgului spaniol Lope de Vega (1562 – 1635).

“Este o descoperire foarte importantă”, a declarat Alberto Blecua, director al grupului de cercetare al Universităţii autonome din Barcelona (UAB), din care face parte cercetătorul care a făcut descoperirea, informează Mediafax.

O versiune numerotată a celor 56 de pagini ale manuscrisului a fost pusă la dispoziţie online, pe site-ul bibliotecii spaniole, iar piesa va fi pusă în scenă anul acesta pentru prima oară de când a fost scrisă, în 1613 sau 1614.

Comedia se desfăşoară la Madrid, unde două surori, Violante şi Luciana, sunt îndrăgostite de Claridan şi Teodoro.

Claridan este servitor, iar celălalt este secretarul unui anume conte Prospero. Povestea se complică odată cu intrarea în scenă a doi noi pretendenţi: contele Prospero însuşi, care îi face curte Lucianei, şi înstăritul Don Pedro, care aspiră la mâna Violantei, cu permisiunea tatălui acesteia.

“Comedia se poate adresa unui public actual, anumite scene seamănă cu vodevilul”, a declarat Alejandro Garcia Reidy.

Lope de Vega înregistrase această piesă de teatru într-o listă a lucrărilor sale, alcătuită în 1618, dar, până acum, piesa era considerată pierdută.

Lope de Vega

Félix Lope de Vega y Carpio, unul din cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi din “Secolul de aur” al literaturii spaniole

Manuscrisul a fost găsit în arhivele Bibliotecii naţionale, care conţinea fondurile bibliotecii ducelui de Osuna e Infantado, achiziţionate de BNM în 1886, au declarat responsabilii arhivei, notează Mediafax.

Lope de Vega a fost creatorul “formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se şi în prezent la festivalurile de teatru clasic.

Este autorul a 3.000 de sonete, trei romane, patru nuvele, nouă epopei, trei poeme didactice şi a sute de comedii (1.800 la număr, conform dramaturgului Juan Pérez de Montalbán), acesta cultivând toate speciile literare, cu excepţia nuvelei picareşti.

Foto cu Lope de Vega – wikipedia

05
/12
/16

Cinefilii pot vedea, în această noapte, la FILMUL de ARTĂ, de pe TVR 2, excelenta animație Iluzionistul (L'ILLUSIONNISTE-Franţa, 2010), în regia lui Sylvain Chomet. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar, în 2011, pentru cel mai bun film de animaţie, fiind răsplătit în același an cu un Premiul Cesar.

05
/12
/16

Abonamentele la Festivalul ”George Enescu” 2017 pentru seriile ”Recitaluri şi Concerte Camerale” şi ”Mari Orchestre” s-au epuizat într-un timp record – aproximativ 30 de secunde, respectiv 10 minute – de la punerea lor în vânzare, care a avut loc în această dimineaţă, de la ora 10.00.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

04
/12
/16

Cartea „Vremuri second-hand” de Svetlana Aleksievici (traducere din rusă și note de Luana Schidu) a fost publicată la Editura Humanitas, în anul 2016.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

03
/12
/16

Primăria Municipiului București prin ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să vă bucurați împreună cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) în zilele de 20, 21 și 22 decembrie.

02
/12
/16

Pe 1 decembrie, când în București tocmai începuse defilarea de Ziua Națională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectați pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înființarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de față ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar așa era.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în Japonia în februarie 2017, a anunțat editura sa care nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare sale cărți. Anul trecut Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.

02
/12
/16

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

Page 1 of 57612345...102030...Last »