Lucia di Lammermoor, în regia lui Andrei Şerban, pe scena Operei Naţionale Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucia-di-lammermoor-in-regia-lui-andrei-serban-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

În urma succesului extraordinar avut la Opera Bastille din Paris în luna octombrie cu ultima reluare a operei Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, regizorul Andrei Şerban pregăteşte o nouă premieră-eveniment ce va fi prezentată publicului pe scena Operei Naţionale Bucureşt, vineri, 13 ianuarie, şi duminică, 15 ianuarie, de la ora 18:30.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2017

,,În operă, ca şi în teatru, suntem liberi să facem ce vrem, să spargem tabu-urile minciunilor sociale prin care politicienii câştigă alegerile, la fel ca şi tabu-urile învechite şi sclerozate ale falsei tradiţii operatice, să pătrundem într-o altă lume, mai adevarată,

Andrei Şerban

Andrei Şerban

mai profundă; să vedem ca în oglindă realitatea vieţii plină de obstacole, de conflicte şi mizerii, pe care o trăim şi în acelaşi timp să fim atinşi de ideal, de visul unei lumi mai bune”, spune regizorul Andrei Şerban, despre spectacolul Lucia di Lammermoor.

Lucia  poate să provoace  pasiune, revoltă, tristeţe, bucurie, furie, dar în acelaşi timp am vrut să evoc senzaţia că idealul, nu e pentru viitor, ci pentru acum, ca să simţim în teatru ce înseamnă să fii sută la sută uman. – Andrei Şerban

Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet ale Operei Naţionale Bucureşti evoluează sub bagheta dirijorului Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic muzical al Operei Naţionale Bucureşti. Decorul este semnat de Octavian Neculai, costumele aparţin Liei Manţoc.

Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Operei Nationale Bucureşti şi online.

Foto: Lucia di Lammermoor, în regia lui Andrei Şerban – ONB

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.