Lucia Sturdza Bulandra: „Ca să domnească, actorul trebuie să abdice”
http://www.ziarulmetropolis.ro/lucia-sturdza-bulandra-ca-sa-domneasca-actorul-trebuie-sa-abdice/

Serialul Actriţa de la pagina 1 continuă cu Lucia Sturdza Bulandra (1873 – 1961) – ,,o boieroaică a teatrului românesc”, aşa cum o numea regizorul Sică Alexandrescu. A fost directoarea instituţiei care astăzi îi poartă numele din 1947 până la sfârşitul vieţii.

Un articol de Monica Andrei|7 Martie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Lucia Sturdza Bulandra (1873 – 1961), ,,o boieroaică a teatrului românesc”, a fost directoarea instituției care astăzi îi poartă numele din 1947 până la sfârșitul vieții.

„Şi trebuie să recunoaştem că Lucia Sturdza Bulandra a fost o boieroarică a teatrului românesc. Impresionase încă din tinereţe prin frumuseţe, inteligenţă şi printr-o prestanţă unică pe scenă, pe care şi-a păstrat-o până la urmă. Ţinuta ei impozantă, atât în teatru cât şi în viaţă, îţi evoca imaginea princiară a unei femei elegante care apare în mijlocul invitaţilor coborând scara de onoare a unui palat. Energică directoare de teatru, a ştiut să impună disciplina în teatru actorilor, ţinuta pe scenă, respectul pentru nobleţea artei şi pretigiul instituţiei”, o descria regizorul Sică Alexandrescu în memoriile sale.

„N-am fost atrasă în teatru de focul sacru de care aproape toţi actorii spun că sunt stăpâniţi; de altfel, nu mai eram la primii mei paşi în lupta pentru viaţă, pentru asigurarea existenţei şi independenţei mele sociale – şi nici nu aveam vârsta când entuziasmele tinereţii explică avântarea în necunoscut, în mrejele îmbătătoare ale unei fantezii pline de făgăduinţi. Nu: aveam douăzeci şi cinci de ani în 1898. Terminasem Facultatea de Litere şi Filosofie şi încercasem – nu o dată, dar zadarnic – să capăt un loc în învăţământ pentru a-mi asigura o viaţă independentă.” Așa îşi începe Lucia Sturdza Bulandra memoriile.

În căutarea unui loc de muncă, directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, îi oferise rolul unei domnişoare răsfăţate şi cochete aflată la primul ei bal, despre care va scrie: „nimic nu mă desemna pentru interpretarea acestui rol: nici statura, deoarece încă pe atunci nu eram prea firavă, şi nici glasul meu, de o sonoritate cu totul opusă timbrului cristalin corespunzător unei tinere debutante mondene. Mai mult, nu cunoşteam nici cele mai elementare principii ale artei noastre actoriceşti: dicţiune, respiraţie, valoarea gestului ş.a.m.d.”

În seara debutului în teatru (1 octombrie 1898), în loc de încurajări, a primit de la bunica sa o telegramă cu următorul conţinut: „Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène” (“Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău”). „Debutul? După cum era de aşteptat: un dezastru.” Bunica ei considera că numele de neam boieresc nu trebuia târât în noroi. Petre Grădişteanu a şi angajat-o, pentru că a văzut în ea o mare actriţă.

În urma eşecului de la debutul pe scenă, Lucia Sturdza Bulandra se hotărăşte să urmeaze cursurile de la Conservator ale Aristizzei Romanescu: „… Am citit cu aviditate tot ce era în legătură cu arta dramatică. Şi mai ales am urmărit cu încordare jocul tuturor actorilor mari şi mici, buni şi răi, compatrioţi şi străini. Din activitatea lor scenică, din jocul lor am desprins, în mod analitic, cerinţele cele mai imperioase ale artei actorului şi am pătruns justeţea sau falsitatea interpretărilor, ale intonaţiilor, ale procedeelor. Am înţeles că atât cultura fără talent, cât şi talentul fără cultură nu pot făuri un actor desăvârşit”.

lucia-sturza-bulandra-809657l-poza

Anii trec. În 1914, înfiinţează Compania Bulandra, „(…) ne luasem angajamentul să creăm un teatru de bună calitate ,,a cărui dezvoltare să nu mai depindă de fluctuaţiile perindărilor la directoratul Teatrului Naţional ale tuturor politicienilor mai mult sau mai puţin chemaţi să rostuiască o instituţie de cultură artistică. Această grea răspundere am purtat-o amândoi. Dar mai ales Tony. El a fost acela care, datorită firii sale excepţionale şi dragostei neţărmurite pentru teatru, a pus temelia instituţiei noastre şi a susţinut-o până la sfârşit.” Doi ani de activitate, urmaţi de doi ani de război: 1916-1918.

Îşi adună echipa de actori şi dau spectacole pentru a aduna fonduri necesare Crucii Roşii. Primul Război Mondial ia sfârşit, iar Compania Bulandra îşi reia activitatea cu spectacole ce au la bază texte din dramaturgia autohtonă. „Dar, cu toate că uneori am fost siliţi – din preocupări de ordin financiar, fiind înglodaţi în datorii – să facem concesii gustului public, jucând unele piese fără prea mare valoare -, au fost stagiuni, şi nu puţine, în care întreg repertoriul nostru a fost net superior celor de la alte teatre. Cel mai important este, cred, programul de promovare a tinerilor actori. Gestul de a le deschide drum în teatru tinerilor de vocaţie. Sunt nume care au făcut carieră: Aura Buzescu, George Vraca, George Calboreanu, Nicolae Băltăţeanu, Marieta Rareş…”

Unul dintre cele mai frumoase capitole ale „Amintirilor” este cel pe care Lucia Sturdza i l-a închinat soţului său, Tony Bulandra. Admiraţie, respect, iubire. „Fără el, fără sprijinul lui, fără calmul, tactul, modestia şi neclintita lui dragoste pentru teatru, n-aş fi putut înfăptui nimic, n-aş fi putut rezista atâtor greutăţi.”

Anii trec, vine al Doilea Război Mondial, iar, după 23 august 1944, adică după un sfert de secol de existenţă, compania asociaţiilor teatrale se destramă. Clădirea ridicată din banii proprii, după naţionalizare, va trece în folosinţa Operei Române.

Lucia Sturdza Bulandra se vede nevoită să o ia de la capăt, dar sub altă formă. Soţul ei, actorul Tony Bulandra, murise răpus de o boală necruţătoare, în 1943. Trăia din lucrurile pe care le vindea din casă, dar mai ales din vânzarea cărţilor din biblioteca personală, adunate cu multă migală şi dragoste, spre nespusa durere a actriţei şi din mici onorarii care nu alcătuiau o chenzină şi nu-i ajungeau pentru multă vreme.

Norocul îi surâde. În 1947 ocupă postul de director al Teatrului Municipal, (actualul Teatru Lucia Sturdza Bulandra), care-i va purta numele după ce aceasta nu va mai fi în viaţă. Scutită de grijile financiare, ca director de teatru, va alcătui un repertoriu riguros, va forma colectivul, va apăra actorii mai ceva ca o leoaică puii, precum şi interesele instituţiei. Creează o atmosferă de emulaţie şi un spirit de echipă care vor dăinui în timp, formând în acelaşi timp şi generaţii de actori: Radu Beligan, George Calboreanu, Dina Cocea, Clody Bertola. „Întâi teatrul şi apoi interesele personale”, aceasta era deviza lui Tony după care actriţa conducea teatrul.

Citiți și despre alte actrițe care au marcat filmul și teatrul românesc. 

„Cunosc exemple de actori talentaţi lipsiţi de o cultură temeinică, care au avut succese mari: Maria Ciucurencu, Ion Petrescu. Aceste «ara avis» au fos susţinute de o admirabilă intuiţie, care i-a ajutat să-şi apropie cu o uimitoare îndemânare stările sufleteşti ale personajelor interpretate. Repet: au fost nişte excepţii.”

Agatha Bârsescu, Novelii de Feraudy şi Eleonora Duse au fost actriţele pe care le-a luat drept model pentru cariera sa.

Eleonora Duse nu era frumoasă, dar a iubit-o pentru naturaleţea ei, a tăcerilor şi a tonurilor pe care le folosea într-o gradaţie uimitoare, cu care rostea un cuvânt pe scenă. De la Novelii de Feraudy i-au rămas în minte privirea pătrunzătoare, pleoapele lăsate şi vocea uneri înăbuşită, alteori tunătoare. Agatha Bârsescu avea voce de contralto.

Pe lângă viaţa dătuită teratrului şi rolurile jucate, a publicat două cărţi. A încetat din viaţă la 96 de ani. În 2013, cu prilejul a 140 de ani de la nașterei, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă.

Lucia Sturdza Bulandra, gânduri despre teatru

● „În teatru trebuie să urci treaptă cu treaptă, să faci practică îndelungată pentru a-ţi însuşi calităţile pe care nu le ai sau pentru a le dezvolta pe cele înnăscute.”

● „Ca să domnească, actorul trebuie să abdice. În perfecta-i personalitate rezidă marea artă a actorului. Este o dedublare, în care actorul se supraveghează pe sine în îndeplinirea construirii unui alt personaj, al aceluia visat de autor. Scopul va fi atins numai atunci când transformarea dă impresia de adevăr, de perfectă coeziune, de convingere aprofundată…”.

● „Regizorul ideal ar trebui să fie un bun psiholog, un iscusit decorator, un om cu o vastă cultură universală şi să cunoască bine actoria, adică aplicarea pe viu a meşteşugului actoricesc.”

● „Mimica este o artă specială, care colaborează în mod însemnat cu arta teatrală; la nevoie ea ne poate învăţa contracţiunile muşchiulare ale feţei, care exprimă durerea, ilaritatea prostească etc.

● „Imaginea deşteptată în mintea spectatorului prin joc se precizează cu ajutorul rostirii; ea se naşte prin expresia vizuală, se clarifică prin expresia auditivă, devenind mai puternică.”

Citatele sunt extrase din volumul „Amintiri… amintiri”, scris de L.S.Bulandra (ESPLA, 1956)

Foto Lucia Sturdza Bulandra – cinemagia

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Până să devină angajată a Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1947, a făcut parte din numeroase companii teatrale şi din trupa de operetă a lui Veliamir Maximilian, unde a jucat alături de Leonard, „Prinţul Operetei”. În teatru, i-au plăcut întotdeauna rolurile de caracter, pentru că nu se credea frumoasă. A jucat alături de Ion Iancovescu, Mişu Fotino, Birlic şi mulţi alţii. 

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.