Lucia Sturdza Bulandra, despre teatrul comercial: „Sistemul acela părea de necrezut!“
http://www.ziarulmetropolis.ro/lucia-sturdza-bulandra-despre-teatrul-comercial-sistemul-acela-parea-de-necrezut/

În 1898, Lucia Sturdza Bulandra debuta la Naţional. Ulterior, actriţa pleca din această instituţie pentru a face parte din compania Davila, alături de mai mulţi artişti care îşi doreau să pună bazele unui teatru „de calitate superioară“. Visul ei avea să se destrame foarte repede.

Un articol de Corina Vladov|16 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În episodul al doilea al serialului nostru publicăm fragmente din jurnalul actriţei Lucia Sturdza Bulandra, apărute în 1956, în revista Teatrul şi, ulterior, în cartea ei de memorii, „Amintiri… Amintiri…“.

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Pe 1 octombrie 1898, Lucia Sturdza Bulandra (n. 1873, Iaşi – d. 1961, Bucureşti) debuta pe scena Naţionalului bucureştean. Ulterior, actriţa pleca din această instituţie pentru a face parte, în stagiunea 1909-1910, din compania Davila, alături de mai mulţi artişti care îşi doreau să pună bazele unui teatru de avangardă, un teatru „de calitate superioară“.

Artiştii îşi doreau să joace în spectacolele teatrului atât în roluri de anvergură, cât şi în roluri mai mărunte, pentru a asigura „o interpretare îngrijită până în cele mai mici detalii“, povestea actriţa.

La un moment dat, soţul actriţei, Tony Bulandra, coleg de trupă cu ea, trebuia să cânte într-un spectacol şi să se acompanieze la mandolină. „Deoarece nu ştia să cânte la acest instrument, executarea melodiei a trebuit trucată. Şi în timp ce actorul, stând cu spatele la public şi privind la fereastra iubitei, se prefăcea că atinge coardele mandolinei, un tânăr elev al Conservatorului executa măsurile melodiei pe instrumentul muzical din culise. Tânărul executant era George Georgescu, care a devenit pe urmă un eminent violoncelist şi care acum este reputatul dirijor al Filarmonicii de Stat din Bucureşti“, îşi amintea actriţa.

O strategie riscantă, contestată de Lucia Sturdza Bulandra

Alexandru Davila, întemeietorul primei companii private de teatru din România, a abordat o strategie curajoasă, pentru a arăta forţa instituţiei pe care o conduce. Lucia Sturdza Bulandra explica: „El a recurs la un sistem de abonament foarte periculos care necesita programarea unei premiere aproape în fiecare săptămână. Astăzi, când abia reuşim să montăm 3-4 premiere într-o stagiune, sistemul acela pare de necrezut. Mi-aduc aminte cum Tony ajunsese, bietul, să nu mai aibă nici timp de a-şi memoriza textele, pentru că juca aproape în toate piesele, fiind singurul amorez al trupei, într-un repertoriu care se compunea îndeosebi din piese cu subiecte de dragoste“.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra: poveşti despre femeile care au inspirat-o

Actriţa vedea că visul artiştilor de a crea un repertoriu de anvergură devenea din ce în ce mai îndepărtat şi că era dificil pentru ei să mai ajungă la creaţii importante. „Goana aceasta după premiere săptămânale însemna comercializarea profesiei.

Am fost nevoiţi să-i arătăm lui Davila nemulţumirea noastră, să-i amintim că atunci când l-am urmat părăsind Teatrul Naţional, am înfiinţat teatrul nostru cu scopul de a fi un teatru de artă. Davila n-a vrut să ţină seama de argumentele noastre“.

lucia sturdza bulandra a jucat in trupa lui davila

Alexandru Davila

Lucia Sturdza Bulandra şi Tony Bulandra au încercat să-l convingă pe Alexandru Davila că greşeşte, însă s-au lovit de zâmbetele lui de superioritate. Credea că îi are pe actori întotdeauna la dispoziţia sa şi spunea că, la nevoie, „el poate fabrica un actor dintr-un baston“. Replicile lui au declanşat ruptura în trupă.

„A încercat apoi să-l înlocuiască pe Tony, dar nu a reuşit nici pe departe. Iar noi, în 1911, am reintrat la Teatrul Naţional, primiţi cu braţele deschide de Bacalbaşa, director în vremea aceea“.

Citiţi mâine, în Ziarul Metropolis, şi alte poveşti create în jurul unei mari actriţe: Lucia Sturdza Bulandra.

Foto cu Lucia Sturdza Bulandra – cultural.bzi.ro

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

Page 1 of 2112345...1020...Last »