Lupul de pe Wall Street. Opulenţă şi depravare
https://www.ziarulmetropolis.ro/lupul-de-pe-wall-street-opulenta-si-depravare/

CRONICĂ DE FILM „Lupul de pe Wall Street“ este extravagant şi, pe alocuri, excesiv. Martin Scorsese oferă un divertisment cinematografic de mare clasă, dar pare indecis între a satiriza cinismul lumii financiare şi a glorifica opulenţa reprezentanţilor acesteia.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 ianuarie 2014

CRONICA DE FILM Bazat pe povestea reală a unui agent de bursă, „Lupul de pe Wall Street“ este extravagant şi, pe alocuri, excesiv. Martin Scorsese oferă un divertisment cinematografic de mare clasă, dar pare însă indecis între a satiriza cinismul lumii financiare şi a glorifica opulenţa reprezentanţilor acesteia.

Gândiţi-vă la poncifele pe care cinemaul american le-a construit de-a lungul timpului în jurul marilor escroci, reali sau inventaţi, ce şi-au dobândit faima pe Wall Street (Gordon Gekko întruchipat de Michael Douglas este unul dintre cei mai cunoscuţi). Inteligenţi, cinici şi cu dorinţa nestăvilită de îmbogăţire cu orice risc. Dependenţi de bani (cât mai mulţi), lux (cât mai epatant), femei (cât mai sexy) şi, eventual, droguri (cât mai tari).

Bazându-se pe cartea autobiografică a lui Jordan Belfort, în „Lupul de pe Wall Street“/”The Wolf of Wall Street“ scenaristul Terence Winter şi versatul regizor Martin Scorsese preiau fără reţinere astfel de mărci rezultate din îmbinarea adevărului cu legenda.

Clişee pe care le salveză de la banalitate prin exacerbare, prin amplificarea lor până la un grotesc ce devine cool. Prin proiectarea lor într-o zonă care suspendă verosimilul, imaginând o metaforă a unei lumi dincolo de bine şi rău, de raţional şi iraţional. O lume dominată de dolari şi în căutarea unui Mesia care să arate drumul spre succes, una din ideile vehiculate în film fiind aceea că fiecare om simplu îşi doreşte să se îmbogăţească.

Un astfel de şef de trib – înfăţişarea lumii agenţilor de bursă ca un trib sălbatic dominat de cultul câştigului este insistent punctată – se arată brokerul devenit miliardar Jordan Belfort, interpretat de un Leonardo DiCaprio care se lansează cu voluptate în excesele ce îi definesc personajul – ahtierea după bani, droguri şi sex (rar atâtea femei goale şi moduri de a consuma cocaină într-un film).

lupul de pe wall street

Scenă din filmul „Lupul de pe Wall Street“

Jordan Belfort, un tânăr sărac, intră în a doua jumătate a anilor ’80 în lumea agenţilor de bursă, unde este iniţiat de un straniu superior (Matthew McConaughey) – discuţia de la masă dintre cei doi este una din cele mai bune mostre din neconvenţionalul, umorul şi uneori absurdul dialogurilor.

După o cădere şi o revenire pe cont propriu (urmate, mai târziu, de un divorţ de o soţie cuminte şi recăsătorirea cu o bombă sexy blondă), ajunge în anii ’90 una din cele mai controversate figuri din lumea financiară americană – fiind supranumit de presă „Lupul de pe Wall Street“.

Ceea ce ar putea părea o poveste banală despre mărire şi decădere devine la Scorsese un film de aproape trei ore în care extravaganţa „lupului” şi a anturajului său masculin (nişte rataţi neatrăgători ajunşi bogaţi) îşi găseşte ecoul, la nivel stilistic, într-o libertate regizorală care încalcă normele familiare, făcând cu ochiul, printre alţii, unui Orson Welles.

Protagonistul (a cărui voce din off intervine uneori) vorbeşte câteodată direct în cameră, adresându-se publicului. Delirurile cauzate de droguri devin, în plan vizual, jocuri cu accente suprarealiste. Grija pentru racorduri „corecte” este deseori abandonată, iar montajul imprimă o dinamică ce învăluie ca un vertij.

Sunt trucuri vechi, pe care Scorsese, un recunoscut iubitor al cinemaului american şi european de altădată, şi le-a însuşit, imprimându-le însă propria personalitate artistică.

Tematic, „Lupul de pe Wall Street” nu adaugă lucruri noi la tradiţia filmelor despre cinicii ajunşi bogaţi într-o Americă „a tuturor posibilităţilor”. Scorsese pare doar a updata aceeaşi veche poveste a unui generic cetăţean K, integrând-o în contextul economic şi financiar al ultimilor ani şi ambalând-o cât mai glossy pentru a răspunde gusturilor noilor generaţii.

Filmul înclină pe alocuri spre o satiră a lăcomiei exponenţilor de pe Wall Street – în anii ’80 şi ’90 punându-se bazele crizei ce avea să izbucnească în 2008. Însă denunţul nu este atât de sincer pentru a fi şi credibil. Sălbăticia în care trăieşte „lupul” o fi ea dominată de cinism şi lipsă de scrupule, dar Scorsese pare a o glorifica şi a o face suprinzător de atrăgătoare în depravarea ei exuberantă.

„Lupul de pe Wall Street” este un divertisment de mare clasă şi un exerciţiu de virtuozitate regizorală, dar, privit la rece, rămâne un film superficial la nivel de idei.

Filmul va intra în cinematografe din 10 ianuarie, fiind distribuit de Media ProDistribution.

INFO

Lupul de pe Wall Street (The Wolf of Wall Street, SUA, 2013)

Regia: Martin Scorsese

Cu: Leonardo DiCaprio, Matthew McConaughey, Jonah Hill

Rating: ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului

de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Lupul de pe Wall Street – capturi film

03
/05
/17

Ediția a doua a Câmpulung Film Fest, festivalul comparativ de film de la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, va avea loc anul acesta în perioada 25-27 august. Festivalul proiectează într-o manieră comparativă, succesiv și alternativ, filme provenite din două țări, una din cadrul Uniunii Europene, cealaltă din afara ei.

02
/05
/17

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT vine cu o noutate absolută: NexT schimbă anotimpul, anul acesta festivalul având loc între 22 și 26 iunie.

01
/05
/17

"Există o inteligenţă a spectatorului, în general, la care, dacă facem apel, ne vom găsi întotdeauna un public fidel." - Maia Morgenstern. Una dintre cele mai apreciate şi iubite actriţe din România, împlineşte astăzi 55 de ani!

27
/04
/17

Ce ştim, de fapt, despre cinema-ul american de autor al momentului? Ce se află dincolo de Hollywood? Filmul american independent pare să o ducă bine. Şi propune, prin câţiva regizori, o estetică aparte: un cinema al discreţiei, al emoţiilor sugerate, al anti-spectacularului fără teribilism.

24
/04
/17

Un serial despre Albert Einstein, realizat de cineaştii Brian Grazer şi Ron Howard, premiaţi cu Oscar, va avea premiera la National Geographic, pe 30 aprilie, de la ora 21.00. Cu această ocazie, National Geographic a lansat o pagină web dedicată producţiei, prin care utilizatorul poate vizita virtual casa lui Einstein.

23
/04
/17

Biletele pentru continuarea mult aşteptată a poveştii din Universul Marvel se pot achiziţiona începând cu data de 21 aprilie. Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 4 mai. Cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care se reîntâlnesc cu gaşca de eroi improbabili.

21
/04
/17

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

21
/04
/17

Momentul de grație / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.