Madrigal încântă China
http://www.ziarulmetropolis.ro/madrigal-incanta-china/

Corul Naţional de Cameră Madrigal şi-a încheiat zilele trecute turneul organizat în China. Prezentă în cadrul celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional al Corurilor de la Beijing, formaţia românească a evoluat cu succes în faţa unui public numeros în Sala Mare a Poporului Chinez.

Un articol de Petre Ivan|11 August 2014

La invitația Ministerului Culturii din China și a comitetului de organizare al evenimentului, cu sprijinul Ministerului Culturii din România, a Ministerului Afacerilor Externe și a unor parteneri privați, Corul Madrigal a susținut, în perioada 29 iulie – 5 august, 4 concerte extraordinare în Beijing.

De asemenea, ansamblul a fost invitat să interpreteze Suita din Țara Oașului (versuri populare pe muzică de Dariu Pop) în cadrul Galei de deschidere a festivalului în care a evoluat o selecție de 16 din cele 200 de coruri participante.

“Experiența Madrigalului în China este una extraordinară. Organizarea perfectă până la cele mai mici detalii, valoarea ridicată a corurilor participante și evoluția spectaculoasă pe care a avut-o grupul nostru mă face să spun că turneul Madrigalului în China a fost un real succes!”, a declarat Maria Stoica, managerului Corului Național de Cameră Madrigal.

Corul Madrigal va concerta pe data de 9 octombrie la București, alături de Tudor Gheorghe (spectacolul Anotimpurile mele), urmând ca pe 10 octombrie să susțină un Concert Extraordinar la Viena, în cea mai importantă construcție gotică europeană, Domul Sfântului Ștefan (Stephansdom).

Foto cu: Madrigal – facebook

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

14
/03
/17

Celebrul pianist Dan Grigore, artist singular, încadrat de celebra publicație Les grands pianistes du XX-ème siècle între 4 cele mai importante nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu, va concerta la Sala Radio vineri, 17 martie 2017, în compania Orchestrei Naționale Radio.

13
/03
/17

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un recital susținut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00. Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat.

13
/03
/17

Prima adaptare pentru operă a celebrului album rock "The Wall" al trupei britanice Pink Floyd a fost un mare succes sâmbătă la Montreal, unde a și încolțit ideea acestui concept în imaginația fondatorului formației, Roger Waters, în urmă cu 40 de ani. Basistul și creatorul Pink Floyd a fost aplaudat minute în șir în picioare.

Page 1 of 10012345...102030...Last »