Maps to the Stars, o satiră la adresa industriei de la Hollywood, în cinematografe din 31 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/maps-to-the-stars-o-satira-la-adresa-industriei-de-la-hollywood-in-cinematografe-din-31-octombrie/

Maps to the Stars / Hărţi către stele, cel mai recent film al regizorului canadian David Cronenberg, cu Julianne Moore, John Cusack, Robert Pattinson şi Mia Wasikowska, va avea premiera în România în 31 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2014

Maps to the Stars, distribuit de Independenţa Film, este o incursiune în lumea complicată a Hollywood-ului şi a culturii occidentale, o lume populată de celebrităţi pline de orgolii, împreună cu oamenii lor de casă.

Scenariul este scris de Bruce Wagner şi porneşte de la experienţele trăite de el în anii ‘90, când avea un part time job ca şofer de limuzină pentru celebrităţile de la Hollywood.

Maps to the Stars / Hărţi către stele a avut premiera anul acesta, în competiţia Festivalului Internaţional de Film Cannes 2014. Julianne Moore a primit premiul pentru “Cea mai bună actriţă”.

Regizorul canadian David Cronenberg, poreclit Baronul sângelui, a devenit cunoscut în urma remake-ului The Fly (1986) şi apoi al lui Videodrome (2003).

Alte titluri celebre ale lui Cronenberg sunt A History of Violence (2005), Crash (1996) şi eXistenz (1999), acestea din urmă fiind foarte bine primite la vremea respectivă la festivalurile de la Cannes şi Berlin. eXistenz a obţinut Ursul de argint la Berlin.

Maps to the Stars / Hărţi către stele (2014) reprezintă a doua colaborare dintre regizorul David Cronenberg şi actorul Robert Pattinson (Twilight Saga), după Cosmopolis (2012). De asemenea, Maps to the Stars este primul lungmetraj al regizorului canadian filmat în Statele Unite.

Scenaristul, şofer de limuzină ca al doilea job

Ideea scenariului din Maps to the Stars datează din anii ‘90, când Bruce Wagner (actualmente scenarist, regizor, producător şi actor) era un tânăr actor debutant care, pentru a se putea întreţine la Hollywood, trebuia să lucreze şi ca şofer de limuzină.

Oarecum asemănător personajului lui Robert Pattinson din film. Wagner a început să scrie un scenariu care să cuprindă experienţele trăite de el la Hollywood în acea perioadă. Povestea s-a dezvoltat şi modificat ulterior, pe măsură ce Wagner devenea un scriitor şi scenarist de succes.

Abia după vreo zece ani, el s-a hotărât să-i arate materialul lui David Cronenberg. Acesta a fost impresionat pe loc de poveste care era o combinație între comedie, horror şi sinceritate debordantă.

“Este o poveste care atacă în modul cel mai feroce momentul în care trăim acum, din punct de vedere cultural, tehnologic şi tot ce vrei”, a spus la un moment dat regizorul Cronenberg. “Asta admir la ea cel mai tare. Cred că aici este forţa lui Bruce. Pur şi simplu nu are nici o teamă de nimic. Am simţit pe loc că trebuie să fac acest film.

Foto: Maps to the Stars – Independenta Film

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

07
/08
/17

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL propune publicului proiecții speciale și concerte de calitate.

06
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Un nou film-şoc al teribilistului regizor austriac Ulrich Seidl, „Safari”, despre practicile de vânătoare ale omului occidental în savana africană. Un documentar riscant, care expune fără menajamente, printr-o regie elaborată, caracterul grotesc al unei astfel de pasiuni.