Marcel Iureş: „Buftea ar putea fi o maşinărie de făcut bani colosală“
http://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-buftea-ar-putea-fi-o-masinarie-de-facut-bani-colosala/

Ce le spunea Liviu Ciulei actorilor de la Bulandra? Cum i-au primit englezii pe românii care jucau Shakespeare, în turneu la Londra? De ce sunt trişti creatorii de film români? Sunt câteva dintre întrebările la care a răspuns Marcel Iureş, în cadrul emisiunii ,,Nocturne”, de pe TVR 1.

Un articol de Liliana Matei|18 Decembrie 2013

Marcel Iureș a fost invitatul Marinei Constantinescu la emisiunea „Nocturne“, de pe TVR 1, unde a vorbit despre valoarea în teatru şi despre neajunsurile din lumea filmului.

Actorul a discutat despre România zilelor noastre, despre trecutul Teatrului Bulandra și prezentul Teatrului Act, dar și despre carențele din sistemul cinematografic.

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Marcel Iureș, în emisiunea „Nocturne“ de pe 17 decembrie. Interviul integral poate fi văzut pe site-ul TVR +:

● Ţin minte când am fost cu Hamlet-ul lui Alexandru Tocilescu la Londra. Era o doamnă, producătoare a acelui turneu, și ne-a spus: „Nu înțeleg, de ce sunteți atât de reticenți… aproape timizi? Nu avem nimic să vă învățăm despre Shakespeare!”

Era unul dintre cele mai mari complimente pe care le-am primit. Noi eram ieșiți din așa-zisa hrubă românească, peștera asta pe care au înjurat-o toți și în care noi ne făcusem treaba, zeci de ani de zile. A fost extrem de șocant. Și cu atât mai șocant cu cât, atunci când ne-am întors acasă, nimeni nu ne-a zis nimic. Nu era „mare chestie”.

● Noi nu ne prețuim cum trebuie. Eventual ne suspectăm, câteodată ne invidiem, în cel mai bun caz ne invidiem cu drag, și-o și spunem – ceea ce poate fi constructiv la un moment dat -, dar are valoarea unui eveniment colosal să mângâi un om în România, să-l îmbrățișezi, să-i dedici ceva, să fii fericit pentru el și să-i arăți asta.

● Ca nație, suntem relativ tineri. Exercițiul de a face lucrurile prin noi înșine a durat puțin și am avut profesori străini. Trebuie să vină de la sine, ca mersul pe bicicletă: să ai grijă de educație, să-ți respecți clasa țărănească, care a făcut sacrificii imense în această țară. L-am și auzit pe președinte, care ne trăgea de mânecă: „Suntem o țară cu un potențial agricol formidabil.” Mi s-a părut ușor ridicol și penibil. Asta e o realitate de vreo 200 de ani, dinainte de a se fi inventat tractorul și îngrășămintele azotate.

● O bună parte din energia care ar trebui să se ducă exact unde trebuie, o consumăm vorbind. Vorbim, vorbim, vorbim; e Caragiale. Și totuși, în anumite țări, lucrurile se rezolvă – mai greu, mai cu bani, mai cu sacrificii, mai cu enuziasm, dar se rezovă. Ei bine, în alte părți… A trebuit să-l mănânce pe un copil câinii ăia, ca să ajungă la creierul primarului, direcțiilor, guvernului, președintelui, problema câinilor maidanezi. E groaznic, din punctul ăsta de vedere. Dacă am putea să vorbim mai puțin și să facem mai mult, ar fi grozav.

Despre Teatrul Bulandra

● La Bulandra m-am născut. Am fost adus de meșterul Cotescu de la Cluj și am intrat în ce era mai mare și mai important la vremea aia; vorbesc aici de actori, de instituție, de fenomen teatral, de politică repertorială. Am intrat de-a dreptul în centrul lumii.

● (Când am plecat de la Bulandra) m-am desprins ca și cum m-aș fi desprins de mama, de nașterea mea, de locul cel mai cald și mai plăcut în care m-am hrănit cu bidoanele, nu cu lingurița! Vorbim de o altă epocă, un alt timp. Felul de a trăi unii cu alții era mult mai de la sine înțeles.

Era limpede că nu aveam voie să trădăm un spectacol, indiferent de cine era scris. Vorba domnului Ciulei: „Copii dragi, dacă tot nu ne plătesc cum trebuie, haide să ne facem treaba!”. Asta însemna un fel de drag de noi, de ce aleseserăm să facem în viață, din respect față de meserie, unii față de ceilalți.

● Gina (n. red. Patrichi), Rodica Tapalagă, Ileana… erau niște creste, n-aveai cum să dai rasoleală acolo, să te faci că exiști pe scenă. Trăiseră zeci de ani înainte, de efort, de putere de creație, de zbatere, de căderi. Toate astea le-am trăit pe parcurs, le-am recunoscut și, din punctul ăsta de vedere, eu sunt foarte definit și stabilit. Când mă scol dimineața, știu ce-i valoarea în teatru: e respect, e responsabilitate, e generozitate, e drag, e un dram – poate mai mult de un dram – de frumos, este efort continuu.

Despre cererea de a rămâne la Hollywood

● Am spus nu pur și simplu. Era ca și cum m-ar fi luat cu pământul, cu cimitirul, să mă pună în America. M-au întrebat „Nu vrei să faci milioane de dolari?” „Ba da, dar nu să mă mut aici.” Și asta a fost, mi-am văzut de treabă și cred că bine am făcut.

Dacă dăm înapoi filmul, dacă ar fi fost să aleg să rămân acolo, n-ar mai fi existat nimic din ceea ce s-a întâmplat în viața mea în România. Nu cred că mai aveam relația pe care o am cu familia mea, cu fiul meu, cu prietenii mei, cu regizorii… Stelele mele sunt aici, nu sunt în America; și nici în Anglia, nici în Germania. Pentru că sunt produsul acestei culturi: cultura românească, limba română, sistemul, școala, maeștrii… Dar pot să mă duc să mai pun un steag; și mai câștig niște parale.

 Despre Teatrul Act

●  Sunt mulți care nici nu mai vor să se ducă în altă parte. Îți dai seama ce cadou formidabil pentru mine, personal, e? „Gata, dom’le, am găsit. Aici găsesc limba română la ea acasă, nu e exhibiționism, nu-mi dă senzația de șușă, de manelizare.”

Despre noile filme românești

●  Am băgat însă de seamă că sunt foarte triști toți creatorii de film care sunt toți plini cu Lei de Aur, gondole, César-uri. N-am înțeles – foarte bizar – de ce sunt triști, de ce sunt nemulțumiți. Nu e un loc, nu e o șosea asfaltată facerea filmului. E un proces îngrozitor. Și aici, nici unul din guvern n-a dat semn că ar avea o listă de priorități în materie de cinema. Infrastructura, așa cum era ea – cu neoane, cu muște, cu scaune de lemn – era. Acum ar costa de opt sau de zece ori mai mult să se refacă rețeaua de cinematografe din România; dacă se mai vrea.

●  Buftea e unul dintre cele mai mari studiouri de film din Europa. Cinecitta e cât pui degetul, prin comparație. Ar putea fi o mașinărie de făcut bani colosală. În primul rând pentru că acolo există o istorie a recuzitei, a obiectelor, a costumelor. A făcut Veroiu, a făcut Sergiu Nicolaescu foarte multe costume istorice. Au lucrat mari scenografi acolo.

●  Eu sunt un actor dependent de regizor, de poveste. Teatrul Act, dacă e în picioare și e ce e acum, e grație lui Alexandru Dabija. Cu inspirația mea, cu efort, cu slalom printre filme, cu comparat traduceri și tăiat texte prin fax – eu la Praga, Sandu aici – și așa mai departe. E un efort foarte mare.

●  E o imensă lipsă în materie de eroine. Femeia, în filmul românesc, aproape că nu există. E inadmisibil pentru un popor care îi datorează supraviețuirea femeii. Are Brâncuși o scrisoare genială despre mama gorjană, aia care merge cu tine până la moarte, până dincolo de greșeală. Despre asta vorbim. Există mari femei, ca modele sociale – în știință, în chimie, în zborul cu avionul -, dar nu interesează pe nimeni.

Foto: TVR

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

Page 1 of 60412345...102030...Last »