Marcel Iureș, în premieră la Teatrul Naţional Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-in-premiera-la-teatrul-national-iasi/

Teatrul Naţional Iaşi anunţă un final de stagiune al excelenţei. Pe scena Sălii Mari, pe 10 şi 12 iulie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment teatral deosebit: ,,GOLDBERG SHOW. Facerea lumii şi alte întâmplări”, cu Marcel Iureş în rolul principal.

Un articol de Liliana Matei|10 iulie 2016

Prezenţa pe scena ieşeană a actorului Marcel Iureş, o incontestabilă valoare a teatrului şi cinematografiei internaţionale, rămâne o experienţă memorabilă pentru întreaga echipă a Naţionalului.

Marcel Iureş, deţinător al rolului principal, împreună cu actorii Teatrului ieşean şi întreaga echipă artistică, provoacă publicul să reacţioneze în faţa unui spectacol insolit, care stârneşte râsete spontane, cutremură deopotrivă şi trezeşte conştiinţe.

Un spectacol care nu trebuie ratat şi o întâlnire emoţionantă, după 17 ani, pe scenă, dintre Mihai Măniuţiu, renumit regizor, scenarist, scriitor, profesor, director de teatru şi Marcel Iureş.

 ,,GOLDBERG SHOW. Facerea lumii şi alte întâmplări”

avanpremieră

 

adaptare de Anca Măniuţiu după Variaţiunile Goldberg de George Tabori

traducere: Alexandru Al. Șahighian

 

regie: Mihai Măniuţiu

decor: Adrian Damian – câştigător al Premiului UNITER 2016 pentru cea mai bună scenografie (Cântăreaţa cheală, regia-Radu Nica, spectacol al Naţionalului ieşean)

costume: Cristina Milea

coregrafie: Andrea Gavriliu

asistent coregrafie: Oana Sandu

muzică originală: Mihai Dobre

light-design: Lucian Moga, Cristian Şimon

asistent regie: Irina Creţu

 

Distribuţia:

 

Marcel Iureş

Călin Chirilă

Tatiana Ionesi

Livia Iorga

Doina Deleanu

Oana Sandu

Cosmin Maxim

Doru Aftanasiu

Ionuţ Cornilă

Radu Ghilaş

Horia Veriveş

Andrei Andriucă, Diana Beșchia, Iuliana Budeanu, Gelu Ciobotaru, Biatrice Cozmolici, Mariana Dumitrache, Ana Maria Fasolă, Radu Homiceanu,  Andrei Iurescu, Alexandra Macovei, Laura Mătiuț, Nicoleta Miru, Sebastian Munteanu, Beatrice Teișanu, Irina Tocănel, Alexandru Torboli

 

Ca stăpân al teatrului, un anume Mr. Jay, regizor, e totodată Dumnezeu, stăpânul şi regizorul lumii (Jay = Iehova). Şi pe deasupra, evident, mai e şi autorul (al textului ca şi al lumii). „Locul acţiunii“? Un teatru din Ierusalim, unde Mr. Jay, asistat de Goldberg (supravieţuitor al unui lagăr de concentrare), repetă cu o trupă de teatru cele mai dramatice momente de la Facerea lumii încoace (pe scenă domneşte haosul şi debandada, dar să ne gândim numai ce harababură cumplită trebuie să fi fost şi pe-atunci, la începuturi, când Dumnezeu, văzând toate câte făcuse, a găsit că, „iată, erau bune foarte“!).

Farmecul textului şi sursa inepuizabilă a comicului Variaţiunilor Goldberg vine tocmai din amestecul planurilor: cel al creării lumii, după Biblie, cu cel al creării unui spectacol (de la primele repetiţii pe scenă şi până la premieră) – teatru în teatru şi teatrul ca metaforă a lumii. Variaţiunile sunt aşadar un mix din secvenţe biblice – păcatul originar, Cain şi Abel,, dansul în jurul Viţelului de Aur, Moise şi Aaron, crucificarea lui Isus – cu vieţile private ale actorilor şi cu felurite întâmplări şi poveşti de la repetiţiile pentru spectacolul bibli. Trupa cu care lucrează Mr. Jay e plină de frustrări şi apatică, felul de a fi inegal şi coleric al regizorului le-a tăiat tuturor cheful de a mai juca. Goldberg face eforturi disperate să-l mai tempereze pe Mr. Jay şi să-i motiveze pe actori să joace mai departe. La toate astea se mai adaugă geloziile, bârfele, mofturile şi fandoselile, exploziile de furie, ifosele actorilor.

(…)Râsul lui Tabori, care poate şoca unele minţi înguste, este încercarea sa de a depăşi o neputinţă: să cuprindă cu mintea deopotrivă pe Dumnezeu şi Auschwitz, unde a pierit aproape întreaga lui familie. Spune Tabori undeva: „Poate că adevăratul aport evreiesc la civilizaţie constă tocmai în apropierea dintre umor şi cele sfinte… Umorul este un mod de viaţă, o cale salvatoare, şi are de-a face cu toleranţa şi cu speranţa că este posibil să trăieşti mai departe.“

Variaţiunile Goldberg sunt o farsă grotescă cu sensuri mai adânci şi străfulgerările unui umor negru dindărătul căruia se iţeşte oroarea unor crime din trecutul mai îndepărtat sau recent.( Alexandru Al. Şahighian, traducător Variaţiunile Goldberg)

 

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Premiera spectacolului va avea loc în toamnă

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.