Maria Buză, actriţă: „Lia Bugnar mi-a scris viaţa“
http://www.ziarulmetropolis.ro/maria-buza-actrita-lia-bugnar-mi-a-scris-viata/

Maria Buză, care joacă la Teatrul Metropolis în „Peretele“, vorbeşte despre rolul ei şi despre marea ei relaţie de prietenie cu Lia Bugnar, regizoarea spectacolului.

Un articol de Monica Andrei|5 Noiembrie 2014

Lia Bugnar demonstrează că este un dramaturg care ştie să scrie pentru actor. Spectacolul cu piesa „Peretele“, de la Teatrul Metropolis, pe care l-a şi regizat, dovedeşte din plin acest lucru. Am asistat la repetiţii, atunci când actorii nuanţau replicile, în timp ce se puneau lumina, sunetul şi muzica. Cu cei 10 actori în roluri dublate, Lia Bugnar a lucrat ca un mare regizor.

Când izbucneam în râs, pentru că se râde mult, mă ascundeam după fotoliul din faţă, apoi scoteam timid nasul, de frică să nu mă dea afară de la repetiţie. Lia Bugnar e o actriţă care ştie ce vrea pentru actor, pentru jocul şi rolul său. Nu am auzit-o ridicând tonul sau jignind pe cineva. A muncit ca o ambiţioasă, reuşind să se impună în teatru şi să-şi formeze publicul ei fidel. Iar spectacolul „Peretele“ merită văzut.

Iar în toată această călătorie a Liei Bugnar spre inima publicului, a avut-o mereu alături pe prietena ei din copilărie, Maria Buză, care a jucat în multe dintre spectacolele ei şi care joacă şi în „Peretele“.

Monica Andrei: Cum a început aventura cu „Peretele“?

Maria Buză: A început acum un an jumătate, când Lia Bugnar a scris piesa, şi, foarte încântată, m-a anunţat telefonic că am şi eu un rol. Timpul a trecut, iar noi am crezut că nu se va întâmpla nimic. Din fericire, acum câteva luni, a venit vestea că scena Teatrului Metropolis produce spectacolul, iar eu am şanse să joc. Am fost încântată de proiect. Lucrurile au mers mână în mână, iar spectacolul a avut acum o lună premiera, cu mare succes la public.

Artesiana e personajul pe care îl interpretaţi în spectacol, o prostituată care bea, cântă şi dansează. Nu e o partitură uşoară…

Nici un personaj din spectacolul „Peretele“ nu e simplu. Aş putea spune, ca partitură, că personajul meu e restrâns faţă de celelalte. Acţiunea se completează dintr-o cameră în alta, aceasta fiind tehnica de trecere de la o situaţie la alta. Lucrurile sunt foarte bine puse la punct.

Recunoaştem pe scenă fiecare situaţie, fiecare proverb, fiecare expresie verbală folosită zi de zi şi în povestea propriilor noastre vieţi. Iar toate acestea dau savoarea scenelor. Fiecare personaj din spectacol este ca o piesă dintr-un puzzle. Prin mimica şi prin gesturile noastre, totul devine clar, aproape matematic şi mi se pare incredibil cum a reuşit Lia să inventeze aceste relaţii.

maria buza

Actorul simte întotdeauna nevoia să-şi îmbogăţească personajul prin gest, privire şi întoarcere, chiar şi atunci când textul este bine scris şi mecanismul creaţiei funcţionează perfect. Fiecare mişcare li se va părea banală celor care vor veni şi vor vedea spectacolul, dar ei trebuie să înţeleagă că fiecare mişcare este intens lucrată.

Ce a fost mai întâi în viaţa dumneavoastră, teatrul sau muzica?

Teatrul. Lia Bugnar m-a urcat pe scenă. Nu mă refer la colaborarea de acum sau de la alte proiecte, ci la faptul că pregătirea pentru admiterea la Facultatea de Teatru am avut-o cu Lia. Eu nu aveam încredere în mine atunci, şi nici în şansa mea de a deveni studentă la o astfel de facultate.

Lia era studentă la Institutul de Teatru, în anul III, atunci când m-a pregătit. Era prea încrezătoare în mine, în forţa mea, în talentul meu, în şansa mea de a trece probele eliminatorii şi de a ajunge în concurs. Am intrat la clasa profesorului Gelu Colceag, asistent Radu Gabriel, în 1993. Lia Bugnar a fost norocul meu.

Unde v-aţi întâlnit prima dată?

Când aveam şase ani, la şcoala generală, am fost colege până în clasa a VIII-a, la Şcoala 73, apoi ea a mers la un liceu renumit, la Filologie, că era mai deşteaptă ca mine, iar eu am rămas la un liceu din cartier, tot în Bucureşti.

Locuiam în acelaşi cartier, după care ne-am mutat prin alte părţi şi la un moment dat ne-am reîntâlnit în Sălăjan. Ne despărţea o stradă. M-a convins uşor să dau admitere la Teatru, pentru că, noi în şcoala generală, ne ocupam de partea artistică, de brigăzi şi de serbările la final de an şcolar.

Participam la Cântarea României, am obţinut premii, eram cunoscute. Cântam, jucam, Lia scria textele, încă de atunci. Ne plăcea să parodiem. Îmi amintesc cum îi cântam colegului meu de bancă, după un cântec al Angelei Similea: “De ce, de ce ai plecat din banca mea/Nu te-ai gândit ce corigentă laşi în urma ta/Ce teză albă ca zăpada voi avea/ Ce trei voi lua…”

Pentru mine, Lia Bugnar este cea care mi-a scris viaţa, cea care mi-a îndrumat paşii spre o carieră.

Lia Bugnar este actriţă, scrie de mult timp piese, scenarii, îşi regizează propriile spectacole.

Este extrem de exigentă în lucrul cu actorii. Fiind actriţă, are marele merit că scrie într-un anumit fel pentru actori, dar şi regizează. Dar, cel mai important lucru e că ştie când să oprească actorul să improvizeze. Dintr-o anumită joacă, actorul descoperă drumul spre personaj, iar Lia îl opreşte din joaca lui, tocmai pentru ca acesta să reţină exact datele personajului. La teatru improvizăm, descoperim, dar personajul trebuie fixat. Cu fiecare spectacol, trebuie reluat acelaşi drum.

Şapte ani s-a jucat “Stă să plouă”, într-un club, pe un text scris de Lia Bugnar. Am participat în festivaluri, am mers în multe oraşe din ţară. Lia are deja publicul ei.

Ce face Maria Buză atunci când nu este la teatru?

Am emisiuni în televiziune, printre care se numără şi „Te cunosc de undeva“. Am acest atu, că vin din zona teatrului şi folosesc anumite lucruri de aici.

Şi acasă, cum sunteţi?

Fericită. Mă arunc într-un fotoliu, acolo unde nu mă ştie nimeni, iar fiinţa mea e relaxată. Contemplu. Dar am şi o problemă. În sertarele din casa mea nu e ce trebuie. Nu e ordine. Şi îmi vine în minte o vorbă a domnului profesor Colceag, care, în momentul în care veneam la repetiţii şi eram împrăştiaţi, fără să reuşim să ne concentrăm, mă întreba, brusc.  la repetiţie când veneam, eram împrăştiaţi, nu reuşeam să ne concentrăm. Brusc, mă întreba: „Măi, Buză, mie să-mi zici cum este la tine acasă în sertare. E curat sau nu, e ordine sau nu?”

Am căscat ochii, de parcă fusese la mine în casă şi am răspuns înfricoşată, că m-a prins: „Da, la mine în sertare e jale! Dar de unde ştiţi?”. N-am să uit răspunsul dumnealui: „Se vede, pentru că sertarele din casa ta sunt şi sertarele sufletului tău! Şi întotdeauna când în casa ta e ordine, atunci e ordine şi în interiorul firii tale.”

maria buza

Imagine din spectacolul „Peretele“, de la Teatrul Metropolis

Frumos!

Îi spun şi fiului meu că dacă e ordine în camera lui, e ordine şi în capul lui. Şi e disperat, pentru că trebuie să se adune. A reţinut ideea, iar când îi reamintesc se duce în camera lui şi îşi face ordine imediat. Asta îi dă altă stare şi, mai ales, siguranţă.

Fotografii cu Maria Buza – Maria Ştefănescu şi impresar-artisti.com



29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »