Maria Tănase: „Teatrul m-a ispitit, dar cântecul a fost patima vieții mele”
http://www.ziarulmetropolis.ro/maria-tanase-teatrul-m-a-ispitit-dar-cantecul-a-fost-patima-vietii-mele/

Din zgomot de pahare, forfotă de ospătari, cheflii care spărgeau oglinzi şi călcau instrumente în picioare sau descărcau pistolul în becul electric din localurile de petrecere, s-a ridicat Maria Tănase. Unică, vie, cu timbru inconfundabil. Inimitabilă. Povestea vieţii ei a început pe 25 septembrie 1913.

Un articol de Monica Andrei|24 Septembrie 2015

A fost al treilea copil al familiei Tănase, nedorit. Au botezat-o Maria. Copila a moștenit vocea de privighetoare a mamei.

Tatăl ei era un vestit grădinar bucureștean şi iubea muzica populară. De la cinci ani, fata creşte în atmosfera rapsozilor şi horelor, în aerul plin de miresme al grădinii din str. Livada cu duzi din București: „Bucuria copilăriei mele a fost grădina cu flori din mahalaua Cărămidarilor. Era plină cu lalele, garoafe şi micşunele, lăcrămioare, trandafiri şi rozmarin, de narcise, bujori şi panseluţe.

Am învăţat şi-o mulţime de cântece, de la tatăl meu şi de la cei ce lucrau în grădina noastră, mari cântăreţi. Îmi aminteam, auzindu-l, de o vorbă a tatii: cică leacul cel mai bun împotriva mâhnirii este cântecul. Ascultându-i pe muncitori până târziu mi se părea că prin zbor fără aripi. Am adormit, nu o dată, cu o senzaţie de plutire, cu geana plânsă de-o fericire fără nume, cu inima plină de cântecele pe care le-am cântat şi eu.”

Cântece și râsete, amestecate cu zgomot de tacâmuri şi de pahare

Avea 17 ani, era măruntă, slăbuţă, negricioasă, ageră şi frumoasă. O ispitea oraşul, forfota, viaţa; așa că pleacă de acasă. “Mă apucase damblaua să mă fac cântăreaţă de local. De cum ispărăveam să sevesc chiftelele şi halbele de bere la mesele muşteriilor, îmbrăcam rochia de stambă, cu flori albastre, şi porneam către oraşul mare, cu gândul să casc gura în bodegile şi restaurantele unde cântau lăutari.

M-am întrebat de multe ori de unde vin cântecele? Cântecele vin din adânc de vremi, de la oameni fără nume. De la oameni cu inima aprinsă, plină de of şi jale. Ziua mea începea când se lăsa întunericul. Mă îmbrăcam atunci cu ce aveam mai de preţ şi mă duceam să cânt pe unde apucam: ba în restaurant, ba în cine ştie ce grădină de vară.

Nu mă sinchiseam de vorbele şi râsetele muşteriilor, amestecate cu zgomot de tacâmuri şi pahare. Am băgat se seamă că lumea lăsa cuţitul şi furculiţa din mână, uita de paharul din faţa, să se holbeze la mine, să mă asculte smirnă, chiar aghezmuită fiind. Apoi prinde să bată din palme şi să mă îndemne să mai cânt”.

Lăutarii Grigoraş Dinicu, Fănică Luca, Jean Marcu, Petrică Moţoi, Fărâmiţă Lambru i-au fost singurii dascăli de prin restaurantele bucureştene ale vremii: “Luther”, “Luxandra”, “Bufetul de la Şosea”, “Wilson”. Debutul ca profesionistă se leagă de restaurantul “Neptun” din Piaţa Buzeşti. “La o masă mare, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu, Ion Pillat, Ionel Teodoreanu, Vasile Voiculescu şi Liviu Rebreanu. Îi îndrăgisem după pozele lor din cărţile de şcoală. Mă privea, parcă din vitrina unei librării, toată literatura română de după război”. Din noaptea aceea, a început seară de seară sărbătoarea cântecelor Mariei Tănase.

În mine, totul se prefăcea în muzică: lumina, vântul, oamenii, florile…

Pe regizorul Sandu Eliad l-a cunoscut în ploaie lângă zidul Universităţii. El o invită să-şi usuce hainele în apartamentul său aproape de Grădina Cişmigiu. Veselia, frumuseţea şi sensibilitatea adolescentei fac ca Eliad să o îndrăgească, deşi era mai mare cu 15 ani ca ea. În casa lui, unde intră multă lume, Maria aduce cântecul.

Harry Brauner de la Arhiva de Folclor, după ce o aude cântând, i-o prezintă lui Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei de Folclor. Etnomuzicologul şi-a dat seama de calităţile ei vocale şi a îndrumat-o să colinde prin ţară locuri îndepărtate, de unde să-şi însuşească stilul ţărănesc al fiecărui ţinut şi să aducă folclor autentic.

Tudor Muşatescu o recomandă unui prieten ce deţinea o fabrică de plăci muzicale. Acolo imprimă prima melodie; discul se vinde repede. Cântă pentru prima data la radio și, de atunci, devine cunoscută. Concertele prin restaurante, în cămine culturale, apoi prin teatre de revistă, curg. Devine un fenomen. „Nimeni nu mă învăţase cum se scoate un ton, cum se cuvine să cânţi, nici ce să faci cu mâinile. În mine, totul se prefăcea în muzică: lumina, vântul, oamenii, florile.”

Întâlnirea cu actorul Constantin Tănase, la “Cărăbuş”

Într-un ziar găseşte un anunţ şi se prezintă pentru a fi angajată să cânte la Grădina Ambasador și în spectacolele Teatrului “Cărăbuş”, a lui Constantin Tănase. Se căutau actori, dansatori, cântăreţi. “Despre tizul meu Tănase auzisem că stârneşte râsul ca nimeni altul. Când am dat cu ochii de el, am pufnit în râs. Nu-mi venea să cred ce văd: un nas cât un dovleac, nişte ochi holbaţi parcă a spaimă, şi-o limbă care umbla ca toaca în post!”

I-a cântat o doină şi un tango, iar Tănase a sărit ca ars când a auzit că poartă acelaşi nume ca el. “ La mine o să te cheme Atanasiu, că sună mai altfel. Ai auzit? Mary Atanasiu.”

IMG_0004

“N-am apucat să-i spun lui Constantin Tănase ce părere am despre Mary Atanasiu. Era pretutindeni, pe scenă, în sală, la casa de bilete. Se gândea zi şi noapte la teatrul său, la actori, la public. În seara debutului meu pe scena Teatrului “Cărăbuş”, am găsit un bucheţel de viorele pe masa mea. Era însoţit de urarea de bun venit a lui C. Tănase.

Cât am cântat, el m-a pândit dintre culise, fără să mă slăbească din ochi. Nu ştiu dacă îi plăcusem, însă m-a tras deoparte şi mi-a şoptit la ureche: «aşa s-o ţii, şi pe toate ai să le baţi». Aşa am ajuns cântăreaţă în trupa lui Constantin Tănase. «Aşa s-o ţii» a lui Constantin Tănase făcea cât toate aplauzele din lume.”

Războiul, puşcăria, interogatoriile, bătăile

Izbucnește al Doilea Război Mondial. Bucureşti cu oameni măcelăriţi pe străzi, bombardamente, mizerie, jale. “Nu-mi rămânea să cânt despre pace, înţelegere, dragoste despre înfrăţirea dintre oameni. Poliţia mi-a întors casa pe dos într-o noapte, au sfâşiat tapetele, au spintecat saltelele, au străpuns rufăria, au smuls parchetul, fără să afle nimic. Apoi, înghesuită într-o dubă şi la Prefectura poliţiei. Aruncată într-o culisă cu un pat de fier, o găleată de tinichea şi un bec în tavan. Obligată să stau în picioare până se dădea stingerea.

A urmat un interogatoriu într-un miez de noapte la lumina reflectorului… Vroiau să afle cine m-a învăţat să cânt despre pace, de la cine au auzit de înfrăţirea dintre popoare, în ce manifeste am citit despre înfrăţirea dintre oameni. S-au repezit la mine şi-au prins să tragă palme peste faţă, să-mi care pumni şi coate, răcnind parcă scoşi din minţi. Într-o zi mi-au dat drumul fără să le-o fi cerut. Cică se vorbise la Radio “Londra” despre mine, guvernul român fiind întrebat ce s-a ales de Maria Tănase. Se supăraseră fasciştii pe mine, încât am fost oprită să cânt în public.”

Iese din închisoare, dar nu este lăsată să cânte, va colinda ţara în lung şi în lat ca să adune folclor. “Cântecele sunt rădăcini nevăzute, rădăcini care îi leagă pe oameni de pământul lor. Le căutam, le cercetam, le adunam cu o îndrăzneală şi cu o stăruinţă fără odihnă. Le adunam de la ţărani, lăutari, de la bărbaţi, de la femei, de la tineri şi bătrâni”. Unuia dintre comuniştii vremii i se făcuse dor de cântecele Mariei Tănase şi-i ridică interdicţia de a cânta.

Turnee artistice, întâlnirea cu marea iubire a vieții ei, Brâncuși

A făcut turnee artistice în Anglia, Franța, Turcia, Bulgaria, Austria, Cehoslovacia. În 1939 a participat la expoziţia de la New York. “Între oamenii mari care au venit să mă asculte la New York, a fost şi George Enescu. Mi-a mulţumit frumos, iar eu i-am sărutat sfioasă mâna, aşa cum i-o sărutasem lui Nicolae Iorga la Văleni. I-aş fi sărutat-o şi lui Constantin Brâncuşi, oltean de-al meu, sculptor vestit în toată lumea. Numai că el mi-a luat-o înainte, sărutând-o dânsul pe a mea. Venise, chiar în ajunul întoarcerii mele în ţară, să mă mai audă o dată. În timp ce-i cântam «Lung e drumul Gorjului», Brâncuşi s-a ascuns cu faţa la perete, să nu-i văd lacrimile ce-l podidiseră.”

Pleacă în turneu la Istanbul şi cântă la Teatrul “Taxîm”, despre care scrie în ale sale memorii. “Teatrul acesta era o cârciumă de lux. Publicul – numai oameni cu parale; nu se şedea în fotolii, ca în alte teatre, ci pe la mese, unde se bea şampanie din cupe aurite, ca la marile restaurante. Pocnetul buteliilor desfundate se amesteca neîntrerupt cu muzica orchestrei.

Clienţii au continuat să bea în tăcere încruntaţi, în duşmănie parcă.” I se propune să rămână în Turcia, dar dorul de casă şi de cei dragi o determină să refuze.

La Paris a cântat “franţujilor” pe limba lor cântece de-ale noastre. “Cu adevărat acasă nu m-am simţit la teatru, ci în local, la microfon, între lăutarii mei. Cântecul a fost singura patimă a vieţii mele, dar m-a ispitit la răstimpuri şi teatrul”.

Toți bărbații se îndrăgosteau de ea

Maria Tănase a iubit sfidând canoanele vremii. Era femeia care nu-şi refuza nimic. N-avea inhibiții. Era conştientă de magnetismul ei. Ştia că e frumoasă. Cucerea rapid şi părăsea la fel de repede. Se spunea că bărbaţii care ajungeau în preajma Mariei Tănase sfârşeau prin a se îndrăgosti de ea. A trăit o poveste de dragoste şi cu sculptorul Constantin Brancuşi. S-au iubit cu patimă, în ciuda diferenței mare de vârstă. Sculptorul dorea ca ea să lase în urmă bocetul și tânguitul melodiilor populare și să ajungă la esența acestuia, la bocetul antic. Maria l-a părăsit. S-a căsătorit la 37 de ani cu Clearh Raul-Victor Papadopolo–Sachelarie, un magistrat, pe care-l cunoscuse când a ajutat-o cu semnarea unui angajament la Café “Wilson” din Bucureşti.

A stat în preajma ei, ca un sfătuitor devotat, prieten înţelept, îndrumător. La teatru, când juca, venea la repetiţii sau o însoţea în peregrinările ei, contribuia la organizarea turneelor, participa la imprimări. Cu 13 ani mai în vârstă ca ea, după 10 ani de când se cunoşteau, a cerut-o în căsătorie, iar cântăreața a decis să rămână toată viaţa alături de omul care o aşteptase neclintit, trecând peste toate capriciile ei. S-au căsătorit pe 27 decembrie 1950. Și-au dorit copii, dar nu au avut.

Cântece, decorații și filme

În 1954 este numită profesoară de canto popular la şcoala de muzică şi devine titulara catedrei de muzică folclorică. Profesoara se străduia să insufle elevilor ei dragoste şi preţuire pentru folclor. “Doina este cântecul elegiac al străbunilor, în timp ce hora e dansul nostru lirico-ritmat, iar sârba este joc al spiritului românesc.”

Vocea Mariei Tănase, profund timbrată, era uşor de recunoscut şi greu de uitat. Joacă în spectacole de dramă, comedie, operetă, muzicaluri, revistă. Interpretează romanţe, muzică uşoară, doine, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jieneşti), melodii lăutăreşti, bocete.

Tot în 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii clasa a III-a. Un an mai târziu a fost distinsă cu Premiul de Stat, iar 1957 a primit titlul de “Artist emerit”.

În filmul despre viaţa ei, o co-producţie româno-franceză, în regia lui Louis Daquin, Maria Tănase joacă alături de actorii: Marcel Anghelescu, Florin Piersic, Mihai Berechet, Clody Bertola etc. Despre zilele de filmare de la Buftea, Mihai Berechet povesteşte: “O văzusem des ca spectator, îi fusesem prezentat de către Ion Şahighian, la Buftea. Omul Maria Tănase ne-a impresionat la fel de mult ca artistul: personalitatea ei, eleganţa înnăscută, glasul uşor nazal, pleoapele grele, arcada ochiului aproape unică mă hipnotiza de aproape și magnetismul ei rar.

Din starea de hipnoză mă scoteau umorul, replica ei vie şi farmecul ei pur pământesc. Auzind-o vorbind franţuzeşte cu Louis Daquin, mă întrebam la ce pension, la ce institute de studii înalte învăţase limba lui Verlaine. Râsesem mult în acele zile de filmare unde Florin Piersic debuta în cinematografe sub privirea tandră a profesorului lui Marcel Anghelescu, unde Maria Tănase spunea proză, ia eu trebuia să cânt”.

“Pasărea măiastră”, testamentul şi ultimele dorinţe

După un turneu prin ţară este diagnosticată cu cancer la plămâni. Îşi scrie ultimele dorinţe în testament. “Când am să mor, să mi se sape o fântână adâncă, într-o câmpie secetoasă, din care să se împartă trecătorilor istoviţi apă în urcioare. Să fiu dusă la groapă în dogoarea amiezii, într-un car cu patru boi, îmbrăcată în port oltenesc, cu o floare la cingătoare, pe cap să mi se pună colţarul alb, iar în picioare ciorapi de lână, fără pantofii care m-au canonit toată viaţa”.

IMG_0003

 

Tudor Arghezi zicea despre Maria Tănase că i-a învăţat pe oameni “frumuseţea graiului încovoiat pe scripcă”. Păstorel Teodoreanu pretindea că se deapănă din gâtlejul ei “catifea şi mătase”. Pentru Mihail Sadoveanu a fost “strălucitul astru care brăzdează cerul României”. Vorba cea mai frumoasă despre cântăreață a rămas de la Nicolae Iorga: “păsăre măiastră” .

Cântăreața a decedat la spitalul Fundeni, în 22 iunie 1963.

Amintiri despre Maria Tănase

Victor Eftimiu: “De la înmormântarea popularului actor de operetă Leonard nu s-a mai văzut atâta lume, mai ales femei, defilând în faţa unui catafalc. Mii de bucureşteni au însoţit pe ultimul drum artista”.

Petre Vintilă: “Nu voi uita niciodată ciorchini de oameni urcaţi pe acoperişurile şi balcoanele din Calea Victoriei până sus în dealul de la Negru Vodă, la vechiul Cimitir «Bellu»” (Luceafărul, 1963)

Viorel Cosma: „La Școala de muzică am fost colegi prin anii ’50- ’54. Aveam clase alăturate. Erau clipe de încântare pentru mine, fiindcă Maria depăna cu haz și farmec întâmplările unei săptămâni de turnee încât numai clopoțelul de intrare în clase mă obliga să întrerup discuțiile. Uneori, la finalul zilei, venea Fărâmiță Lambru cu mașina, să o ia pe Doamna. Lângă șofer stătea Doamna, iar pe bancheta din spate Fărâmiță și acordeonul mic, răpciugos, spart și cu o gaură ascunsă în burduf. Era câinele credincios al Mariei, mic, mereu palid, cu ochii cârpiți de somn, uscat, tăcut.

IMG_0002

Maria i-a cumparăt un acordeon nou, «Mohner» cu 120 de bași, cu el a cântat și pe drumul la cimitir în 1963. Plângea cu lacrimi amare și zicea cântecul de taină al Doamnei: «Jalea Țiganului». Un sfert de din populația Bucureștiului a condus-o pe ultimul drum. Din peste cele 500 cântece pe care le cânta a avut câteva preferate: «Trenule mașină mică», «Foaie verde măr domnesc», iar dintre romanțe: «Îți mai aduci aminte Doamnă», «Dorule, dorule», «Mi-am pus busuioc în păr»”.
(Surse: Maria Roşca – Maria Tănase; Maria Tănase pasărea măiastră a cântecului românesc îşi povesteşte viaţa lui George Sbârcea)

FOTO sus: Willy Pragher

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Page 1 of 41234