Mariana Nicolesco: S-a încheiat cu brio ediţia Master Class 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-nicolesco-s-a-incheiat-cu-brio-editia-master-class-2014/

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de anul acesta a prilejuit un maraton liric de aproape şase ore la care au conlucrat zeci de participanţi. Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate.

Un articol de Petre Ivan|7 august 2014

”Marea bucurie pe care ne-a adus-o ediţia din acest an a Cursurilor de Măiestrie Artistică din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée a fost aceea de a constata că ni s-au alăturat nenumărate voci noi, multe foarte frumoase şi bine pregătite, talente conştiente de faptul că drumul spre performanţele excepţionale nu este niciodată facil şi e întotdeauna exaltant.”, a spus marea soprană Mariana Nicolesco, inițiatoarea evenimentelor Darclée.

Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate, ascultând două cântece româneşti cântate de ea, singura mărturie sonoră a unei voci şi a unei personalităţi care avea să domine lumea lirică timp de 25 de ani.

”Progresele făcute de noi în această săptămână ne asigură perspectiva unei excepţionale ediţii 2015 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, ediţie jubiliară marcând 20 de ani de când am creat această formidabilă instituţie care azi e recunoscută ca parte a patrimoniului mondial al culturii şi se bucură de Înaltul Patronaj UNESCO”, a mai spus Mariana Nicolesco.Mariana Nicolesco

În ediția din acest an, dr. Stephan Poen a conferenţiat despre cele două personalităţi şi despre creaţia lui Gluck şi Jommelli la 300 de ani de la naşterea acestor mari compozitori şi despre Meyerbeer la 150 de ani de când s-a stins.

Conferinţa a fost acompaniată de proiecţiile video ale interpretărilor mele pe scenele lumii ale unor capodopere ale artei lirice: Alceste de Gluck, Fetonte de Jommelli, Gli amori di Teolinda de Meyerbeer şi Tosca de Puccini, după care a urmat un Recital al tinerilor artişti în care au strălucit sopranele Silvia Micu, Alida Barbu şi Aida Pavăl, mezzosopranele Maria Popa şi Emanuela Pascu, tenorii Ionuţ Hotea şi Adrian Dumitru, acompaniaţi la pian de Ioana Maxim şi de Peter Kolcsar.

Foto cu Mariana Nicolesco – Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.