Marii actori români, sub lupa lui Marin Moraru
http://www.ziarulmetropolis.ro/marii-actori-romani-sub-lupa-lui-marin-moraru/

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 Noiembrie 2013

În „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“, carte proaspăt apărută la Editura ALL, Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.

Există, cu siguranţă, mai mulţi de Marin Moraru. Unul este marele actor de teatru care, prin roluri din montări precum „Nepotul lui Rameau” sau „Troilus şi Cresida”, a intrat în istoria glorioasă a scenei româneşti. Altul este actorul de film care, prin apariţiile din producţii precum „Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea Monstrul” sau „Concurs”, rămâne viu în memoria cinefililor, chiar dacă de peste un sfert de secol nu mai este tentat de cinema.

Un al treilea este actorul de televiziune, fie din scenetele celebre din timpul comunismului, fie din serialele din ultimii ani de la posturi comerciale. Există, apoi, un Marin Moraru din viaţa de zi cu zi, cel pe care numai apropiaţii îl cunosc.

Dar acum putem întâlni un alt Marin Moraru, cel al cărui autoportret în mişcare este conturat în volumul „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”, proaspăt apărut la Editura ALL. Cartea este una de amintiri, crochiuri despre numeroşi colegi actori şi regizori, observaţii despre teatru, film şi literatură, judecăţi despre viaţă şi România actuală sau vorbe de duh, toate extrase din interviuri pe care actorul le-a oferit jurnalistei Maria Capelos.

Într-un gest de remarcabilă smerenie din partea intervievatoarei, volumul nu conţine şi întrebările care au stârnit răspunsurile lui Marin Moraru, răspunsuri ansamblate într-un mozaic dinamic şi mereu surprinzător. Şi, mai ales, extrem de plăcut la citit.

Marin Moraru este un om bun, blajin şi de un echilibru interior unic. Cel puţin aşa reiese din „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”. Un actor modest, dar conştient de valoarea sa. Un om pentru care viaţa trăită în comunism a însemnat deopotrivă lipsuri, cenzură şi greutăţi (de care aminteşte fără ocolişuri, dar şi fără patimă vindicativă) şi şansa întâlnirii unor oameni remarcabili şi a unor roluri decisive.

Un artist dezamăgit de multe din tarele prezentului (de unde şi lipsa din spaţiul public şi artistic), dar extrem de ancorat în realitate – îi place să fie la curent cu toate ştirile.

marin moraru coperta carte

Marin Moraru din noua carte este un spirit viu, critic cu măsură, cultivat fără a epata, plin de umor şi autoironie („Când aud expresia „monstru sacru” văd în faţa ochilor un dinozaur, un pterodactil cu dinţi lungi şi ascuţiţi şi gura căscată. Nu, eu nu sunt monstru”). Nu-i plac experimentele în teatru (Andrei Şerban sau Silviu Purcărete nu sunt printre favoriţii săi) sau film, şi nu are o părere prea bună despre Noul Cinema Românesc.

Dar pare a dezvolta un nemaiîntâlnit cult al prieteniei, o disponibilitate fără egal de a vorbi cu generozitate despre actorii pe care i-a cunoscut de-a lungul vieţii, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente. Ziarul Metropolis a selectat câteva fragmente din zecile de portrete savuroase, mostre de talent literar, pe care Marin Moraru le face colegilor (mulţi dintre ei acum dispăruţi):

„Eu şi Gheorghe Dinică am fost nedespărţiţi. Când spui Dinicǎ, spui Moraru şi de multe ori, când mă adresam cuiva, persoana respectivă îmi spunea Dinică şi lui Dinică îi spunea Moraru. Îl cunosc pe Dinică de dinainte de a intra la Institut. Juca la Casa de Cultură a Studenţilor, era vedetă acolo. Apoi ne-am nimerit în aceeaşi clasă la Institut, la doamna Dina Cocea.

Patru ani cât am fost studenţi am mâncat aceeaşi mâncare şi am fumat aceleaşi ţigări. Când aveam pauza de prânz, între orele 12.00 şi 14.00, înainte de cursurile de actorie, mergeam la mine şi făceam cartofi prăjiţi cu ouă cât mai multe, asta era mâncarea noastră. Ne întorceam ghiftuiţi şi stăteam la lecţiile de actorie până seara la ora 20.00”.

„Draga Olteanu e o figură. Draga este o persoană. Draga e Draga. N-o calcă nimeni pe coadă, ea trebuie să fie şefă şi aşa şi este. Ce nu-i place nu-i place, şi basta. Are curaj s-o spună, nu se lasă convinsă uşor să facă ce-i cere regizorul, are certuri interminabile cu el, dar când se aşază în scenă, se vede”.

„Ştefan Bǎnică era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinară, totul în jurul lui se mişca cu o viteză uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea un farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drăgălăşenie, şi de o şi mai mare colegialitate. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că era şi un actor extraordinar”.

„Dorina Lazăr, şi ea director de teatru de ani buni, este colega mea de promoţie. Dorina Lazăr era o fată drăguţă, vioaie şi cu un temperament şi o voce puternice”.

„George Constantin a fost pentru mine unul dintre cei mai importanţi actori din România. L-am văzut când încă nu-şi formase george constantinismul, adică nu devenise încă George Constantin cel apreciat de public. Era un băieţel tinerel, drăguţ şi talentat, şi care se exprima destul de bine, dar nu devenise încă George Constantin. Eram student când l-am cunoscut. […] George Constantin era o structură anume de actor, avea greutate pe scenă, cuvântul lui era de plumb, adevărurile lui cădeau greu.

Era credibil în tot ce făcea, ceea ce pentru un actor înseamnă mult. Era un om gospodar, aşezat la casa lui. Îşi luase o căsuţă la ţară, undeva lângă Stela Popescu şi Ştefan Bănică şi lucra cu mult drag în grădină, se mândrea cu caisul lui, care făcea nişte caise extraordinare, precum şi cu cireşul lui, şi se plângea că i se fură varza şi alte lucruri din gospodărie”.

„Cu Valeria Seciu n-am lucrat decât o singurǎ piesă, la televiziune, Trei surori, de A. P. Cehov. Soţia lui Octavian Cotescu, Valeria Seciu, este o bună actriţă. Ea şi Ştefan Iordache au fost stâlpii Teatrului Mic. A fost o vâlvătaie, a jucat în multe piese de calitate, cu roluri bune, după care focul s-a stins şi a dispărut. Dar cât a jucat a fost o actriţă excepţională”.

„Horaţiu Mălăele are un sistem personal de a vedea lumea. Dovadă în acest sens stau caricaturile lui. Niciuna nu este aşezată pe un soclu şi mângâiată, toate au ţepi, toate au colţuri. Aşa vede el lumea”.

„Ileana Stana Ionescu a venit de la Piatra Neamţ. Un lujer de fată cu o voce foarte distinctivă, datorită temperamentului. Caragiale spunea că atunci când cineva are talent înseamnă că are un temperament expresiv. Mulţi avem temperament, însă nu al tuturora este expresiv. La ea se împleteau aceste două calităţi şi a jucat mult la Teatrul Naţional”.

„Florin Piersic era încă din tinereţe, de pe când era student, un mare povestitor. Făcea valuri plăcute în jurul lui, datorită felului său de a fi. Era un vorbitor nepreţuit şi de cursă lungă, povestind de una, de alta, fără să îţi dai seama cum trece timpul. Şi nu numai că nu obosea niciodată, ci din contră, acest lucru îi conferea forţă să continue.

Pentru el, ascultătorul era suportul pe care se sprijină, începutul altei poveşti. E drǎguţ prin felul său de a fi, cu acel 5% roşu purtat în mână pe toate părţile, cu fularul lui alb care denotă atâta eleganţă. Da, întotdeauna a fost un dandy. Florin Piersic s-a crezut – şi este – cel mai frumos bărbat din România, chiar şi acum. Nu mai spun cum era când era tânăr!”

Citiţi şi: Lectia de violoncel. Radu Beligan, sărbătorit la Teatrul Metropolis, chiar de ziua lui, la 95 de ani!

„Tamara Buciuceanu este un animăluţ aparte. Nu există o altă Tamara pe lume pe care să o cunosc eu. Tamara este de un temperament ce depăşeşte posibilităţile trupeşti, dă pe dinafară, cum se spune, şi atât de puternic, încât asta îţi ia ochii. Datorită faptului că are şi talent şi mai dispune şi de o expresivitate anume, acest temperament devine frescă. Tamara nu este normalul nostru. Ea dă în foc ca laptele, iese din oală”.

„Radu Beligan era profesor la Institut când eram eu student, însă venea mai rar, deoarece şi filmul şi teatrul îl solicitau. Însă când sosea era privit cu respect de mii de ochi. Nici prin cap nu-mi trecea că voi juca vreodată cu Beligan. Era mult prea departe pentru mine. Era ca şi cum m-aş fi uitat la Himalaya”.

marin moraru

Actorul Marin Moraru a acordat autografe la Târgul Gaudeamus

„Silvia Popovici era o frumuseţe de suflet! Frumoasă, talentată, cu temperament şi făcea totul cu duioşie. Era o bucurie să o ai alături”.

„La Amza Pellea stăteai cu gura cǎscatǎ. Ce era Florin Piersic, da’ ce era Amza! Se simţea olteanul din el tot timpul, în felul în care vorbea şi gesticula. Avea vorbirea aceea repezită de oltean şi ne povestea de nea Mărin al lui, iar noi chiar îl îndemnam: “De ce nu scrii, măi Amzule? Aşa ceva este o bogăţie!” […] Amza era la fel şi în scenă şi în viaţa de zi cu zi, un om extraordinar şi un coleg nemaipomenit, foarte cald. Exista şi o vorbă, că până şi duşmanii cei mai înverşunaţi se împacă dacă stau alături de Amza”.

„Mariana Mihuţ era la început o studentă cu voce uşor piţigăiată, o dulceaţă de fată, foarte drăguţă, dar uşor inexpresivǎ. Mai târziu, dintr-odată, într-o zi oarecare, a apărut pe lume Mariana Mihuţ pe care o ştim cu toţii. Nu ştiu cum şi din ce motiv a devenit ea însăşi, dar acum este Mariana Mihuţ.

Nu ştiu să spun ce a făcut, dar de la vocea aceea piţigăiată, de mironosiţă, a devenit o actriţă de o forţă, o tenacitate şi o credinţă de nezdruncinat. Acum este una din cele mai mari actriţe ale teatrului românesc”.

„Toma Caragiu a fost prietenul meu de suflet. Era un om de o sensibilitate extraordinară şi scria nişte poezii nemaipomenite”.

„Cu Gina Patrichi am jucat în D’ale carnavalului. Vorbele ei păreau unse cu miere. Tot ce spunea era de o drăgălăşenie nemaipomenită, iar vocea îi suna ca un clopoţel. Avea o atitudine de o feminitate excesivă”.

„Pe doamna Bulandra nu am cunoscut-o personal, dar am văzut-o jucând. Era o boieroaică în tot ce făcea. Nu mi-o puteam imagina jucând o cerşetoare, mi se părea imposibil. Probabil, de fapt cu siguranţă, că ea ar fi putut juca un astfel de rol şi m-ar fi uimit, dar eu nu reauşeam să o văd în el. Avea un gât şi un cap care erau permanent drepte, neclintite. Nu avea aplecări, avea semeţie”.

Foto cu Marin Moraru la Gaudeamus – Ionuţ Mareş; în deschiderea articolului – Pro TV

Ionuţ Mareş, autorul articolului,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.

19
/07
/17

Romanul „Fiica Estului” (traducere din limba spaniolă de Mariana Sipoș) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2017.

17
/07
/17

Universul din "Un veac de singurătate", capodopera lui Gabriel Garcia Marquez publicată în urmă cu 50 de ani, s-a transformat în sursă de inspirație pentru doi artiști urbani, care au pictat pe zidurile Bibliotecii naționale din Columbia lupte de cocoși, capete de morți și un cuplu înlănțuit.

15
/07
/17

O expoziție In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

11
/07
/17

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde și un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și falsității”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viață, ieri, la vârsta de 78 de ani.

07
/07
/17

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.

06
/07
/17

Scriitoarele Angela Baciu și Andreea Nanu sunt protagonistele interviului următor, prezentat în exclusivitate de Ziarul Metropolis. Și dacă cel mai recent roman al Andreei Nanu, Scrisoare pentru Ida, a fost lansat de curând la Bookfest, Angela Baciu (dar și Nora Iuga) poate fi ascultată live vineri (7 iulie), de la ora 18:30, la Librăria Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15), cu prilejul aparitiei volumului "mai dragut decit dostoievski" - semnat Nora Iuga și Angela Baciu, cu ilustratii de Ion Barbu.

02
/07
/17

Cehov avea un cocor care îl urma peste tot, Daniel Defoe a avut un fiu cu o vânzătoare de stridii, Joyce se temea de tunet, Dickens de lilieci și Freud de trenuri, Voltaire bea într-o singură zi 50 de cești de ceai și 20 de cafea, tatăl lui Molière a fost tapițer și al lui Baudelaire – zugrav, iar Rainer Maria Rilke a murit după ce s-a înțepat în spinul unui trandafir.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

Page 1 of 6812345...102030...Last »