Marin Moraru: „Rrr-ul Oanei Pellea e sunetul tinereţii mele“
http://www.ziarulmetropolis.ro/marin-moraru-rrr-ul-oanei-pellea-e-sunetul-tineretii-mele/

Marin Moraru (77 de ani) şi Oana Pellea (52 de ani) şi-au aniversat, recent, zilele de naştere. Cei doi actori sunt legaţi de o mare prietenie, care a început cândva, la malul unei mări, şi a continuat pe scenă.

Un articol de Petre Ivan|4 Februarie 2014

Marin Moraru (77 de ani) şi Oana Pellea (52 de ani) şi-au aniversat, recent, zilele de naştere. Cei doi actori sunt legaţi de o mare prietenie, care a început cândva, la malul unei mări, şi a continuat pe scenă.

„Am păstrat vie în memorie o amintire despre Oana Pellea din perioada în care făceam vacanţele la Costineşti, împreună cu familia lui Amza“, povesteşte Marin Moraru, în cartea „Suntem ce sunt amintirile noastre“, de Maria Capelos, apărută la Editura Allfa.

„Pe la ora 11.00, băteam în geam la familia Pellea, strigând: «Măi, Amzule, hai la plajă că-i târziu! Deschideam geamul, Oana sărea din pat în picioare, cu cearceaful ridicat, graseind dojenitor: «Vrei să mă vezi goală?» Sau, când am gustat din pufarine, să văd şi eu ce mănâncă cu atâta poftă, am auzit-o imediat pârându-mă mamei ei, Domnica: «Marin mi-a mâncat din pufarin!». «Marin» rima cu «pufarin», iar felul în care o spunea ea avea o dulceaţă extraordinară datorită faptului că graseia.

Nu mi-am închipuit atunci că fetiţa aceea de patru-cinci ani o va interpreta pe soţia mea în piesa «O noapte furtunoasă» jucată la Teatrul Odeon, pusă în scenă de Alexandru Dabija. Ea a fost Veta, iar eu era Jupân Dumitrache. «Rrr-ul acela nu mai există. A fost şters prin exerciţii, dar eu nu pot să-l uit, e sunetul tinereţii mele“.

Marin Moraru

Scene din spectacolul „O noapte furtunoasă“, Teatrul Odeon, 1998

Citiţi şi:

77 de lucruri pe care le-a învăţat Marin Moraru până la 77 de ani

Oana Pellea împlineşte 52 de ani. Cronica unei vieţi spectaculoase

Portete cu Marin Moraru şi cu Oana Pellea, realizate de Marius Miron pentru Ziarul Metropolis

Marius Miron

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »