Marius Manole: „Joc din frica de a nu avea ce juca mâine“
http://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-joc-din-frica-de-a-nu-avea-ce-juca-maine/

Marius Manole a fost invitatul lui Cătălin Ştefănescu la emisiunea „Garantat 100%“, de pe TVR 1, unde a vorbit despre partea întunecată a succesului în teatru.

Un articol de Corina Vladov|7 Octombrie 2013

Marius Manole a fost invitatul lui Cătălin Ştefănescu la emisiunea „Garantat 100%“, de pe TVR 1, unde a vorbit despre partea întunecată a succesului în teatru.

De ce aplauzele la scenă deschisă sunt o prostie? De ce joacă Marius Manole atât de mult? Cine profită de pe urma actorilor?

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Marius Manole, în emisiunea „Garantat 100%“. Interviul integral poate fi văzut pe site-ul TVR +.

● „Aş desfiinţa teatrele. Pentru că ele au trupe formate dinainte de 1989 şi adăpostesc în general nişte oameni care nu mai au de mult căutări şi care ar trebui cumva să lase loc celor pentru care teatrul înseamnă uneori mai mult decât viaţa. Şi aş mai schimba ceva. Regizorii sunt obişnuiţi să pună piese indiferent de calitatea lor”. Este un citat dintr-un interviu mai vechi al lui Marius Manole şi cu acest citat a început Cătălin Ştefănescu seria de întrebări.

● Probabil că am spus asta cândva când eram foarte tânăr şi nu ştiam nimic despre teatru. Afirmaţia rămâne valabilă într-un fel, dar problema nu este numai a actorilor şi a oamenilor care se pare că nu au chef să facă teatru, ci a unui sistem bolnav, care te obligă să nu ai chef să faci teatru. Sigur că ajungem la nenorocirea asta cu salariul mic, care este foarte adevărată.

● Oamenii sunt nevoiţi să alerge într-o mie de locuri ca să facă bani şi nu mai au chef când vin la teatru, unde lucrează pe salariu, să facă zece spectacole. Şi atunci nu vrei să ai zece spectacole, ci unul şi bun, dacă se poate.

Citiţi şi: Marius Manole împlineşte 35 de ani! 6 poveşti-cadou pentru un mare actor

● Rolurile sunt destul de puţine în teatre şi sunt unii care nu prind roluri principale. Şi atunci e destul de umilitor într-un fel să-ţi aduci copilul să te vadă în zece spectacole în care tu eşti planul doi şi el să se întrebe „unde e tata?“, iar tata e domnul ăla îmbrăcat în copac.

● Trebuie să ai o motivaţie destul de puternică. Eu sunt un caz fericit, pentru că n-am copil acasă, n-am nevastă, n-am obligaţii, dar sunt unii care au 3-4 copii. Nu poţi să le spui să vină la teatru cu entuziasmul începătorului, care face teatru pentru public şi care vrea să curgă sânge pe scenă.

● Am plecat spre Gala UNITER, la Iaşi, împreună cu un alt actor angajat într-un teatru dintr-un oraş din provincie. Iar el mi-a spus că are un salariu de 900 de lei. Un actor care joacă în 13 spectacole într-un teatru… Poate că pare mult 900 de lei, dar el stă doar în acel teatru, de dimineaţa până seara şi nu are voie să aibă colaborări. Are de plătit o chirie. E îngrozitor ce se întâmplă.

Marius Manole

Marius Manole, în platoul emisiunii „Garantat 100%“

● Am prieteni care se lasă de teatru, cam unul la trei săptămâni, pentru că nu fac faţă.

● Noi nu avem teatre independente. Noi nu avem unde să muncim dacă nu ne angajează o instituţie. În afară de 2-3 teatre independente din Bucureşti, e jale. În ţară nici nu prea există. Nicio primărie nu aruncă un rest, acolo, să le ajute. Nu, pentru că ei consideră că România nu are nevoie de cultură şi că oamenii care fac teatru sunt nişte nebuni, nişte demenţi care oricum îşi ratau viaţa şi se sacrificau. «Lasă, să mergem la ei să râdem. A, ei şi mănâncă? Mai şi beau? Dragii de ei»…

● Mă uit cu admiraţie şi cu fascinaţie la copiii care vor să dea la teatru, pentru că e incredibil ce viaţă îi aşteaptă. E o viaţă absolut deloc uşoară, care chiar îţi ia din bucuria de a crea. Nu poţi face teatru pe stomacul gol.

Mă uit cu groază la colegii mei care nu au ce juca şi ar juca oricând. Mi-e frică. Recunosc că joc din frica de a nu avea ce juca mâine. E o frică tâmpită, moştenită probabil din comunism, când n-aveam mâncare şi acum strângem şi mâncăm tot şi cumpărăm tot şi adunăm tot.

Marius Manole

● Eu sunt un actor care joacă mult, iar lumea îmi spune: «dar mai alege şi tu!». Nu aleg, deocamdată, pentru că mă uit în spate, văd nişte copii disperaţi şi apare frica mea de a nu ajunge ca ei din nou… Pentru că să ştii că în meseria asta nu eşti tot timpul sus. Oamenii sunt extrem de parşivi. Te folosesc şi te aruncă cât ai clipi. N-au nicio treabă că eşti tu cine eşti. Spun: «A, are o problemă de sănătate? A, săracu’. Ia să-l schimbăm. Cine mai e liber?».

Marius Manole: „Nu mai cred că sunt spectacole proaste“

„Cred că sunt spectacole în care actorii îşi fac treaba. Poate nu e cel mai mare spectacol, dar nu putem să jucăm toţi la Purcărete, nu putem face spectacole mari tot timpul. De exemplu, acum joc un spectacol, „Fă-mi loc!“, cu Medeea Marinescu, în regia maestrului Beligan, o comedie bulevardieră.

Acum trei ani poate că aş fi spus: „Nu, să joc eu în aşa ceva? Nu… Eu sunt cu Cehov, cu Shakespeare“… Nu, nenică, e o bulevardieră făcută cinstit, fără cioace, fără prostii ca să râdă lumea cu dinadinsul. Oamenii se bucură, ne spun că au uitat de griji, că suntem frumoşi amândoi…

● Şuşa începe acolo unde tu vrei să faci pe plac publicului. Cu tot dinadinsul. În „Fă-mi loc“ vreau să fac pe plac publicului, dar cu regulile mele. Nu funcţionez după regulile publicului. Eu ştiu la ce vrea lumea să râdă şi ştiu că ar râde dacă eu aş băga degetul într-un anumit loc.

Dar eu vreau să-l fac să râdă la o replică inteligentă, la care în mod normal n-ar râde. Am văzut spectacole în care oamenii calcă în picioare textul, improvizează, bagă glume, merg la genul ăla de poantă «du-te-n p… artea aialaltă“.

● Jucam „Inimă de câine“ cu maestrul Victor Rebengiuc şi publicul râdea la nişte lucruri. Şi vedeam cum domnul Rebengiuc nu lasă loc la râsete şi intra imediat cu replică. Iar eu, fiind foarte tânăr pe timpul ăla, îl întrebam de ce nu lasă oamenii să râdă. „Pentru că nu despre asta e vorba în spectacol“, răspundea el.

● Aplauzele la scenă deschisă. Iarăşi o prostie. E ca la operă. Cum ar fi să începi să aplauzi între bucăţi? E îngrozitor pentru cel care este pe scenă. Ei cred că aplauzele astea ne fac bine şi ne fac pe plac. De fapt, ne rup ritmul. Ne taie din elan. Eu trebuie să aştept să moară aplauzele ca să-ţi dau replică. Şi apare o burtă şi încă o burtă, iar spectacolul durează cu 10 minute mai mult. Şi zic unii: „păi da, că a fost un public bun!“. Nu, a fost un public prost, dacă a durat cu 10 minute mai mult!

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto cu Marius Manole – TVR

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

06
/04
/16

Continuăm campania „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“ cu un nou interviu-portret. Ilona Brezoianu, douăzeci şi şase de ani. Actriţă în mare vogă la Bucureşti. Face furori, la Godot, cu spectacolul “Fata din Curcubeu”, de Lia Bugnar. În curând, o veţi vedea şi pe marile ecrane, în noul lungmetraj al lui Cristi Puiu. Ilona, aşadar.

06
/09
/15

Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort. Site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro, i-a prezentat în ultima lună pe tinerii calificați în marea finală, printr-o serie de interviuri. Ziarul Metropolis vă arată ce au răspuns zece dintre ei, la întrebarea: „de ce te-ai făcut actor/actriță?“

31
/08
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Lia Sinchevici (25 spre 26 de ani). Actriţă. Basarabeancă. Finalistă în acest an la Gala  HOP, care urmează să aibă loc la Costineşti. A jucat deja în filme de serie B. A jucat şi cu Jean-Claude Van Damme, şi cu Shia LaBeouf. Acum îşi construieşte un nume în teatrul românesc. Cum? Lia Sinchevici e – toată – o poveste.

Page 1 of 712345...Last »