Martha Bibescu: Nu merită să cauţi fericirea în căsătorie
http://www.ziarulmetropolis.ro/martha-bibescu-nu-merita-sa-cauti-fericirea-in-casatorie/

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE „Am ochi ca să fie văzuţi” şi „sunt umilitoare fără să vreau” suspina adesea Martha Bibescu, copleşită de darurile cu care fusese înzestrată: inteligenţă, graţie, frumuseţe, farmec şi forţă de seducţie.

Un articol de Monica Andrei|25 August 2014

Viitoarea scriitoare şi prinţesă Bibescu se naşte la Bucureşti, în 28 ianuarie 1886, „franţuzoaică de inimă şi sânge”  – tatăl ei fusese ambasador al României la Paris. Martha Lahovari avea pe linie maternă familia Mavrocordaţilor şi din partea tatălui pe cei din linia Lahovari.

A trăit pentru a-şi povesti viaţa în scris, debutând la Paris. Scrierile sale sunt capodopere ale literaturii anilor ’30, situându-se alături de autorii: Jean Giraudoux, Paul Morand, Marcel Proust, Paul Claudel. Devine membră a Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei, iar în 1954 primeşte Marele Premiu de Literatură al Academiei Franceze.

În romanele şi în memoriile ei a evocat figurile epocii în care a trăit, oamenii pe care i-a cunoscut, de la familia regală a României, a Marii Britanii până la ultimii Romanovi, de la Proust, Churchill, Hitler la Anatole France, Marcel Proust, Charlie Chaplin, la iubiţii ei: Kronprinz-ul Germaniei, Henry de Jouvenel, Goering, Ramsay Mac Donald. Nu era populară în România, unde manierele ei erau percepute a fi destul de princiare, iar atitudinea ei, în timpul Primului Război Mondial, din cauza prieteniei ei intime cu Kronprinz-ul, prea echivocă.

Adulter tolerat, divorţ interzis

„Din fragedă copilărie – scria Regina Maria în „Povestea vieţii mele” – Martha promitea să devină frumoasă şi visa încă de pe atunci onoruri. Mai marii lumii, regi, prinţi, diplomaţi, artişti, o atrăgeau irezistibil pe fetiţa cu ochi de smarald şi vii, curioasă să ştie tot.”

A moştenit de la familia Lahovari ochii imenşi cenuşii cu reflexe verzui înconjuraţi de gene mari şi lungi. Blonda ce devine şatenă avea o talie subţire, care le lipsea multor femei din epocă. La 14 ani se logodeşte cu George Valentin Bibescu, un văr pe care-l ştia din copilărie. Se căsătoresc în secret, pe la 19 ani. Urmează un copil, 40 de ani de infidelităţi reciproce, un sifilis al lui George, scandaluri aproape de divorţ şi multe călătorii: Franţa, Germania, Anglia, Elveţia…

Soacra ei, prinţesa Bibescu, născută contesă Valentin de Riquet de Caraman ajunsese o bătrână doamnă care regreta Parisul celui de-al Doilea Imperiu şi considera România nedemnă de ea. Cu o privire tăioasă şi limbă ascuţită, după divorţul care a durat 10 ani, de primul soţ francez, a ales să se stabilească în România. Avea de înfruntat o normă absurdă a societăţii franceze de atunci: adulterul era tolerat, dar divorţul devenea un stigmat social.

N-a mai fost recunoscută la Curtea de la Berlin şi a fost scoasă din celebrul Almanah Gotha. George Valentin este fiul din a doua căsătorie a prinţesei cu George Bibescu. Copilul răsfăţat devine prinţul impulsiv ce pilotează avioane şi conduce Mercedes, încalecă armăsari pretenţioşi şi se însoară cu frumoasa Martha Lahovari. (Doc. Bibescu- Biblioteca Naţională a Franţei)

Tânăra familie Bibescu se instalează la conacul de la Posada. De la începutul căsniciei, George abandonează politeţea, devine indiferent, e mereu plecat. După naşterea grea a Valentinei, medicul îi recomandă Marthei repaus sexual doi ani. George, cu a lui fire senzuală, se resemnează greu cu castitatea forţată.

Din acest moment până la finalul vieţii îşi face amante în toate categoriile societăţii bucureştene pornind de la capriciul unei seri, sau săptămâni până la convingerea că ar fi nevasta potrivită. Martha înlocuieşte plăcerea sexuală cu voluptatea scrisului, o vreme, consolându-se în ale sale memorii. “Nu merită să cauţi fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi.”

Celebritatea, un balsam al rănilor ascunse

La Posada, copilul avea guvernantă, iar restul treburilor erau ale servitorilor. Decorul rustic îi oferă Marthei Bibescu din plin să viseze. Scrie şi socializează în lumea saloanelor bucureştene. Acolo, îşi disputau sceptrul eleganţei cultivând aparenţele: prinţesa Cantacuzino, (Maruka Rosetti) ce avea amant pe George Enescu, apoi prinţesele Elena Şuţu şi Elena Cretzeanu, fiind eclipsate prin strălucire de Regina Maria.

Emmanuel şi Antoine Bibescu sunt cei veri ai lui George care o introduc în lumea Parisului. În timpul unei călătorii în Persia, Martha cade în braţele lui Emmanuel. O ascultă, o înţelege, o consolează. “Toate emoţiile care mă scutură cu o violenţă adorabilă, ce n-aş da să te fac să le simţi? Aş fi şi mai bogată la gândul ecoului pe care l-aş găsi în tine.” Îi spune Martha într-o scrisoare.

Vărul o salvează de naufragiul conjugal o vreme, o respinge discret, apoi dispare şi după mulţi ani se spânzură, în Anglia. Şi cum nu este durere pe care numai literatura ştie să o aline, Martha se refugiază în lumea lecturilor şi a scrisului.

Primul manuscris despre călătoria în Persia ajunge la Editura Hachette din Paris. Succesul debutului, în 1908, este uriaş! La lansare, autoarea a servit ca reclamă cărţii, prin frumuseţea ei. Urmează un spectacol al invidiei cu multe acte de împăcări solemne, invective prodigioase, cu ignorare din partea Marthei, până la decesul protagonistelor: Ana de Noailles (poetă, verişoară cu Martha) şi Elena Văcărescu, cea pe care o exilează regele Carol I. Prinţesa Martha Bibescu traversa Europa împodobită cu trei daruri esenţiale: talent, eleganţă şi frumuseţe. Succesul o face să uite de eşecul “violului legal” al căsătoriei, iar celebritatea devine balsamul rănilor ei ascunse.

Dragostea trebuie făcută pentru a nu ne mai gândi la ea

Înainte de a pleca din Paris, Martha acceptă să ia masa de prânz la contesa Murat, unde are vecin pe abatele Mugnier. „Nici nu voisem să-l cunosc. M-am înşelat însă: e încântător! Mic, bătrân, spiritual.” Abatele devine confidentul ambiţiilor ei mondene, sfătuitorul ei literar. “Numai viaţa merită să fie povestită! Un jurnal redactat de monştri mari l-aş cumpăra ca să aflu ce mănâncă, ce simt, ce sunt…” îi spune prinţesei.

Împăcată cu sine, declară jurnalului: “splendorile dragostei mele vor rămâne întodeauna în minte. Într-o scenă de dragoste, când bărbatul şi femeia se acuplează, se mai aude o scurtă comandă din timp în timp, ca în mijlocul unei furtuni pe un vas de primejdie. Şi totuşi, dragostea trebuie făcută ca să nu ne mai gândim la ea.” (Doc Bibescu)

Timpul trece şi inima ei caută o dragoste care să o absoarbă în întregime. Descoperă în maximele lui Pascal ceva perfect: “O pasiune nu cedează decât unei altei pasiuni”. Scrie în jurnal: „Există ani hotărâtori: dintre toţi, aş numi anul 1909. A avut asupra celor viitori o influenţă pe care n-am încetat s-o simt nici azi.” Dansează cotilonul cu prinţul Ferdinand. O dragoste „secretă“ se naşte între ei, despre care ştia toată lumea.

martha bibescu

În acelaşi timp, prinţul moştenitor al Germaniei soseşte la Bucureşti să-i ofere unchiului său bastonul de feldmareşal. Kronprinz are 26 de ani, o graţie serafică şi forţă de seducţie. În seara de gală de la Teatrul Naţional îi oferă Marthei o cupă de şampanie. Se îndrăgostesc la prima vedere, se retrag într-o încăpere a palatului, unde o roagă pe prinţesă să-i spună părerea francezilor despre Germania. Întotdeauna Martha şi-a atribuit un rol important pe care să-l joace pe scena istoriei crezând că poate fi confidenta oamenilor faimoşi din artă şi politică.

La alt bal, în lumina lumânărilor de la Cotroceni, îl cunoaşte pe Christopher Bird Thompson, în prezenţa regelui Ferdinand. Pe terenul neutru al casei sale de la Posada se întâlnesc în secret reprezentanţi ai Marii Britanii şi ai Austro –Ungariei. Englezul corespunde idealului ei masculin. Venise în România ca să lămurească autorităţile să se alieze Antantei. Miroase a război şi Martha se iubea cu doi rivali: Thompson şi Kronprinz. Thompson depune la Posada cutii sigilate cu documente secrete. Un incendiu premeditat muşcă din conac şi înghite documentele.

Primul Război Mondial. Membrii Casei regale se refugiază la Iaşi, iar Martha conduce un spital particular în Bucureşti. Nemţii o privesc cu discreţie, bulgarii cu bănuială, austriecii cu un fel de galanterie. „Mata Hari” sau “musca nemţilor” este acuzată de spionaj şi pleacă în Elveţia.

George, plictisit de Victoriţa, o cucereşte pe Gongu. Un sifilis tulbură fericirea amanţilor. Vestea bolii venerice amplifică şoaptele prin Bucureşti. Învins, nu convins, caută altă amantă. Martha respectă promisiunea făcută soacrei ei înainte de a muri, aceea de a nu divorţa niciodată.

Mă întorc la Paris, adică la mine însămi…

Martha are mai mult gustul puterii decât senzualitate. Apropierea de putere o transporta într-o încântare vecină cu extazul voluptuos. Scena pe care păşea triumfătoare era a unui vast imperiu. I se părea că evenimentele politice europene nu pot avea loc decât dacă se afla ea acolo.

Prinţesa e mândră de relaţiile amoroase paralele, iar Kronprinz i se confesează prin scrisori: “e mare lucru pentru mine ca o persoană pe care am considerat-o printre cele mai bune prietene să-mi rămână fidelă…” povestindu-i despre eşecurile de a restaura monarhia în Germania.

La Paris, senatorul Henry de Jouvenel, un bărbat cu o înfăţişare atrăgătoare şi cu o mustaţă cuceritoare, care nu se bucura de o reputaţie bună din cauza vechilor şi numeroaselor căsătorii de scurtă durată, îi face Marthei o curte asiduă, însurat fiind, trimiţându-i bileţele, apoi scrisori lungi până la şase pagini. Micile buchetele de flori devin adevărate tufişuri.

Îi promite că divorţează şi se vor căsători, apoi îndrăgostitul dispare din Franţa. Singurul care-i alina lacrimile uscate din dragoste şi-i răcorea sufletul Marthei era abatele Mugnier.

“Te iubesc, o ştii!…” îi spune, la Roma, Regele Spaniei Alfons XIII. “O ştiu, încă din 1914! Monarhul bătrân e ca un parfum evaporat. Aude greu”- scrie prinţesa în ale sale memorii.

Un bărbat ştie când îl iubeşte o femeie…

În 1925, la un notar din Paris, George îi cedează Marthei palatul de la Mogoşoaia. Frumosul cadou era introducerea la vestea despre noua amantă, o doctoriţă: “Este o fiinţă care se ocupă de tine, în loc să fii tu obligat să te ocupi de ea.”.

După scenele de gelozie şi glontele tras spre un plămân al lui… totul se termină cu o concluzie în jurnalul ei: “Amantele lui George mi-au redat două lucruri nepreţuite: singurătatea şi libertatea. Soţul meu suferă din cauza superiorităţii mele intelectuale, furios că nu este el pe primul plan”.

În 1941, după decesul soţului, îi scrie abatelui Mugnier: “Părinte, n-am încetat niciodată să-l iubesc pe George. Viaţa ne-a învăţat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră şi dureroasă. «Un bărbat ştie când îl iubeşte o femeie» mi-a spus el într-o zi aproape să ne sfâşiem. Şi mi-a spus-o în legătură cu alta, iar eu n-am protestat şi n-am spus: «Ştii, că şi eu te iubesc, încă?»” (Martha Bibescu –“ Jurnal”)

„Mă întorc la Paris, adică la mine însămi”, scrie ea în jurnal. În Franţa îl cunoaşte pe Winston Churchill, care trăia la Lympne. “Un clovn fără gât, cu burtică, imberb, amuzant. Are o limbă cleioasă, un defect de pronunţie, care-l face să fie nostim”- aşa-l descrie în memoriile sale.

“Istoria se repetă din păcate; a luat obiceiul să se repete pe parcursul propriei noastre vieţi. Va fi război. Imperiul Britanic se va sfărâma în bucăţi, iar eu mă simt cu 20 de ani mai tânăr,” îi prezice Winston Churchill Marthei, pe când se afla în vizită la el. O lume ce apune dezvoltă un răsărit de dragoste în sufletul prinţesei. (Ghislain de Discbach “Prinţesa Bibescu, ultima orhidee”)

Paradoxul războiului dezolant pentru unii şi tonic pentru alţii începe la 3 martie 1944, când trupele germane trec Dunărea şi ajung în România. Guvernul român o bănuieşte pe Martha de activităţi subversive. Palatul de la Mogoşoaia, casa de la Posada, fabrica de ciment, familia, lumea Micului Paris, toate dispar ca într-o trapă de operă din grădinile lui Armid, la venirea comuniştilor. Numai amintirile rămân vii. Şi Martha pleacă spre Paris pentru totdeauna.

“E puţină dragoste pe lume” – îşi spune – când se refugiază, în etate fiind, spre o pisică sau un papagal, jucării vii, nostime, gata să o distreze. Femeia mai spirituală ca Voltaire, mai bine îmbrăcată decât cele mai elegante pariziene, spre bătrâneţe stăpâneşte arta de a fi săracă, onoarea de a trăi modest, izolată într-o casă pe malul Sennei. Un personaj din vestita Belle Époque care ieşise din scena vieţii, cândva, a bătut într-o seară la uşa ei şi au plecat împreună în eternitate. Era 28 noiembrie 1973.

Foto cu Martha Bibescu – wikipedia

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Page 1 of 41234