Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici, va fi tradus în Turcia
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-brunul-de-lucian-dan-teodorovici-va-fi-tradus-in-turcia/

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2014

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

„Superb. Teodorovici este primul reprezentant al literaturii române tinere care împrumută închisorii comuniste culorile ficţiunii. Un roman cu o arhitectură exemplară… Lucian Dan Teodorovici e un maestru marionetist.” (Le Monde)

Matei Brunul a mai fost publicat în Franţa, cu titlul L’Histoire de Bruno Matei, la Gaïa Editions, în martie 2013, traducere semnată de Laure Hinckel, şi este în curs de apariţie în Ungaria (Libri), Polonia (Amaltea), Bulgaria (Paradox) şi Macedonia (Bata Press).

Matei Brunul

Matei Brunul a fost distins în anul 2012 cu Premiul literar „Augustin Frăţilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România şi a fost desemnat „Cartea anului” de către revista Contrafort.

Un marionetist şi marioneta sa devin captivi ai stalinismului românesc, în cea mai dură perioadă a lui. O poveste despre uitare, despre dragoste, despre naivitate, despre ură şi iertare, despre pendularea între adevărul personal şi cel oficial.

Desemnat „Cartea anului” în mai multe rînduri, de diverse publicaţii şi instituţii culturale, romanul a atras nu doar interesul cititorilor români, ci şi al celor din străinătate, bucurîndu-se de o foarte bună primire în spaţiile în care a fost deja tradus.

Matei Brunul

Lucian Dan Teodorovici, autorul romanului Matei Brunul, este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori din noua generaţie

Cărţile sale sînt traduse în italiană, engleză, germană, maghiară, spaniolă, franceză, bulgară, polonă, macedoneană.

A reprezentat România la Festivalul de literatură al Sardiniei (2011) şi a fost invitat la prestigioasele festivaluri de literatură de la Edinburgh (2011) şi Mantova (2011).

Foto cu Matei Brunul şi Lucian Dan Teodorovici – teodorovici.ro.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).