Mătuşa Italia şi condeierul – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/matusa-italia-si-condeierul-mondialul-metropolis/

Pentru mai bine de 90 de minute m-am transformat în Pedro Camacho, unul din personajele romanului „Mătuşa Julia şi condeierul”, oferit lumii, cu dărnicie de Mario Vargas Llosa.

Un articol de Dede s|25 Iunie 2014

Dornic să nu pierd nicio picătură din seva mondialului, pus în faţa meciurilor desfăşurate la aceeaşi oră, am găsit de cuviinţă ca lângă televizorul mare să mai aduc unul mic. Evident pe televizorul mare rula Italia – Uruguay, că avea miză, iar pe cel mic Costa Rica – Anglia, ca să văd cum stau britanicii cu orgoliul şi „los ticos” cu concentrarea atunci când au toţi sacii în căruţă.

*** Ca să nu existe „contuzii” – aşa cum ar fi spus un jurnalist de şcoală veche – trebuie să spunem 47 de cuvinte despre personajul lui Llosa: Pedro Camacho este un scriitor bolivian care creează pentru radio zeci de piese de teatru cu sute de personaje, iar la un moment dat este luat de val, planurile se întrepătrund în mintea lui, personajele migrează de capul lor de la o poveste la alta, totul luând-o efectiv razna. ***

Să revenim la transmisiile TV. Lucrurile au început în regulă, chiar dacă albul tricourilor britanice şi uruguayene îmi promitea nişte confuzii. Am decis să ţin într-un meci cu albii şi în celălalt cu coloraţii.

Până la pauză lucrurile au mers strună pentru mine, nu şi pentru fotbal. La 0-0 în ambele partide ce confuzii poţi să faci? În plus, fără faze de poartă, cu trageri de timp generoase, poţi să emiţi păreri generale băgând în aceeaşi oală toate cele patru echipe, chiar dacă trei dintre ele sunt foste campioane mondiale iar a patra, care de fapt e prima în clasamentul grupei, e aproape nimeni pe drum.

Spre final, lucrurile s-au mai încins şi ochii au început să facă stânga-dreapta, tur-retur, într-un ritm ameţitor. Esteeeeee! Godin a înscris pentru Anglia, şi britanicii îşi cârpesc cât de cât orgoliul cu o victorie. Nu am auzit de englezul Godin, dar nu am pretenţia că le ştiu pe toate. Ceva mă contrariază, de ce atacă italienii, ce le-a venit, la egal sunt calificaţi. Stai puţin ce caută Rooney în echipa Uruguayului?

Pardon, italienii sunt prăbuşiţi, englezii au doar un punct, „los ticos” sunt neînvinşi, Suarez face turul stadionului cu dinţii în vânt. Opresc rapid un televizor, ca să pot să mă concentrez un pic. Fac ordine la nivel cerebral, aranjez câteva mobile în cap, mă uit la ceas şi acesta mă anunţă fără glas că mai avem o oră până la miezul nopţii.

Convins că sunt complet refăcut pornesc ambele televizoare şi într-o parte albii mei invadează ecranul. De emoţie cred că leşin şi am un coşmar în care se făcea că Grecia, echipa care de ani de zile batjocoreşte fotbalul, reuşeşte să învingă Coasta de Fildeş, graţie unui penalty semi-cadou, şi astfel ajunge cu azilul de bătrâni în optimi.

De dimineaţa mă trezesc înotând pe spate într-un lac de transpiraţie şi mă reped spre laptop. Sunt curios să aflu cine s-a mai calificat. Dau două click-uri şi aflu că… nu, aşa ceva nu se poate, Grecia chiar s-a calificat!

Mondialul Metropolis – trailer

Foto cu Mondialul Metropolis şi Mătuşa Julia şi condeierul – wikipedia

 

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212