MEMORIA CULTURALĂ. Gellu Naum & Victor Brauner – O întâlnire
http://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-culturala-gellu-naum-victor-brauner-o-intalnire/

În 1933, în centrul Bucureştiului, viitorul poet Gellu Naum, un tânăr de 18 ani, îl întâlneşte întâmplător pe pictorul Victor Brauner. Între cei doi se leagă atunci o prietenie pe viaţă.

Un articol de Petre Ivan|1 August 2014

Episodul a fost povestit de Gellu Naum scriitoarei Dora Pavel, într-un interviu acordat revistei România literară, în 2001, anul morţii lui Naum.

“ (…) Dar să vezi cum mi-a ieşit Victor în cale. Intrasem pe strada aia, unde era ziarul “Universul”, şi era un afiş afară. Expusese Victor Brauner pictură. Nu ştiam ce este şi am zis: Hai, să văd şi eu. De obicei, nu intram, nu puteam să sufăr pictura românească deloc, şi nici cea din multe alte ţări, nu numai de-aici. îmi plăcea modernismul, atîta cît puteam să-l cunosc dintr-o revistă, dintr-un ziar, în orice caz, de-aici, ce-a fost avangardă nu mi-a plăcut niciodată. Şi atunci, acolo, am intrat şi nu era nimeni. Era pustiu. Un singur om, într-un colţ. Ca un suedez, aşa, blond, foarte drăguţ băiat. Nu-l cunoşteam. Şi a venit tînărul ăsta la mine, era cu opt ani mai mare, şi m-a întrebat: îţi place? Extraordinar, am spus eu. Aveam 18 ani.

Vă plăcea cu adevărat?

Eu am rămas trăznit cînd am văzut-o, mai văzusem eu Picasso, nu ştiu ce, dar nu poţi să-ţi dai seama, cînd le vezi aşa, făcute, şi puse acolo. Şi m-a zăpăcit complet. Mă uitam aşa, şi el m-a întrebat: Cum e, îţi place? Şi eu i-am spus: Asta scriu eu. Asta vreau să scriu eu. A, scrii, a spus el. Da, scriu. Păi, ce scrii? Ei, scriu şi eu prostii, i-am spus. Ce prostii? Să vii la mine, zice. Vrei să vii la mine? Maruţa ne aşteaptă. O să fie fericită. Maruţa însă s-a speriat… De atunci, nu m-am mai despărţit de el şi el nu s-a mai despărţit de mine. El a acceptat să publice într-o revistă de la Craiova, de nu ştiu unde, doar cu condiţia să pună o pagină Gellu, o pagină el. Aşa făcea. Şi n-am mai scăpat, în fiecare seară eram la el. Aşa am rămas, de la expoziţia aia.

Ce vă plăcea? Ce v-a bulversat? Ce-aţi simţit diferit în pictura lui?

I-am simţit nenorocirea. Dar nenorocirea cum trebuie, şi o tărie de oţel în nenorocirea aia. Pentru că el avea o obsesie, la un moment dat, că are să-şi piardă ochiul. Şi ştii pentru un pictor ce însemnează ochiul. Iar eu închipuie-ţi că am intrat în gruparea asta prin Victor, deci pot să spun că am înţeles ceva din tot ce era.”

Foto Gellu Naum & Victor Brauner – facebook

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

Page 1 of 2012345...1020...Last »