MEMORIA CULTURALĂ. Gellu Naum & Victor Brauner – O întâlnire
http://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-culturala-gellu-naum-victor-brauner-o-intalnire/

În 1933, în centrul Bucureştiului, viitorul poet Gellu Naum, un tânăr de 18 ani, îl întâlneşte întâmplător pe pictorul Victor Brauner. Între cei doi se leagă atunci o prietenie pe viaţă.

Un articol de Petre Ivan|1 August 2014

Episodul a fost povestit de Gellu Naum scriitoarei Dora Pavel, într-un interviu acordat revistei România literară, în 2001, anul morţii lui Naum.

“ (…) Dar să vezi cum mi-a ieşit Victor în cale. Intrasem pe strada aia, unde era ziarul “Universul”, şi era un afiş afară. Expusese Victor Brauner pictură. Nu ştiam ce este şi am zis: Hai, să văd şi eu. De obicei, nu intram, nu puteam să sufăr pictura românească deloc, şi nici cea din multe alte ţări, nu numai de-aici. îmi plăcea modernismul, atîta cît puteam să-l cunosc dintr-o revistă, dintr-un ziar, în orice caz, de-aici, ce-a fost avangardă nu mi-a plăcut niciodată. Şi atunci, acolo, am intrat şi nu era nimeni. Era pustiu. Un singur om, într-un colţ. Ca un suedez, aşa, blond, foarte drăguţ băiat. Nu-l cunoşteam. Şi a venit tînărul ăsta la mine, era cu opt ani mai mare, şi m-a întrebat: îţi place? Extraordinar, am spus eu. Aveam 18 ani.

Vă plăcea cu adevărat?

Eu am rămas trăznit cînd am văzut-o, mai văzusem eu Picasso, nu ştiu ce, dar nu poţi să-ţi dai seama, cînd le vezi aşa, făcute, şi puse acolo. Şi m-a zăpăcit complet. Mă uitam aşa, şi el m-a întrebat: Cum e, îţi place? Şi eu i-am spus: Asta scriu eu. Asta vreau să scriu eu. A, scrii, a spus el. Da, scriu. Păi, ce scrii? Ei, scriu şi eu prostii, i-am spus. Ce prostii? Să vii la mine, zice. Vrei să vii la mine? Maruţa ne aşteaptă. O să fie fericită. Maruţa însă s-a speriat… De atunci, nu m-am mai despărţit de el şi el nu s-a mai despărţit de mine. El a acceptat să publice într-o revistă de la Craiova, de nu ştiu unde, doar cu condiţia să pună o pagină Gellu, o pagină el. Aşa făcea. Şi n-am mai scăpat, în fiecare seară eram la el. Aşa am rămas, de la expoziţia aia.

Ce vă plăcea? Ce v-a bulversat? Ce-aţi simţit diferit în pictura lui?

I-am simţit nenorocirea. Dar nenorocirea cum trebuie, şi o tărie de oţel în nenorocirea aia. Pentru că el avea o obsesie, la un moment dat, că are să-şi piardă ochiul. Şi ştii pentru un pictor ce însemnează ochiul. Iar eu închipuie-ţi că am intrat în gruparea asta prin Victor, deci pot să spun că am înţeles ceva din tot ce era.”

Foto Gellu Naum & Victor Brauner – facebook

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

12
/10
/16

Despre domnia de 48 de ani a primului rege al României, care a obținut independența țării, a redresat economia, a câștigat Dobrogea și a pierdut Basarabia, a construit Castelul Peleș și podul de cale ferată de la Cernavodă.

Page 1 of 2012345...1020...Last »