Merry Christmas and Good bye, Mr. Hodgson! – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/merry-christmas-and-good-bye-mr-hodgson-mondialul-metropolis/

Premier League este promovat drept cel mai puternic campionat de fotbal din lume. Este atât de puternic încât…

Un articol de Cinesseur|20 Iunie 2014

… echipa care a triumfat în acest an, chinuit şi împiedicat, trimite doar doi jucători la lot: portarul titular (Hart) şi un mijlocaş (Milner). În timp ce primul e folosit de voie, de nevoie, al doilea lustruieşte banca de rezerve la Naţională, deşi la City e om de bază (31 de apariţii în acest sezon).

Este atât de puternic încât, în 2014, abia a reuşit să strecoare o echipă în semifinalele unei competiţii europene inter-cluburi (Chelsea, în Champions League), dar şi asta datorită mai ales căpoşeniei lui Mourinho. Trebuie menţionat, în context, un amănunt deloc de neglijat: în ultimii 10-15 ani, aproape toate performanţele formaţiilor din Anglia în Champions League sau Europa League se datorează exclusiv unor manageri cu un proiect personal bine definit (Ferguson, Benitez sau Wenger) şi ambiţiei de a-l duce la capăt no matter what!

E atât de puternic încât din echipa care a pierdut lamentabil titlul (Liverpool) au fost selecţionaţi 5 jucători, în frunte cu Gerrard, adică exact cel care a dat tonul prăbuşirii visului de decenii al trupei lui Brendan Rodgers (vă mai amintiţi gafa de cascadorii râsului din meciul cu Chelsea?). Acelaşi Gerrard e responsabil şi pentru al doilea gol al Uruguayului: în loc să-l contreze pe Cavani, l-a admirat cum se înalţă de lângă el pentru a prelungi cu capul spre Suarez, pus astfel în situaţie iminentă de a marca.Suarez e coleg cu Gerrard la Liverpool şi e golgheterul Premier League, iar până acum, în duelurile cu Jagielka, cel cu care a rămas în situaţie de unu la unu, a înscris de şase ori în şase meciuri. Şapte, cu cel de aseară.

Roy Hodgson, selecţionerul Angliei

Roy Hodgson, selecţionerul Angliei

E atât de puternic încât nu e în măsură să dea un antrenor decent la Naţională. Experimentele cu străini (Eriksson – un şperţar, Capello – un plafonat) au eşuat, prin urmare federaţia a apelat la ce avea disponibil în ogradă, iar acolo era Roy Hodgson, dat afară de Liverpool în urmă cu trei ani din cauza unui sezon catastrofal. Hodgson nu putea refuza, fiindcă are în gene aventura. Cluburile sau echipele naţionale pe care le-a pregătit cu succese relative se înşiră ca rufele pe sfoară, de la Halmstad BK, Bristol City şi IK Oddevold, la Neuchatel Xamax, Elveţia, Inter Milano şi Blackburn Rovers sau – în ultimii 10 ani – Emiratele Arabe, Finlanda, Fulham, Liverpool sau West Bromwich. Nu e un lucru rău să te plimbi, rău e să te plimbi fără prea mult folos.

E atât de puternic Premier League încât cu jucătorii deplasaţi în Brazilia, unii dintre ei mărginiţi (Glen Johnson), alţii epuizaţi (Gerrard), alţii pur şi simplu loaze (Welbeck), Anglia e pe ultimul loc în grupă cu şanse strict matematice de a intra în optimi (mai e o singură rundă). Trec peste utilizarea unor băieţi pe posturi diferite de cele cu care sunt obişnuiţi (Henderson) sau de lăsarea pe bancă a altora, gen Oxlade-Chambelaine sau Luke Shaw, doi dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti din Premier League: acestea sunt fixuri pe fiecare antrenor şi le permite din motive mai mult sau mai puţin logice.

Un pic de istorie – Pearce şi Gascoigne

Un pic de istorie: ultima oară când Anglia a reuşit ceva notabil la un Mondial a fost la Coppa del Mondo ’90. Atunci a ajuns în semifinale şi a fost eliminată de Germania, după lovituri de departajare. Din formula aceea de echipă făceau parte, între alţii, Pearce şi Gascoigne, doi jucători care însemnau singuri cât lotul actual al Angliei făcut grămadă. Cei doi nu erau plătiţi cu sume demne de rentele unor prinţi arabi, nici nu erau trataţi cu aceeaşi pompă, însă dădeau însutit faţă de ceea ce primeau. De unul nu trecea nimeni, celălalt trecea de toţi. Pearce avea rigoare şi conjuga cu asprime verbul „a deposeda” (era alintat Psycho), Gazza avea geniul şi plăcerea driblingului. Cei de acum au doar bani, mulţi bani, mintea sucită şi sclipiri sporadice. Între timp, Anglia s-a transformat într-o echipă mândră de propria înapoiere, dezorganizată şi neguvernabilă, fără un proiect viabil, trăind din plombe şi peticiri. Un fel de Românie (ţara) a naţionalelor europene de fotbal. Abia din perspectiva asta, vorbele imbecilului Nigel Farage că ar avea o problemă cu România încep să capete sens!

Merry Christmas Mr. Lawrence (1983 ), by Nagisa Ôshima

Merry Christmas Mr. Lawrence (1983 ), by Nagisa Ôshima

Am ales cadrul de faţă mai mult pour la beauté du geste. E din Merry Christmas Mr. Lawrence, un film din 1983 al japonezului Nagisa Ôshima, cu David Bowie în rolul principal. Formula Merry Christmas i se potriveşte lui Hodgson (dacă-i pui barba şi căciula de recuzită e un Moş Crăciun perfect), restul e în acord cromatic cu situaţia în care se găsesc englezii. În filmul lui Ôshima, pe chipul lui Bowie, tânăr soldat britanic îngropat în nisip până la gât de un ofiţer japonez gelos, se aşază un fluture.

Alb ca echipamentul lui Gerrard şi ca unele nopţi ce-i vor vizita pleoapele. Noaptea strălucitoare de la Istanbul e departe, în Brazilia întunericul are altă textură, iar el e doar un soldat obosit, doborât de propriile slăbiciuni.

Mondialul Metropolis – trailer

Foto cu Mondialul Metropolis – fifa si cinemagia

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212