Meteor a castigat premiul juriului la BIEFF 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/meteor-a-castigat-premiul-juriului-la-bieff-2012/

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF 2012 s-a încheiat duminică seară, la Cinema Scala, cu filmul preşedintelui onorific al festivalului, regizorul Peter Greenaway, „Goltzius and the Pelican Company”. Directorul festivalului, Copel Moscu, a apreciat că ediţia din acest an a BIEFF a fost una de succes şi a […]

Un articol de Andrada Văsii|26 noiembrie 2012

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF 2012 s-a încheiat duminică seară, la Cinema Scala, cu filmul preşedintelui onorific al festivalului, regizorul Peter Greenaway, „Goltzius and the Pelican Company”.

Directorul festivalului, Copel Moscu, a apreciat că ediţia din acest an a BIEFF a fost una de succes şi a spus că şi pe viitor va continua să facă acelaşi lucru din dorinţa de a-i învăţa pe tineri despre filmul experimental.

„În fiecare an am avut noi şi noi adepţi. După un calcul sumar am ajuns la concluzia că la ediţia din acest an a BIEFF au fost peste 10.000 de spectatori, ceea ce este un succes şi un record pentru noi şi dorim să rămână aşa şi pentru viitor. Noi ne vom strădui să vă aducem lucruri din ce în ce mai bune, mai interesante şi, bineînţeles, să învăţaţi ceva din genul acesta de cinema”, a declarat Copel Moscu la Gala de închidere.

În cadrul Galei de închidere a evenimentului organizatorii au oferit trei premii – Premiul Juriului, Premiul pentru cea mai bună imagine şi o menţiune speciale.

Premiul Juriului a fost câştigat de pelicula regizorilor germani Matthias Muller şi Christophe Girardet, „Meteor”, distincţia fiind acordată cu sprijinul Universităţii Naţionale de Artă.

Juriul festivalului, compus din Jonathan Pouthier (Franţa), Francois Bonenfant (Franţa), Christophe Leparc (Franţa), Brigitta Burger Utzer (Austria), Anna Abrahams (Norvegia) şi Laurenţiu Damian (România), şi-a motivat alegerea precizând că starea de spirit melancolică a filmului este transformată „într-o călătorie magică în lună, unde senzaţiile vizuale întrerup sentimentul de singurătate”.

„Cei doi autori ai filmului au dat dovadă de creativitate în reîntrebuinţarea found footage-ului folosind puterea expresivă a materialului pentru a o transforma în limba lor poetică în cinema. Imaginile întunecate acţionează ca un ecran în care imaginaţia şi visele de băieţi tineri sunt proiectate, simbolizând aşteptările lor complexe, partajate între temerile şi dorinţa de libertate”, s-a arătat în motivaţia juriului.

Premiul pentru cea mai bună imagine, oferit de Kodak, a revenit filmului portughez „The Waves” în regia lui Miguel Fonseca.

Folosind o naraţiune eliptică, „The Wavesh spune povestea a două surori prinse într-o stranie relaţie de dependenţă reciprocă. Filmul se desfăşoară în decorul dramatic şi impresionant filmat al coastei portugheze – un „paradis pierdut”, devenit şi mai fermecător datorită senzaţiei de fragilitate şi absenţă pe care o emană.

Membrii juriului au fost impresionaţi de „prezentarea subtilă a relaţiei dintre cele două surori” şi de „ciclul de viaţă şi moarte” prezentat în „frumoase imagini ale mării şi peisajului din jur”.

O menţiune specială a fost acordat filmului „Connection Lost” regizat de Paul Oneţ şi Manuela Borza.

„Filmul arată cum un concept inteligent poate duce la situaţii profunde şi umoristice în acelaşi timp. Dialogurile spontane şi uneori absurde ne arată că legăturile familiale oricât ar fi de strânse nu sunt suficiente pentru a depăşi ‘generation gap’. Neîncrederea în culturile necunoscute şi dorinţa de a proteja ceea ce iubesc conduc generaţiile mai în vârstă. Tinerii îşi doresc să se arunce în noi aventuri – în studiile lor, viaţa lor şi în modul lor de a face cinema. Crezul lor este: mijloace simple şi efecte puternice”, se arată în motivarea juriului.

La finalul Galei de închidere a fost proiectat în premieră filmul „Goltzius and the Pelican Company”, cel mai recent film semnat de Peter Greenaway.

Sursa: Agerpres

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.