55 de copii bolnavi de inimă au fost operați la Spitalul Marie Curie în cele trei luni de pandemie. Toți, cazuri urgente. Majoritatea, nou-născuți cu malformații grave care le-ar fi făcut imposibilă supraviețuirea.
Vorbește despre iubire cu o candoare infinită. Se destăinuie, se dezvăluie, se răsfață, se joacă, e deschisă, e luminoasă, e ființa cu cel mai senin cer din câte există.
Proiectul „Dăruiește ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toții parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului și au împărtășit povești ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar și-au provocat cititorii să rescrie povestea și să transforme finalul într-unul fericit și plin de curaj.
Radu Jude a creat filmul “Tipografic Majuscul”, care, până să fie carantină, putea fi văzut în cinematografe. Totodată, aceeași poveste poate fi văzută și la teatru, la Odeonul bucureștean. “Tipografic Majuscul”, spectacol de Gianina Cărbunariu, a avut premiera în urmă cu șapte ani și nu și-a pierdut importanța.
Pentru că în acest an se împlinesc 85 de ani de când nu mai trăiește Panait Istrati, vă propunem să ni-l amintim pe acest mare scriitor român de limbă franceză, astăzi mai degrabă uitat, un vagabond de geniu și neobosit căutător al dreptății pe pământ (despre care avea să afle, spre finalul vieții, că e totuși incompatibilă cu natura umană).
Se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours spectacolul Libretto Solitudine, realizat de trupa Jamais Vu, coordonată de regizorul Matei Lucaci-Grunberg. Autorul textului: colectiv. Distribuția: Réka Szász, Ana Șușca, Mădălina Craiu, Andrei Cătălin, Ştefan Huluba, Kostas Mincu, Sever Andrei. Scenografia: Alexandra Putineanu. Coregrafia: Cristina Danu. Regia: bineînțeles, Matei Lucaci-Grunberg.
DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…
Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.
Regizoarea Carmen Lidia Vidu rememorează în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis experiența participării sale, cu spectacolul „Jurnal de România. Timișoara”, parte a proiectului de teatru documentar „Jurnal de România”, la Festivalul Voice of Europe, de la Jena, Germania, desfășurat între 20 și 26 mai 2019. Vă invităm să descoperiți o poveste de succes din teatrul autohton de azi!
Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.
INTERVIU Ilona a jucat în două spectacole la Teatrul Metropolis, prima dată pe când era freelancer, „sau șomer, cum se mai spune”, precizează actrița. E un loc special pentru ea, a funcționat ca o trambulină. Între timp, Ilona a prins aripi, joacă în multe teatre din capitală și mai e și angajată, la Comedie. Iată cum a fost.
Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.
„Pădurea spânzuraţilor”, premiera spectacolului inspirat de romanul lui Liviu Rebreanu, în regia lui Radu Afrim la Teatrul Naţional din Bucureşti, a făcut din Teatru o voce autentică şi originală în ansamblul celor care au interpretat în anul care tocmai s-a încheiat o partitură complicată, a Centenarului Marii Uniri.
Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.
TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.
DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…
METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...
METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...
Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.
A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.