Mick Davis: „Caut un actor pentru rolul vieţii lui – Paganini, la Metropolis!“
http://www.ziarulmetropolis.ro/mick-davis-caut-un-actor-pentru-rolul-vietii-lui-paganini-la-metropolis/

Mick Davis, autorul celebrului film „Modigliani“, va monta la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în premieră mondială, un spectacol despre viaţa lui Niccolò Paganini, cel mai mare violonist din istoria muzicii.

Un articol de Dan Boicea|1 Octombrie 2014

„Paganini a fost un om care s-a construit ca mit încă din timpul vieţii. A fost ca un star rock al secolului al 18-lea, un Jim Morrison sau un Mick Jagger al timpurilor lui. Vreau să realizez la Teatrul Metropolis un spectacol plin de energie, aşa cum nu s-a mai văzut niciodată, iar cel care va juca rolul principal trebuie să ştie că va putea face rolul vieţii lui“, spune regizorul, care are o mare experienţă în lucrul cu actori precum Al Pacino, Andy Garcia, Mickey Rourke, Pierce Brosnan şi alţii.

Instituţia condusă de George Ivaşcu va organiza audiţii pentru rolul lui Paganini în datele de 18 şi 19 octombrie, iar pe 21 şi 22 octombrie audiţii pentru celelalte roluri din spectacol, la sediul din str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, Bucureşti.

În 2004, regizorul scoţian turna în România filmul „Modigliani“, cu Andy Garcia în rolul principal, şi cu George Ivaşcu sau Mihai Gruia Sandu pe afiş. Zece ani mai târziu, s-a întors pentru a-şi împlini un alt vis: să spună povestea unuia dintre cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor, Niccolò Paganini, tot cu ajutorul unor actori români, la Teatrul Metropolis.

Marketing

„Povestea vorbeşte foarte mult despre conflictul lui Paganini cu biserica. Înalţii prelaţi credeau că Paganini era muzicianul diavolului, pentru că nimeni nu putea cânta la vioară aşa cum o făcea el“, a declarat Mick Davis, pentru Ziarul Metropolis. „Considerau că artistul era posedat de forţe malefice care îi dădeau un dar de pe altă lume“. Scenografia spectacolului va fi realizată de Dragoş Buhagiar.

Paganini şi-a dat seama că din acest conflict putea inventa un mod foarte eficient prin care îşi putea promova talentul. „Şi-a transformat handicapul de imagine într-un succes pe plan internaţional. A călătorit prin toată Europa, şi chiar şi Beethoven, care nu mergea nicăieri pentru a vedea vreun artist, a venit special pentru a-l asculta pe viu pe Paganini“.

Pe lângă conflictul cu biserica, piesa scrisă de Mick Davis sondează şi conflictul interior al unui artist care tânjea să fie iubit de public, dar care căuta şi dragostea pentru o femeie. „A cunoscut trei mari iubiri: una pentru sora lui Napoleon Bonaparte, Elise, alta pentru o renumită soprană, Antonia Bianchi, şi a treia, şi cea mai mare, pentru fiica unui croitor, Eleonora“.

Paganini era sfâşiat între muzică şi dragoste. În final, arta lui a învins. „Aceasta este povestea călătoriei lui. Un copil-minune, ca Mozart, a devenit un sex-simbol la sfârşitul secolului al 18-lea. A fost un Jim Morrison al acelor timpuri. Ce făcea el cu vioara nu a mai fost făcut niciodată, până astăzi. Iar noi vrem să aducem asta pe scena de la Metropolis“, promite Mick Davis.

„Cel care va juca rolul lui Paganini la Metropolis va trebui să mânuiască în feluri imposibile vioara, aproape ca un contorsionist. Va lua lecţii de vioară de la un instructor şi trebuie să cunoască bine instrumentul. Dar, cel mai important lucru este că va trebui să facă din această transformare o vocaţie, sau rolul vieţii lui, pentru că nimeni nu a mai interpretat pe scenă acest personaj“, punctează Mick Davis.

Muzica va fi ea însăşi un personaj-cheie al spectacolului. „Paganini nu a fost doar un interpret, ci şi un compozitor. Rachmaninov, Chopin şi alţii i-au luat muzica şi au făcut variaţiuni pe temele lui. Paganini a murit în 1840, iar în zilele noastre mulţi violonişti reuşesc să aibă o viaţă artistică bogată, interpretând lucrările lui“.

Magie

Regizorul scoţian mai povesteşte că Paganini utiliza în recitalurile sale jocuri de umbre, pentru a electriza publicul. „Uneori, nici nu apărea în faţa lor. Se ascundea în spatele unei cortine, creând iluzia unei prezenţe diavoleşti, pentru a-i tulbura pe spectatori. Cânta la vioară, până când producea leşinuri în sală. Abia apoi se dezvăluia, aproape ca un magician. Ştia că nu era suficient doar să cânte la un instrument. Ştia că oamenii vor divertisment şi le satisfăcea această dorinţă“.

Paganini nu purta niciodată perucă, mai spune Mick Davis, care aminteşte că artistul avea un păr lung, negru, de star rock, înecat în praf, pentru a părea mai greu; purta doar haine negre, îşi machia ochii în culori sumbre şi faţa în alb, pentru a semăna cu un schelet. Câteodată stătea suspendat într-un singur picior, pentru 10-15 minute, şi cânta împietrit.

„Legenda spune că termenul „G string“ vine de la Paganini, pentru că el cânta tot timpul pe această coardă sensibilă, iar unele femei leşinau sau chiar aveau orgasm în timpul unui concert. Paganini îşi realizase postere, avea butoni cu emblema lui şi dădea autografe la finalul întâlnirilor lui cu publicul, cam cum face Mick Jagger acum“, povesteşte Mick Davis.

Relaţia lui Paganini cu sora lui Napoleon Bonaparte este un alt punct pe care Mick Davis îl va dezvolta în spectacolul său. „Napoleon controla toată Italia, iar Paganini a venit să cânte în Toscana pentru Elise. Şi aşa a început o relaţie cu ea. Pe coasta de vest avea o relaţie cu Pauline Bonaparte, cealaltă soră a lui Napoleon, iar pe coasta de est avea o relaţie cu Elise. Iar când Napoleon a aflat ce a făcut muzicianul, l-a alungat din Toscana într-o urmărire pe cai“.

Mit

„Când a murit, Paganini nu a putut fi înmormântat, din cauza interdicţiei pe care o dăduse biserica. Aşa că fiul său i-a conservat trupul în oţet, timp de 10-12 ani. Artişti din toată Europa dădeau bani pentru a vedea corpul lui Paganini, care nu se descompusese. Iar toată lumea credea că Paganini chiar fusese posedat. Până la urmă, Vaticanul a spus că artistul nu a avut legături cu diavolul şi le-a dat voie rudelor să-l îngroape în pământ, în Genova“, povesteşte regizorul.

„De ce voi monta această poveste în România? De ce nu? Mulţi oameni mi-au spus să fac un film la Hollywood sau să merg cu piesa pe Broadway. Dar ideea este că eu cred că lucrurile se întâmplă aşa pentru un motiv întemeiat. Am venit în România, unde m-am reîntâlnit cu vechiul meu prieten, George Ivaşcu. Lucrasem cu el la „Modigliani“ şi acum am văzut că este directorul unuia dintre cele mai frumoase teatre pe care le-am văzut. Iar el mi-a spus: „adu-l aici pe Paganini!“.

Mi-am dat seama că Metropolis e ca o mare familie, iar piesa are nevoie să crească într-o asemenea familie. E un alt nivel al creaţiei, nu unul bazat pe o muncă de mercenar. Aici vom avea luxul de a-l lăsa pe actorul care îl va interpreta pe Paganini să dezvolte acest personaj, printr-o anumită tehnică de apropiere, în cadrul unui worskshop pe care îl voi ţine aici. E ceva ce ar fi făcut şi Robert De Niro, şi Marlon Brando, şi Al Pacino.

Atunci când a turnat «Taxi Driver», De Niro a condus un taxi pentru câteva luni sau în momentul în care a jucat rolul unui mafiot, a stat în Sicilia trei luni. Daniel Day-Lewis a renunţat la telefon şi la tot ce era tehnologie pentru a juca rolul lui Abraham Lincoln. Asta aştept şi de la actorul român care va fi Paganini“, spune Mick Davis.

Vis

„Când am hotărât că o să facem spectacolul, am început să mă gândesc numai la Paganini, dimineaţa, la prânz şi seara. Iar acum câteva nopţi am avut un vis ciudat. Pe scena de la Metropolis am văzut un actor care stătea în faţa unui rând de viori, într-un magazin de instrumente muzicale. Proprietarul era în faţa lui şi îl privea pe marele Paganini.

Atunci, artistul a luat o batistă şi a legat-o în jurul ochilor, pentru a nu mai vedea nimic. A început să pipăie viorile cu mâinile şi să ciupească fiecare coardă, pentru a alege un singur instrument. Apoi, a rămas într-un singur picior şi a început să cânte ceva, dar publicul nu putea auzi nimic. Doar el putea auzi, pentru că atingerea lui era mult prea subtilă. Totul s-a transformat într-o explozie de sunete, iar o fată aflată în magazin a leşinat.

În momentul acela, Paganini a început o conversaţie absolut banală cu proprietarul magazinului. Şi atunci, visul meu s-a încheiat. Aceasta poate fi scena prin care îl vom alege, la casting, pe actorul care îl va juca pe Paganini“, povesteşte Mick Davis.

Mick Davis. Autobiografie

„Întotdeauna mi-am dorit să scriu scenarii şi să regizez filme. În Scoţia mi-a fost greu să fac asta, deoarece acolo nu există o industrie de film în adevăratul sens al cuvântului. Şi toată lumea visează la Hollywood.

Eram antrenor de fitness la clubul de fotbal Celtic Glasgow, iar amicul meu, Rod Stewart, un mare fan al echipei. I-am spus că mi-ar plăcea să merg în America pentru a face filme, iar el mi-a propus să vin să antrenez echipa lui de fotbal din Los Angeles şi poate acolo o să-i întâlnesc pe acei oameni care ar putea face lucrurile să se întâmple.

Mick Davis fotografiat de Simion Buia-2685

În 1987 am plecat în SUA, unde am antrenat şi am jucat pentru echipa lui Rod Stewart. Mergeam la el acasă, unde luam cina şi ne distram de minune. La un moment dat, la o întâlnire între prieteni, cineva mi-a spus: «Trebuie să scrii ceva care să fie biletul tău de intrare în industria de film!“. Şi am scris scenariul „Paganini“.

I l-am dat unei femei, care i l-a dat mai departe soţului ei, scriitor, care l-a transmis unui agent din Creative Artist Agency, cea mai mare agenţie din lume, iar de aici, scenariul a ajuns la Martin Scorsese. Scorsese l-a citit şi a spus că este, probabil, unul dintre cele mai bune scenarii pe care le-a citit în viaţa lui. Ar putea fi ori un film, ori o piesă de teatru.

Agenţii au venit apoi la mine şi mi-au spus că vor să semneze un contract şi să mă prezinte unui actor pe care îl cheamă Mickey Rourke. Am stat la o cafea cu Mickey, care mi-a spus că mi-a citit scenariul, că e genial, şi că vrea să lucreze cu mine. M-a angajat să scriu un film, apoi un alt film „FTW“, apoi „Alte nouă săptămâni şi jumătate“. Şi aşa am devenit cei mai buni prieteni.

Apoi l-am întâlnit pe Al Pacino, care lucra la documentarul „Looking for Richard“. Într-o seară, la cină, m-a întrebat care e punctul meu de vedere faţă de „Richard III“ al lui Shakespeare. Deci stăteam la masă cu „Michael Corleone“ şi i-am spus că monologul din deschiderea piesei «e sex». De ce? Pentru că e rostit de un om cu o cocoaşă, şchiop, dar de care toată lumea se îndrăgosteşte. Al s-a uitat la mine şi mi-a zis: «Vreau să lucrez cu tine!».

În altă zi, când stăteam la colţul unei străzi, m-a anunţat că i s-a oferit rolul din „Surviving Picasso“, dar îl va refuza, pentru că vrea să facă „Modigliani“ cu mine. Rolul l-a jucat ulterior Anthony Hopkins. În următorii trei ani, am tot fost la Paris, în locurile în care Modigliani obişnuia să bea, am mers la apartamentul lui, la atelierul lui. În cele din urmă, mi-am dat seama că Al Pacino era prea bătrân pentru rol şi am renunţat la colaborare, dar ne-am promis că o să facem altceva.

Într-o zi, m-a sunat Andy Garcia, care mi-a spus că ştie că nu ne-am cunoscut încă, dar că a aflat că rolul lui Modigliani este disponibil şi că ar vrea să ne vedem. Când ne-am întâlnit, Andy era îmbrăcat ca Modigliani. Şi am făcut filmul împreună. Între timp, am lucrat cu actori minunaţi, ca Pierce Brosnan, Ian Holm, Mickey Rourke, Richard Harris, Tom Sizemore. Deci, conexiunea mea cu Rod Stewart a devenit cariera mea. De atunci, am avut întotdeauna de lucru.

În 2007 am primit un telefon de la Jerry Bruckheimer, care m-a invitat să lucrez în televiziune. „Nu fac televiziune, sunt artist“, i-am spus. „Bine, bine, dar ştii câţi bani o să câştigi?“ După ce mi-a spus suma, am sărit imediat: „Ok, când încep?“. Am făcut un serial, „Eleventh Hour“, apoi am lucrat în televiziune cu Samuel L. Jackson şi Michael Weatherly. Colaborez cu Chris Noth şi am în derulare cinci seriale de televiziune şi trei filme, în America.

Legătura mea cu România e din ce în ce mai solidă. Mai întâi, pentru că logodnica mea este româncă, actriţa Ana Adelaida Perjoiu, apoi pentru că iubesc locul ăsta. Cealaltă obsesie a mea a fost să fac „Modigliani“ şi l-am turnat în România, iar celălalt erou al meu este Paganini, al cărui destin îl voi recompune aici, la Metropolis.

Asta este povestea mea“.

INFO

Pentru rolul lui Niccolò Paganini se caută un actor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani. Actorul trebuie să fie suplu şi cu aptitudini atletice, cu un dezvoltat simţ al ritmului și al coordonării, fiind vorba de un rol solicitant fizic. Actorul trebuie să fie dedicat procesului de „înțelegere“ a lumii marelui violonist virtuoz, dar şi să fie dispus să mânuiască vioara și chitara spaniolă.

Informaţii despre cerinţele rolurilor disponibile la casting pot fi găsite pe site-ul www.teatrulmetropolis.ro.

Înscrierile (Cv-ul şi date de contact – nr. telefon) se fac la adresa de e-mail auditiepaganini@gmail.com, menţionând în subiectul e-mail-ului rolul pentru care optaţi iar ulterior vi se vor comunica data şi ora la care veţi fi programaţi.

Foto cu Mick Davis – Simion Buia

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Page 1 of 41234