Mick Davis, regizorul lui „Modigliani“, vrea să-l aducă pe Paganini la Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/mick-davis-regizorul-lui-modigliani-vrea-sa-l-aduca-pe-paganini-la-metropolis/

Mick Davis, regizorul filmului „Modigliani“, a revenit în România după zece ani, s-a îndrăgostit de o actriţă şi s-a stabilit în Bucureşti. Cineastul scoţian a fost sfătuit de Scorsese să facă un spectacol după viaţa violonistului Paganini, iar George Ivaşcu i-a propus să-l monteze la Teatrul Metropolis.

Un articol de Dan Boicea|9 Septembrie 2014

Dan Boicea: În 2004 aţi realizat filmul „Modigliani“, la studiourile din Buftea. Mai mulţi actori români, printre care Mihai Gruia Sandu, George Ivaşcu, Lia Bugnar, au recreat alături de Andy Garcia povestea rivalităţii dintre Modigliani şi Picasso.  Dumneavoastră, ca regizor, aveţi rivali pe care vreţi să-i depăşiţi?

Mick Davis: Singurul rival pe care îl am sunt eu însumi. Cred că trebuie să încerci să te autodepăşeşti cu fiecare nou lucru pe care îl faci. Nu are rost să fii într-o competiţie cu alţi oameni, pentru că fiecare om este diferit. Sunt 50 de moduri în care poţi scrie o poveste, 50 de moduri în care o poţi juca şi 50 de feluri în care o poţi regiza. Mai întâi trebuie să lucrezi cu tine însuţi şi apoi poţi începe să concurezi cu alţii, dacă îţi face plăcere.

Spre ce regizori de film priviţi cu multă admiraţie?

Spre Francis Ford Coppola, Martin Scorsese, Luchino Visconti, Pier Paolo Pasolini, Alan Parker.

Şi care sunt lucrurile pe care ei le au deja şi la care dumneavoastră nu aţi ajuns încă?

Unii dintre ei au momente în care sunt atinşi de geniu. Ca regizor, nu poţi fii întotdeauna consistent. La un moment dat, Coppola s-a uitat la filmografia lui şi a spus că şi-ar fi dorit să nu facă anumite filme de acolo. Dar a mărturisit că a fost bucuros că a regizat „Naşul“ şi „Apocalypse Now“. Nu poţi prezice ce se va întâmpla, nu poţi spune dacă un film va avea sau nu succes. În acelaşi timp, însă, trebuie să faci această meserie pe care o iubeşti.

Mick Davis fotografiat de Simion Buia-2934

Ce aţi dori să se întâmple în cariera dumneavoastră, începând din acest moment?

Vreau să continuu să lucrez cu actori buni şi cu o echipă de tehnicieni profesionişti, pentru a putea spune o poveste captivantă. Vreau să-i amuz pe oameni şi să-i fac fericiţi. Sau să-i fac să plângă. Sau amândouă în acelaşi timp.

Cum vi se pare Bucureştiul, la 10 ani după ce aţi făcut „Modigliani“?

Mi-a plăcut atunci, dar acum e chiar mai frumos. Cred că s-au cheltuit foarte mulţi bani pentru a face Bucureştiul mai plăcut. În urmă cu zece ani erau destul de multe clădiri părăsite care lăsau o impresie tristă. Oamenii, însă, nu s-au schimbat. Erau minunaţi atunci, sunt la fel de minunaţi şi acum.

Bucureştiul îmi place mai mult acum. Stilul de viaţă e grozav, oamenii par fericiţi şi foarte implicaţi. Peste tot unde mergi, găseşti câte o terasă frumoasă. Şi cluburile în care am fost sunt fenomenale. Oamenii ştiu să se distreze şi îmi aduc aminte mereu de scoţieni, deşi femeile sunt mult mai frumoase aici.

Am fost la Festivalul Anonimul, care s-a desfăşurat în aer liber, lucru care i-a dat un aer fellinian. Am călătorit, am văzut câte ceva şi din România…

V-aţi făcut prieteni şi printre actorii români, în timpul filmărilor la „Modigliani“?

Mick Davis: M-am împrietenit cu George Ivaşcu (n.r. directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti) şi cu actorul Mihai Gruia Sandu.

Ce v-a readus în România?

Dragostea. M-am îndrăgostit de o actriţă româncă extraordinar de talentată, locuim împreună într-un apartament. Mai întâi am cunoscut-o şi abia după foarte mult timp am aflat cât e de talentată ca actriţă. I-am văzut un spectacol, „Angajare de clovn“, după Matei Vişniec, la Teatrul „George Bacovia“ din Bacău. Trei fete, jucând trei roluri de bătrâni. Dar, mai bine, să-ţi povestească ea cum a fost…

Actrita Ana Adelaida Perjoiu

Ana Adelaida Perjoiu, logodnica lui Mick Davis: Ne-am întâlnit printr-o prietenă comună, Rita Mureşan. O ajutasem să organizeze o cină pentru câţiva prieteni. S-a nimerit să fiu eu cea care i-a deschis uşa lui Mick, iar primul lucru pe care mi l-a zis el a fost „Te ştiu! Tu m-ai ignorat pe Facebook!“.

Am crezut că e o glumă, dar el îmi scria mesaje care îmi intrau în spam încă din 2012. Apoi, toată seara, a făcut şi alte glume. Aflase că lucrasem cu Steven Seagal şi a spus să nu mai lucrez cu el, pentru că face filme foarte slabe.

Am avut doar două întâlniri, apoi a trebuit să plec la Bacău, unde jucam într-un spectacol de Alexandru Dabija. Mick s-a întors în SUA, dar am continuat să vorbim la telefon şi prin mesaje. După alte două luni ne-am reîntâlnit şi aşa s-a înfiripat relaţia. M-a văzut apoi în spectacolul lui Dabija, “Vârciorova. Carantină” şi în „Angajare de clovn“. Eu sunt din Bucureşti, şi merg la Bacău doar atunci când am spectacole.

Mick s-a gândit la un concept de film după piesa lui Matei Vişniec, pentru că i-a plăcut personajul de acolo, dar am abandonat ideea. I-am povestit apoi cum am creat acest personaj, i l-am descris şi pe bunicul meu cu care am crescut, iar Mick a scris un scenariu pentru un scurtmetraj, în care am jucat alături de Mihai Gruia Sandu, „The Silver Spoon“. E un film care va fi lansat în curând.

Viaţa lui Paganini, la Teatrul Metropolis

Recent, aţi scris un scenariu despre viaţa violonistului italian Niccolò Paganini. Martin Scorsese l-a citit şi v-a sugerat să-l faceţi sub formă de piesă de teatru. Îi veţi urma sfatul?

Mick Davis: Martin Scorsese mi-a spus că este unul dintre cele mai bune scenarii pe care le-a citit vreodată şi că s-ar putea transforma ori într-un film, ori într-un spectacol de teatru.

Iar George Ivaşcu v-a invitat să montaţi acest spectacol pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti.

Mă încântă foarte mult această idee. O poveste despre viaţa lui Paganini nu a mai fost pusă niciodată pe o scenă de teatru. E un subiect remarcabil, cu mult dramatism. Din copilărie am devenit foarte preocupat de aspectele vieţii lui.

Paganini a fost şi a rămas cel mai mare violonist din lume. A interpretat lucrări de mare dificultate, pe care nimeni nu le poate interpreta nici măcar acum. A fost un sex simbol, un fel de Mick Jagger sau de Jim Morrison al secolului al XVIII-lea. În momentul în care urca pe scenă, femeile erau foarte entuziasmate. Lucrul ăsta nu i s-a întâmplat niciodată lui Beethoven…

Niccolò Paganini a avut şi o relaţie amoroasă cu Elisa Bonaparte, sora lui Napoleon Bonaparte, iar Napoleon l-a alungat la un moment dat pe artist din Toscana, într-o goană de cai. Dar violonistul a avut o singură mare dragoste în viaţă, a iubit-o pe fiica unui simplu croitor. E o poveste frumoasă, cu muzică, cu pasiune şi cu artă.

Şi veţi căuta un actor care să ştie să cânte la vioară?

Nu voi face asta. Chiar dacă acel actor îmi va spune că ştie să cânte la acest instrument, el va fi un mincinos, pentru că nu va putea cânta niciodată ca Paganini. Deci voi fi nevoit să găsesc un violonist autentic, care să preia această sarcină în timpul spectacolului. Evident, piesa se va juca în limba română. Doar trebuie să găsesc distribuţia potrivită, printr-un casting pe care îl voi organiza la un moment dat.

Dramele din star system

Anul acesta s-au sinucis din cauza depresiei doi actori foarte mari, Philip Seymour Hoffman şi Robin Williams. Dumneavoastră cunoaşteţi mai bine acest mecanism care îi aruncă pe oameni de la succes către disperare. Cum vă explicaţi decizia pe care au luat-o?

I-am întâlnit pe amândoi, de câteva ori, dar nu le cunoşteam vieţile personale. Şi nu ştiu câtă durere se ascundea acolo. E trist când cineva se sinucide şi e cutremurător să pierzi asemenea talente. E ca atunci când a murit John Lennon, chiar dacă nu el a decis să-şi ia viaţa. Trebuie să te gândeşti la ce ar fi dat Lennon lumii, dacă ar fi dus o viaţă normală. Aceeaşi întrebare se ridică şi în dreptul celor doi actori. În acelaşi timp, sunt alte zeci de milioane de oameni care suferă de depresie şi nimeni nu se gândeşte la ei, doar pentru că nu sunt faimoşi.

Mick Davis fotografiat de Simion Buia-2947

Poate fi povestea lor un subiect pentru un film?

Nu pentru mine. Eu vreau să-i fac pe oameni fericiţi. Chiar dacă, uneori, personajele din filmele mele mai mor la final şi îmi mai contrazic teoria. Cred că cineva, la un moment dat, va face un film siropos despre aceşti doi actori. De obicei cam asta se întâmplă la Hollywood, apare câte un film de televiziune absolut îngrozitor… Mai folositor ar fi ca oamenii să vorbească despre depresie. Aş vedea un film despre această boală, dar cu un final fericit.

Secretul unui bun scenariu? Rescrierea lui. Trebuie să îi laşi timp să respire, să se aşeze. Şi să îţi faci timp să-l rescrii. De zece ori. Sau de 15 de ori. Nu poţi crede că ai o capodoperă din prima, pentru că nu eşti Shakespeare. Unii producători îţi vor spune că scenariul tău e o porcărie. Iar tu, îmbătat de talentul tău, s-ar putea să nu vezi asta. Dar trebuie să repari lucrurile. Asta i-aş sfătui şi pe scenariştii din România. Să muncească mult la scenariile lor şi să nu se grăbească să facă repede filmul, chiar dacă uneori sunt presaţi de timp.

Fotografii cu Mick DavisSimion Buia pentru Ziarul Metropolis

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

14
/08
/17

Jane Fonda şi Robert Redford se reîntâlnesc pe marele ecran într-o poveste de iubire, „Our Souls at Night”, la jumătate de secol distanţă de la apariţia lor în „Desculţ în parc”. Premiera filmului va avea loc la 1 septembrie, la Festivalul de la Veneția, acolo unde cei doi protagoniști vor fi premiaţi cu Leul de Aur pentru întreaga carieră. Robert Redford împlinește 81 de ani pe 18 august), în timp ce Jane Fonda va bifa “borna” 80 în decembrie.

13
/08
/17

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Primul titlu din competiţia de lungmetraje de ficţiune a Festivalului de la Sarajevo a fost "Grain", noul film al cunoscutului regizor turc Semih Kaplanoğlu. Mult mai ofertant este însă "Western", un excelent film al regizoarei germane Valeska Grisebach.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Page 1 of 18012345...102030...Last »