VIDEO Miercuri începe Festivalul Internațional de Film NexT ediția a 7-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/miercuri-incepe-festivalul-international-de-film-next-editia-a-7-a/

Miercuri, 10 aprilie începe cea de-a 7-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT. Proiecţiile şi seminariile NexT se vor desfăşura în locaţiile partenere: Cinema Studio, Cinema Corso, Cinema Patria şi Cafe Verona Cărtureşti.

Un articol de Andrada Văsii|9 aprilie 2013

Miercuri, 10 aprilie începe cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT. Proiecțiile și seminariile NexT se vor desfășura în locațiile partenere: Cinema Studio, Cinema Corso, Cinema Patria și Cafe Verona Cărturești.

Anul acesta, o serie de proiecții de filme vor avea loc și în țară: Iași, Cluj și Brasov.

Gala de deschidere va avea loc la Cinema Studio, începând cu ora 19:00 și va fi urmată de primul calup de filme din Competiția NexT 2013. La Cinema Corso, de la ora 20:30 va avea loc proiecția din cadrul secțiunii NexT Generation, a filmului „Invadatorul” („L’Envahisseur”), realizat de Nicolas Provost. Regizorul a concurat cu scurtmetrajul „Stardust” în competiția NexT din 2011 și revine anul acesta la festival cu primul său lungmetraj.

23 de filme din 16 țări

Competiția Festivalului NexT este alcătuită anul acesta din 23 de filme provenind din 16 țări, alese din peste 1.200 de înscrieri. Directorul artistic al festivalului, Andrei Gorzo, și co-selecționera sa, Irina Trocan, spun despre acest program că este unul ce menține echilibrul între estetici populare și estetici inovatoare, între filme deja aplaudate la cele mai importante festivaluri internaționale (dar prezentate în premieră în România) și filme care abia încep să fie descoperite.

Filmele alese in Competiție se vor lupta pentru Trofeul NexT, acordat pentru cel mai bun film, Premiul “Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie, Premiul „Andrei Toncu” pentru cea mai bună coloană sonoră (toate trei oferite de ArCuB), Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc (oferit de ShortsTV și Abis Studio), Premiul publicului pentru film străin (oferit de Sony) și Premiul publicului pentru film românesc (oferit de Cocor Media Channel).

Juriul completat de un program artistic

Juriul NexT 2013 este format din Chris Tidman (UK, Shorts International), Roar Skau Olsen (Suedia, sound designer), Michèle Driguez (Franţa, Festival du Film Méditerranéen), Hervé Le Phuez (Belgia, Festival du Film Francophone de Namur) şi Radu Jude (România, regizor de film).

Programele speciale ale ediției din 2013 aduc la București voie buna și muzică: programul Comedy Night reunește, în 2 ore, 12 scurtmetraje din România, Canada, Franţa, Australia, Germania, Marea Britanie şi Spania, majoritatea prezentate în premieră în România, ce reprezintă mai multe tipuri, forme și tradiții de comic cinematografic și promit să ofere o seară memorabilă publicului spectator.

Programul Focus: Aubagne prezintă 6 filme ce au făcut parte din programul Festivalului Internațional de Film de la Aubagne începând cu 2008 şi până în prezent. Festivalul de la Aubagne este dedicat creaţiilor cinematografice care ies în evidenţă datorită compoziţiilor muzicale şi coloanelor sonore deosebite, iar prin atenția pe care o acordă la rândul său sound- design-ului, NexT este locul perfect unde ele pot fi prezentate.

Filme de Oscar

Festivalul Internațional de Film NexT continuă și anul acesta tradiția Oscars Night și oferă publicului bucureștean o proiecție-eveniment ce prezintă filmele nominalizate și filmul câștigător în 2013 la categoria scurtmetraj de ficțiune a Premiilor Oscar. Proiecția celor 4 filme nominalizate și a filmului care a câștigat anul acesta prestigiosul premiu al Academiei Americane de Film va avea loc în cea de a treia seară a Festivalului NexT, vineri, 12 aprilie, începând cu ora 20.00, la Cinema Patria. Filmele prezentate în programul Oscars Night sunt oferite de SHORTSTV.

Și anul acesta, în cadrul NexT vor fi prezentate scurtmetraje din selecțiile Semaine de la Critique și din programul Short Matters! al Academiei Europene de Film. La al șaptelea an în cadrul Festivalului NexT, Semaine de la critique aduce 8 scurtmetraje la București, printre care și unul românesc – „Orizont”, cel mai recent film al regizorului Paul Negoescu. În programul prezentat în parteneriat cu Academia Europeană de Film, vor fi proiectate 13 scurtmetraje multi-premiate. Printre acestea se numără și filmul lui Tudor Giurgiu, „Spiderman, Superman sau Batman” – câștigătorul premiului EFA pentru Cel mai Bun Scurtmetraj în 2012.

Festival Friends, una dintre cele mai îndrăgite secțiuni ale Festivalului, reunește filmele realizate de foști concurenți NexT sau de cineaști tineri și talentați, consacrați sau la început de drum, aflați aproape de Societatea Culturală NexT. Anul acesta, din programul Festival Friends fac parte 13 filme provenind din România, Austria, Israel, Spania și Germania. Programul este susținut de HBO România.


NexT Generation este secțiunea ce prezintă lungmetrajul de debut sau al doilea lungmetraj realizat de un fost participant NexT, pentru că unul dintre pariurile Festivalului este acela că foștii săi concurenți vor deveni nume importante în industria filmului. Nicolas Provost, un artist video belgian ce se bucură de ani de zile de atenția festivalurilor importante din Europa, a făcut parte din Competiția NexT în 2011 cu scurtmetrajul „Stardust”. Lungmetrajul său de debut, „L’Envahisseur”, a fost prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Venezia, în secțiunea Orizzonti, iar anul acesta este prezent la București în secțiunea NexT Generation.

Scurtmetraje pentru copii

Festivalul Internațional de Film NexT găzduiește pentru cel de-al 4-lea an consecutiv și un program special de scurtmetraje dedicat copiilor. Compus, ca și la cele 3 ediții anterioare, din două etape (proiecția filmelor și jocurile derivate din temele sau personajele acestora), NexT Kids se va desfășura sâmbătă, 13 aprilie 2013, de la ora 11, la cinema Studio.

Seminarii pe teme de regie și film

Ca în fiecare an, agenda Festivalului de Film NexT include și o serie de seminarii pe teme de regie de film și sound design, cărora li se adaugă de data aceasta seminarii de marketing, post-producție, imagine, o prezentare a strategiilor de promovare a compoziției muzicale pentru film, implementate de Festivalul de Film de la Aubagne, o prezentare a noilor perspective de finanțare ale Programului MEDIA și o prezentare a drumului către Oscaruri al scurtmetrajelor dar și al festivalurilor care califică scurtmetrajele pentru lista scurtă de nominalizari la cele mai râvnite premii ale industriei de film. Seminariile NexT sunt prezentate de JTI și au loc in Café Verona Cărturești, iar accesul este liber.

Anul acesta, NexT va ajunge simultan și în trei orașe din țară – Iași, Cluj și Brașov – unde va prezenta proiecții cu programul de suflet al Festivalului – Cristi & Otto. Filmele realizate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu, în memoria cărora a luat naștere Festivalul de Film NexT, vor putea fi văzute pe 10, 11 și 12 aprilie la Brasov, iar în Cluj și în Iași, pe 10 aprilie.

Fiecare dintre zilele de festival se încheie cu petreceri în Panic! Club, unde accesul este liber (miercuri, 10 aprilie și joi, 11 aprilie) sau se face pe bază de bilet Oscars Night sau invitație (vineri, 12 aprilie și respectiv sâmbătă, 13 aprilie).

 

Foto credit: captură video

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

19
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Pentru a reda încărcătura uriaşă – deopotrivă istorică şi simbolică – a cunoscutei Bătălii de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Christopher Nolan aruncă în luptă un arsenal maiestuos în acest nou film al său, „Dunkirk”.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

12
/07
/17

Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câștigat premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, și premiul publicului în competiția internațională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.

11
/07
/17

Discuțiile privind viitorul actor care îi va da viață legendarului spion James Bond par să fi luat sfârșit, după ce cotidianul britanic The Mirror a relatat că producătoarea Barbara Broccoli l-a convins pe Daniel Craig să semneze pentru un al cincilea film al francizei.

11
/07
/17

Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

10
/07
/17

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.