Mircea Albulescu, despre volumul său de poeme: Este o dovadă de iubire; sigur, este imperfectă
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-albulescu-despre-volumul-sau-de-poeme-este-o-dovada-de-iubire-sigur-este-imperfecta/

Actorul Mircea Albulescu a spus despre volumul său de poezii „Pardon, ’80!!!”, lansat miercuri, la Palatul Şuţu din Bucureşti, că trebuie privit de public ca „o dovadă de iubire” şi „ca orice adevărată iubire, sigur, este imperfectă”.

Un articol de Petre Ivan|18 octombrie 2014

„Vreau să luaţi această ultimă a mea prezenţă pe o bucată de hârtie ca o dovadă de iubire şi ca orice adevărată iubire, credeţi-mă, sigur este imperfectă. Dar nu contează. Ceea ce contează este încrederea mea că dincolo de mine, de zilele şi de nopţile mele, dincolo de paginile mele, veţi întregi cu bunătatea şi minunăţia sufletelor dumneavoastă calea pe care, uneori, mărturisesc, n-am putut să ajung la dumneavoastră”, a declarat Mircea Albulescu.

Mircea Albulescu este unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de

Mircea Albulescu, 80

roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.

Mircea Albulescu a jucat şi în peste 70 de filme, multe din acestea în regia lui Sergiu Nicolaescu („Dacii”, 1967, „Mihai Viteazul”, 1970, „Zile Fierbinţi”, 1975, „Revanşa”, 1978, „Pentru Patrie”, 1978, „Nea Marin Miliardar”, 1979, „Mihail, câine de circ”, 1979, „Capcana Mercenarilor”, 1980, „Wilhelm Cuceritorul”, 1982, „Viraj periculos”, 1983, „Ziua Z”, 1985, „Noi, cei din linia întâi”, 1986) şi aproape toate filmele lui Mircea Veroiu („Somnul Insulei”, 1994, „Semnul şarpelui”, 1981, „Mania”, 1977, „Şapte zile”, 1973, „Scrisorile prietenului”, 1997, „Dincolo de pod”, 1976, „Artista, dolarii şi ardelenii”, 1980, „Craii de Curtea Veche”, 1995).

De asemenea, acesta este autorul unor volume de versuri precum „Vizite”, „Pajura singurătăţi”, „Fluture în lesă de aur”, „Clanţe”, „Ultimele noduri”, şi proză „Bilete de favoare”, „Baraka” şi „Bazar sentimental”.

Din anul 2011 are o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti.

Foto: Mircea Albulescu – cinemagia

22
/10
/18

Juan Gabriel Vásquez, un scriitor care își împarte viața între douăcontinente, multipremiat și tradus cu succes la edituri prestigioase din întreaga lume, deschideserile dedicate literaturii la ediția din acestan a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. „Vásquez este una dintre cele mai originale voci ale literaturii latino-americane contemporane!” (Mario Vargas Llosa). 

18
/10
/18

În weekendul 20 - 21 octombrie Mega Mall devine destinația ideală pentru pasionații de știință și tehnologie de toate vârstele. Centrul comercial găzduiește SCIKiDS Festivalul Științei ediția a VI-a - 100 de ani de știință. În premieră, Profesoul Trăsnit va conduce un experiment inedit și va crea un nor uriaș artificial pe Terasa Mega Mall situată la nivelul 2B.

17
/10
/18

“Corupţia într-o ţară este invers proporţională cu gradul de dezvoltare al acelei ţări.” - Arthur Miller, autorul faimoasei piese “Moartea unui comis voiajor” (al cărei prim act a fost scris într-o singură zi!), premiată cu: Pulitzer, Tony Award şi Premiul criticii de teatru. Arthur Miller s-a născut într-o zi de 17 octombrie (1915)

15
/10
/18

Cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, care are ca motto „La Vest de Est, La Est de Vest – Timișoara deschide granițele literaturii”, va avea loc în perioada 23 – 27 octombrie, în Sala Barocă a Muzeului de Artă și la Galeria Calpe. FILTM este deschis de eseistul Horia Roman Patapievici şi închis de filosoful Mihai Şora.

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

10
/10
/18

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT s-a încheiat. La cele peste 130 de evenimente și expoziții cuprinse în program, au participat aproximativ 34.000 de spectatori, care s-au bucurat de prezența a 300 de invitați din toată lumea.