Mircea Daneliuc, un cineast în război cu lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-daneliuc-un-cineast-in-razboi-cu-lumea/

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 iunie 2013

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, în condiţii grafice excelente, la mica editură Adenium.

Reeditarea era necesară, nu doar pentru că lucrările legate de cinema sunt extrem de puţine, dar mai ales pentru că, între timp, au apărut noi generaţii de curioşi. Şi se presupune că privirea generală s-a mai limpezit, concomitent cu diluarea obsesiilor nouăzeciste, deceniu când a fost lansată iniţial cartea.

Volumul autobiografic poate fi (re)citit (cel puţin) din două perspective. Prima cheie centrală de lectură este cea a cinefilului dornic să (re)descopere, de pildă, cum au apărut şi ce s-a întâmplat cu unele din filmele regizorului; care erau raporturile sale cu breasla; cum se desfăşura lupta cu cenzura şi, mai ales, cu temuţii culturnici din anii ’80; cum s-a transformat cinematografia română după „Rrevoluţie“; ce noutăţi au adus anii 2000 (în Addenda intitulată „Pe repede înainte“); şi multe alte curiozităţi din lumea filmului românesc.

Al doilea tip de lectură este determinat de privirea unui cititor mai puţin familiarizat cu opera filmică a lui Daneliuc sau cu cinematografia în general. Un astfel de lector poate descoperi însă un savuros pseudo-roman despre un artist în război cu lumea, dar şi un povestitor cu un revigorant talent de portretist şi pamfletar. Din fericire, ambele abordări oferă satisfacţii egale.

Cinefilul sau, extrapolând, pasionatul de viaţa culturală şi artistică românească pătrunde în culisele tenebroase ale realizării câtorva dintre filmele importante ale lui Daneliuc – „Croaziera“, „Proba de microfon“, „Glissando“ sau „Senatorul melcilor“. Şi poate savura experienţele petrecute la două dintre cele mai importante festivaluri la care a participat cineastul.

De unde vine „România“?

Prima, la Veneţia, cu „Glissando“, în ultimii ani ai fostului regim. A doua, la Cannes, cu „Senatorul melcilor“, în primii ani după Revoluţie, când interesul jurnaliştilor străini nu era atât cinematografic, cât politico-social: „Şi ne-am trezit la masa aia, cu proiectoarele-n ochi. Ce voiau să ştie erau trei sau patru lucruri. Sunt romulanii persecutaţi în România au ba? Vine „România“ de la „rrom“ sau „romanes“? Dar cultura ce viitor are cu Iliescu şi comuniştii lui?“.

Privită prin prisma obsesiilor lui Daneliuc, lumea cinematografică românească este una preponderent a carierismului şi a compromisului. A mediocrităţii care înăbuşă puţinele irizări de talent. A personajelor reprobabile. A improvizaţiei, sărăciei şi fricii. A luptei pentru supravieţuire şi a lipsei de solidaritate. A eşecului ca destin.

Găsindu-şi ecou în ansamblul societăţii româneşti, universul circumscris în „Pisica ruptă“ este unul aproape infernal, prost aşezat şi cu un mod de funcţionare viciat, atât în anii ’80, cât şi în următoarele două decenii.

Pe de altă parte, cititorul de literatură pretenţios se poate bucura de o scriitură alertă, vie, impregnată de umor, sarcasm şi o plasticitate care încântă în multe momente: „Să facem o acţiune utilă. Suprema delicatesă e roşia cu telemea. O simt în mână, e grea de zeamă acrişoară şi pot să prefigurez contactul cu papilele gustative. Pentru gustul amar sunt specializate cele din fundul gurii, n-am treabă cu ele, pun sare şi le aliniez pe acelea din faţă. Ridic cuţitul de import. Fac incizia. Da… Arată exact aşa cum mi-am închipuit-o. Îi privesc carnea umedă. O papiluţă salivează mai excitată; încă o secundă, fetiţă! Pentru ispita versatilităţii cu care a păcătuit, Dumenezeu i-a luat românului tot, dar i-a lăsat pătlăgica. E singurul loc de pe scoarţă unde roşia are gustul tomatei. Sau avea“.

Dispreţul ca armă

„Pisica ruptă“ este pseudo-romanul unor portrete memorabile, al dialogurilor naturale (firescul este de altfel una din principalele calităţi ale primelor filme semnate de Daneliuc), al unor secvenţe puternice vizual. O carte în care timpurile sunt intercalate, în care trecutul pare că determină prezentul şi riscă să pecetluiască şi viitorul.

Protagonistul este un inadaptat adaptabil, un răzvrătit căruia i se fură prilejul de a „rupe pisica“ până la capăt, un artist „sub vremi“, aparent incapabil să vadă şi razele de soare.

Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur (cel puţin în felul în care este exprimată în acest volum) ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa. Acest tip de revoltă care, sub comunism, era o armă redutabilă, inclusiv din punct de vedere artistic, devine, cu timpul, cale sigură spre eşec, dacă nu îşi schimbă direcţia şi ţinta.

Iar acest fapt se vede cel mai bine în involuţia filmelor lui Daneliuc, care şi-au pierdut strălucirea odată cu trecerea anilor (în ciuda refuzului cineastului de a recunoaşte evidenţa).

Resursa de fiere la îndemâna lui Daneliuc este aparent inepuizabilă, otrăvind totul în jur. De aici şi întrebarea fundamentală care ar putea rămâne după ce au fost trecute prin sită toate calităţile volumului: în ultimă instanţă, ajută, în plan personal, această încrâncenare sufletească? Această victimizare perpetuă? Această lehamite?

INFO

Pisica ruptă, de Mircea Daneliuc
Editura Adenium
Rating  ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul recenziei,
este şi colaborator al blogului de
film şi cultură cinematografică

Foto: ICR

12
/06
/18

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză și note de Luana Schidu).

08
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii grecești. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedește din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un prețios tratat de oratorie) și educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viață excesiv de sobru al stoicilor.

07
/06
/18

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii...

05
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură și tradiții culturale proprii, să surprindă în permanență, să intereseze prin uimitoarea diversitate și în același timp prin coeziunea extraordinară.

04
/06
/18

METROPOLIS SPECIAL După ce a cucerit planeta cu „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (Polirom, 2017), istoricul israelian Yuval Noah Harari și-a îndreptat privirea spre ce va urma. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Polirom, 2018) este o incursiune în lumea imaginară a ceea ce ar putea fi.

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.