Mircea Rusu împlineşte 58 de ani: „Nu există personaj pe care să-l fi urât“.
http://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-rusu-implineste-58-de-ani-nu-exista-personaj-pe-care-sa-l-fi-urat/

Mircea Rusu împlineşte 58 de ani pe 28 iunie. Actorul vorbeşte despre rolul vieţii, profesorat, dezamăgiri, familie şi şcoala de actorie.

Un articol de Monica Andrei|27 Iunie 2014

S-a născut în 1956, la Săcele. A abosolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1986, clasa profesor universitar Ion Cojar.

După absolvire a jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, ca din 1990 să se transfere în Bucureşti la Teatrul Naţional, unde este angajat în prezent. A fost distribuit de către Andrei Şerban în „Trilogia antică“. La împlinirea noii vârste, îşi doreşte să ducă mai departe ceea ce a început şi să joace mai mult.

La Teatrul Metropolis, Mircea Rusu joacă în spectacolele: „Love stories” „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, „Sex”.

Teatru

Meseria de actor m-a fascinat încă de la 10 ani, când mă ducea mama în sala de spectacol. Eram la Teatrul Giuleşti. Uitându-mă pe scena aceea, mi-am spus că mi-ar plăcea şi mie să fac ceva acolo. Şi Dumnezeu m-a ajutat să fac lucrul acesta. Spectacolul se numea «Visul unei nopţi de iarnă», iar în rolurile principale erau Mariana Mihuţ şi Silviu Stănculescu.

Personaj

Nu există personaj pe care să-l fi urât. Acesta este un lucru pe care l-am tot învăţat de la profesorul meu. Nu m-am dezis niciodată de personajul pe care trebuia să-l interpretez, chiar dacă el era urât, rău, fioros. Pentru mine, fiecare personaj este un copil. Am încercat să-l înţeleg, să-l umanizez cu toate puterile mele. Este, totuşi, ca un copil al meu.

Rolul vieţii

E vorba despre o reîntâlnire a mea cu un regizor mare, cu care am mai lucrat acum 13 ani. Consider că rolul vieții este Kittel din spectacolul „Ghetto”, în regia lui Victor Ioan Frunză, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Şcoala de actorie a lui Victor Ioan Frunză

Aş putea spune că am parcurs şi alte şcoli în funcţie de regizorii pe care i-am întâlnit, cu care am lucrat, şi sunt mulţi, foarte mulţi, dar care nu erau adepţii unor teorii de teatru, însă lucrul cu ei a însemnat, repet, o şcoală, pentru mine şi pentru colegii mei. Victor Ioan Frunză este ca o şcoală specială.

Mircea Rusu

Mircea Rusu, la Teatrul Metropolis, în „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“

Regie

Am lucrat cu regizori importanţi. Plecând de la Ion Cojar, cu asistentul de pe vremea studenţiei mele, Gelu Colceag, cu care m-am întâlnit în “Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, am lucrat cu regizori excepţionali: Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija, Andrei Şerban, Liviu Ciulei, Alexandru Tocilescu, cu regizorul bulgar Alexander Morfov, Saşa, cum îi spunem, apoi Felix Alexa, am lucrat cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Yuri Kordonsky, Penciulescu.

Am avut marea bucurie să lucrez cu un regizor extrem de fin şi de profund, la Teatrul Metropolis, pentru spectacolul cu piesa „Sex”. Am lucrat cu uriaşi oameni de teatru. A fost atât de intensă viaţa mea profesională, încât există riscul să uit vreun regizor, amintirile se învălmăşesc în timp.

Film

Visez la un regizor de film aşa cum m-a provocat un regizor de teatru. Cu roluri complexe, cu substanţă evidentă. Cu Stere Gulea, în filmul „Starea de fapt”. „Stere de fapt”, cum glumeam noi la filmări, apoi am jucat pe ici, pe acolo…

Aş vrea să amintesc ultimul film care este în proces de a se definitiva, făcut după textul lui Panait Istrati, „Kira Kiralina”, în regia lui Dan Piţa, cu care aş vrea să mă reîntâlnesc. Am mai avut rol în filmul „Pepsi”, în regia lui Peter Kerek. Şi cu el aş vrea să mă reîntâlnesc.

Am avut tot felul de năzuinţe în ceea ce priveşte filmul, pentru că nu sunt deloc satisfăcut de cariera mea în film, încă.

Profesorat

În primul rând, le recomand studenţilor mei să nu se grăbească, să aştepte să li se ofere şansa de a fi aleşi într-un proiect, să nu-şi piardă nădejdea, dar în acelaşi timp, nici să stea, să fie pregătiţi pentru un viitor apropiat. Să-şi păstreze încrederea, forma fizică şi cea psihică şi să nu depună armele niciodată.

Studenţilor mei le spun că îi aşteaptă o viaţă grea şi spun grea pentru că, în zilele noastre, această meserie nu mai are aceeaşi însemnătate ca pe vremuri. A fi actor, astăzi? De multe ori mi se pare că suntem nişte oameni doar acceptaţi în societate, toleraţi, cu o atitudine care provoacă crize adânci în existenţa unui actor.

Noi, artiştii, o luăm tot timpul de la capăt.

De asemenea, adeseori, să nu aştepte multe laude, să nu aştepte să fie apreciaţi de azi pe mâine. Această meserie se face pe toată perioada vieţii. Am văzut şi la mine, dar şi la colegi de-ai mei mult mai în vârstă că aveau nişte emoţii uriaşe la începutul oricărui spectacol. E un lucru care pare bun, care-i ţine în formă.

Pe altă parte, este uimitor să vezi cum un coleg actor de 70 de ani se păstrează tânăr în spectacol, are prospeţime, îşi păstrează candoarea. Este extrem de interesant, mai ales că este o meserie solicitantă şi obositoare pentru fiinţa unui actor.

Dezamăgiri

Am dezamăgiri pe care nu vreau să le numesc, de care nu vreau să-mi amintesc, pe care încerc să le trec pe ultimul plan din viaţa mea. Nu au contat atât de mult. Vreau să iau lucrurile bune de la viaţă. Am învăţat de la viaţă că nu sunt numai bucurii, şi atunci când se întâmplă, bucuriile trebuie puse în prim plan, şi în viaţă şi în artă. Ce neîmpliniri am avut? Vă pot spune că nu am avut un rol consistent în film.

Prejudecată

Mi se pare deplasată prejudecata că un actor mare trebuie să joace măcar o dată în viaţă rolul „Hamlet”. Eu l-am jucat în studenţie, o singură dată, şi nu sunt de acord să revin.

Familie

Am şansa ca soţia mea (n.r. Marina Constantinescu) să fie cronicar dramatic, un rol uneori foarte dramatic, şi înţelege exact ce se întâmplă cu tumultul din sufletul meu, când trebuie să învăţ un rol nou sau să le susţin pe celelalte vechi. Ştie ce este în sufletul, mintea, trupul unui actor.

Am un băiat, Luca! Are doar 14 ani. Este un pianist în devenire. Încă nu ştiu ce va alege. Fără doar şi poate, e un artist. Habar n-am ce se va întâmpla. Poate regizor, mai bine decât actor. Dacă el va dori să devină actor, eu o să-l ajut. Părinţii mei, de exemplu, nu au fost de acord ca eu să fac meseria asta, drept pentru care am şi întârziat un pic la şcoala de teatru, însă eu nu am să fac aceeaşi greşeală. Îl voi lăsa să aleagă ce vrea.

Numai că acum sunt puţin mai aspru cu el, pentru că vreau să-l învăţ în primul rând să muncească, pentru că atunci când va învăţa lucrul acesta o să-i fie mai uşor. Vreau să-l învăţ să facă totul prin muncă, nu cu lene sau nepăsare.

De la capăt, mereu…

Un artist important nu poate să spună: „gata m-am împlinit, mă retrag, am făcut suficient, mi se pare că sunt pe locul pe care mi l-am dorit!” Nu este aşa. Văd şi la colegii mei mai în vârstă că au o dorinţă, o candoare, o inocenţă în faţa actului teatral, şi asta mă bucură, îmi dă speranţe. Pentru că noi artiştii o luăm tot timpul de la capăt.

(Fragmente din interviul cu Mircea Rusu, realizat de Monica Andrei şi publicat în Revista Teatrul Azi, 2013)

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

08
/06
/17

Între 20-27 mai, Buzăul a devenit scena Festivalului ”Buzău Iubește Teatrul”, un ”nou festival vechi” împrospătat cu un nume și un concept de organizare nou. Spectacole dintre cele mai noi și apreciate din București, dar și două spectacole din Piatra Neamț și Suceava, o secțiune pentru studenți și alta pentru copii, spectacole de stradă și conferințe. L-am prins pe foarte activul director Adrian Găzdaru în mijlocul festivalului și l-am rugat să-și tragă puțin sufletul și să ne povestească despre FBIT.

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

Page 1 of 2612345...1020...Last »