Mircea Săucan. Cinema poetic-experimental
http://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-saucan-cinema-poetic-experimental/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent – Mircea Săucan.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 Mai 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

În rarele ocazii când se invocă numele lui Mircea Săucan, un cineast ale cărui filme sunt ocolite de televiziuni sau retrospective, sunt amintite „Meandre” (1966) şi „O sută de lei” (1973).

Sunt marile sale filme, cele ce i-au adus probleme serioase cu autorităţile vremii, care nu puteau accepta insolenţa şi extravaganţa artistică, fie ele chiar şi din partea unui cineast cu înclinaţii marxist-comuniste în tinereţe (dar cu o structură profund liberă şi nonconformistă).

„Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), al doilea lungmetraj al lui Mircea Săucan, este unul din cele mai poetice filme din cinematografia română. Acest experiment ludic şi suprarealist prefigurează şi este foarte apropiat, prin exuberanţa expresiei, de „Meandre” şi „O sută de lei”, asupra cărora Ziarul Metropolis va reveni într-un alt episod al seriei de memorie cinefilă.

În septembrie 1962, un soldat aflat într-o scurtă permisie (Eugen Popiţă, un actor anonim) şi o tânără şi frumoasă moscovită (cântăreaţa Marina Voica), vorbitoare de română şi venită să-şi caute tatăl dispărut în război, se întâlnesc pe o plajă la malul Mării Negre, se îndrăgostesc şi apoi se despart. La atât se rezumă naraţiunea, scenariul fiind scris de Vaţlav Stukas şi Mircea Săucan.

Poem vizual

Restul nu se poate povesti, la fel cum nici poezia nu poate fi trecută la vorbirea indirectă fără a i se pierde farmecul. Dintr-o întâmplare atât de comună, regizorul compune, cu ajutorul sensibilităţii sale speciale, un poem vizual, în care fiecare cadru pare echivalentul unui vers bine găsit.

„Ţărmul n-are sfârşit” oferă dialoguri înscrise în linia absurdului liric, însă perfect coerente şi familiare celor care au citit proza lui Săucan, o scenografie minimalistă, dar ofertantă în valenţe simbolistice, o coloană sonoră ce creează propriile spaţii imaginare eterice (muzica îi aparţine lui Tiberiu Olah), încadraturi ce sfidează orice şablon, un montaj care sparge construcţia clasică a imaginilor şi sunetelor, interpretări actoriceşti atent lucrate în spontaneitatea lor afişată şi permanente exerciţii de stil de o libertate absolută.

Filmul ar fi putut puncta un moment decisiv în maturizarea cinematografiei române şi în conectarea ei la modernitatea cinematografiei mondiale. Însă potenţialul nu a fost fructificat, într-un context internaţional – anii ’60 – când fundamentele de până atunci ale filmului se schimbau radical şi ireversibil.

Plăcerea jocului

„Am descoperit atunci plăcerea jocului fără miză, gratuit şi senin ca jocul copiilor”, spunea Mircea Săucan, în cartea ”Fantasme și adevăruri” a Iuliei Blaga, despre realizarea, cu probleme, a „Ţărmului n-are sfârşit”, ceea ce explică şi prezenţa mai multor copii, de diverse vârste, în film.

Această plăcere a jocului de-a cinemaul se poate transforma, de partea cealaltă a ecranului, în plăcerea spectatorului de a se lăsa atras în fluxul neîntrerupt de delicii vizuale şi sonore, unele inclusiv din tradiţia filmului de animaţie sau fantastic.

În „Ţărmul n-are sfârşit” – la fel ca, mai târziu, în „Meandre” -, Săucan redă în imagini starea de spirit a personajelor, aruncate în acest caz într-o iubire dincolo de orice normă sau clişeu. Este un film lipsit de profunzimea realizărilor ulterioare, dar adorabil în superficialitatea şi gratuitatea sa, subversive în raport cu scopul grandios, de participare la schimbarea ordinii generale, ce era atribuit de regim artei.

Scenariul iniţial acceptat de autorităţi era despre ţărani şi colectivizare, însă Mircea Săucan l-a deturnat complet, ceea ce i-a atras o serie de probleme. Mai mult, din cauza schimbărilor de sensibilităţi în relaţia dintre România şi URSS, filmul va fi oprit de la difuzare, ajungând abandonat în arhivă şi nemaifiind prezentat vreodată înainte de 1989.

Săucan-ul lui CTP

În cartea „Filmul surd în România mută” (Polirom, 2011), Cristian Tudor Popescu scrie, în legătură cu filmul de debut „Când primăvara e fierbinte” (1961), că „Mircea Săucan şi operatorul Costea Ionescu-Tonciu fac un adevărat “balet” de imagine pe marginea scenariului propagandistic. Prim-planuri insistente, ca defulare după precedentul deceniu trăit de cinemaul românesc în plan mediu, contraplonjeuri, compoziţii afişat picturale ale cadrului, “deraieri” poetizante ale aparatului de filmat, cadre statice până la hieratism, muzica cultă a lui Anatol Vieru, totul “de-amorul artei”, “poze”, unele frumoase, care nu fac priză cu naraţiunea”.

CTP este nedrept când persiflează, în textele despre Săucan, „baletul de imagine” devenit, de altfel, marcă a stilului consacrat în cinematografia română de regizorul filmelor cult „Meandre” şi „O sută de lei”. Totuşi, cunoscutul gazetar are dreptate când afirmă că “pozele” din „Când primăvara e fierbinte”, oricât de spectaculoase ar fi, “nu fac priză cu naraţiunea”.

Naraţiunea, în acest caz, este tributară ideologiei perioadei. În februarie 1945, doi soldaţi (interpretaţi de Ernest Maftei şi Mircea Basta) se întorc, într-o permisie de două zile, în satul natal. Aici iau parte la transformările social-politice ale vremii – îndrumaţi de activistul comunist şi simţind, cum spune clişeul, “vântul schimbării”, ţăranii încep să se unească pentru a-i alunga pe primarul asupritor (Mihai Mereuţă) şi pe “moşieri” (în rolul “boieroaicei” o întâlnim pe Olga Tudorache, iar în cel al partenerului ei – pe mereu fermecătorul Emil Botta).

O ramură derivată din trunchiul narativ urmăreşte relaţia dintre soldatul Grigore (cel jucat de Mircea Basta) şi o tânără (Eugenia Bosânceanu) care, crezând că iubitul a murit în război, se căsătoreşte cu primarul.

Pe acest schelet narativ (scenariul este scris de Dumitru Carabăţ, Beno Meirovici şi Mircea Săucan), regizorul pare interesat în special să testeze posibilităţile expresive ale încadraturii, montajului, mişcărilor de aparat. Dacă, mai târziu, expresia vizuală şi naraţiunea vor funcţiona perfect împreună şi se vor potenţa reciproc, în „Când primăvara e fierbinte” între cele două există însă o ruptură.

Propagandă diluată

O ruptură care, în final, se dovedeşte a fi în favoarea filmului, deoarece îl salvează de la eşecul total, tocmai pentru că propaganda este astfel mult diluată. Săucan nu pare, de altfel, preocupat prea mult de ea, de unde şi senzaţia de artificial, teatralitate, inadecvare în numeroase secvenţe.

La rândul său, Tudor Caranfil scrie, în „Dicţionar universal de filme”, că „precumpăneşte în el nu propaganda, ci arderea pasiunilor umane, poezia pătrunzătoare, adevărul comportamentelor şi relaţiilor”.

Fără a se şti motivele exacte, premiera a fost întârziată cu mai multe luni, filmul ajungând pe marile ecrane în mai 1961, deşi copia standard era gata din decembrie 1960.

Dar, aşa cum afirmă Bujor T. Râpeanu în cartea „Filmat în România”, „cert este însă că, imediat după premiera filmului său, Săucan (susţinut parcă premonitoriu de o campanie de presă apăsat favorabilă) este lovit de o contracampanie, declanşată de chiar redacţia cotidianului “Scânteia”, printr-o discuţie în care filmul este etichetat drept “antiromânesc” şi “nesocialist”.

Încercarea de a bloca filmul nu reuşeşte însă şi va fi abandonată după intervenţia ministrului Culturii, Constanţa Crăciun”.

Dotat cu o „luxuriantă facultate de a produce imagini” (George Littera), „Când primăvara e fierbinte” pare exerciţiul stilistic pregătitor al unui regizor cu neşansa de a fi nevoit să se exprime într-o perioadă neagră a istoriei. În ciuda slăbiciunilor sale, filmul poartă, cu siguranţă, amprenta în formare a lui Săucan.

Şi conţine câteva din preocupările tematice dezvoltate ulterior, cum ar fi iubirea neîmplinită şi prietenia, dar şi lirismul folosit pentru a ajunge la sufletul uman.

Fotografia cu Mircea Săucan a fost publicată în volumul „Fantasme și adevăruri. O carte cu Mircea Săucan” (Editura Hasefer, 2003), de Iulia Blaga.



22
/07
/17

„Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights”, „filmul documentar deghizat în ficțiune, teribil de sexy și năucitor în aparenta lui frivolitate”, după cum îl descrie Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, va intra în cinematografe vineri, 28 iulie.

22
/07
/17

Într-un spațiu cu o istorie tulbure precum cea a Balcanilor, unde în loc de „casă, dulce casă” zici „butoi cu pulbere”, totul se schimbă, chiar și iubirea. De care te bucuri unde, când și cum poți, chiar și pe drum. Pătimașe și variate, poveștile de amor balcanic au prins viață în filme care te însoțesc asemeni celor mai dulci amintiri ale iubirilor de-o vară.

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

19
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Pentru a reda încărcătura uriaşă – deopotrivă istorică şi simbolică – a cunoscutei Bătălii de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Christopher Nolan aruncă în luptă un arsenal maiestuos în acest nou film al său, „Dunkirk”.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

„Caravana filmului românesc” revine, în această vară la Amara, în perioada 17-23 iulie, cu un program variat de filme, în cadrul secţiunii „Capodopere ale cinematografiei naţionale”, și cu doi invitați speciali, Mircea Diaconu și Horațiu Mălăele. Proiecțiile vor avea loc la Grădina de Vară.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

Page 1 of 17712345...102030...Last »