Moromeţii. Un alt punct de vedere
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-un-alt-punct-de-vedere/

Marcel Iureş şi George Mihăiţă fac în „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, la Teatrul Act din Bucureşti, un Moromete şi un Cocoşilă universali.

Un articol de Andrei Crăciun|19 aprilie 2014

O sursă de cafenea, dar tot sursă, s-a întâmplat să-mi relateze cum a luat naştere spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?“. Se povesteşte, aşadar, că într-un anumit context, Marcel Iureş ar fi spus aproape aceste cuvinte: „Parcă aş juca în ceva…“. De aici a pornit o întreagă avalanşă de întâmplări fericite.

Constatând că, în țara noastră, Marin Preda, deși ne domină gândirea ca un patriarh, ca un Caragiale, n-a cunoscut și meritata consacrare în dramaturgie, îndrăgitul om de televiziune, dar mai ales de cultură, Cătălin Ștefănescu a purces la adaptarea unor fragmente din „Moromeții”.

Alexandru Dabija a regizat spectacolul, Teatrul Act l-a găzduit, doi mari actori au intrat în scenă, și, toate acestea fiind împlinite, iată-i pe Marcel Iureș și pe George Mihăiță devenind Moromete și Cocoșilă.

Prin clădirile corporațiilor, prin berăriile orașului, până și prin casele sale deloc conspirative, a început să se vorbească despre piesa aceasta, într-o nestăpînită cascadă de adjective. Auzind unele atribute, m-am îndreptat spre Calea Victoriei, am șezut chiar în spatele zestrei fetelor din familia Moromete și am luat aminte. Pe atunci, ploaia acestei primăveri încă nu începuse.

george mihaita

George Mihăiţă şi Marcel Iureş, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Alexandru Iureş

Evidențele au început să se arate. Nici nu mai știm, nu mai realizăm, nu mai înțelegem cât de mult din vocabularul de care abuzăm în public, dar și în privat, e moromețian! „Date fiind împrejurările” ține loc, veți fi nevoiți să admiteți, în dialogurile noastre, de introducere.

Apoi, suntem cu toții în căutarea unui punct de vedere. Cei mai concesivi admitem chiar că „e și acesta un punct de vedere“. În definitiv, îi constatăm până și pe proștii la care atât de des face referire bunul Cocoșilă. E adevărat, e cumplit: trăim în această permanentă mirare retorică – „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”.

În tragic, dar nu în ratare

Dar piesa domnului Ștefănescu nu e doar o bună radiografie a limbajului (prin ghicitura căruia putem, de facto, vedea întregul act al ființării noastre, românești). Nu. Acest Moromete (Iureș are în joc o luciditate tulburătoare, o luciditate care îi dă magnifica sa unicitate) și acest Cocoșilă (Mihăiță, cu o mustață tăiată în scurt, joacă bine, lăsând totodată impresia că o face fără trudă) spun, de fapt, mult mai mult.

Amândoi mănâncă pe parcursul spectacolului cum mănâncă oamenii cu adevărat înfometați. Au în arsenal tehnici care te uluiesc – te miri așa cum se vor fi mirat, acum mai bine de două mii de ani, martorii vindecării orbilor.

Există în context și un gard spre care, cumva, se tem să înainteze împreună și dincolo de care poate începe o întreagă altă filosofie, dacă nu o întreagă altă viață.

Am văzut la acest Moromete și la acest Cocoșilă ceva de Quijote și ceva de Sancho, ceva din George și Lenny din „Oameni și șoareci”, mai puțin din Bouvard și Pécuchet. Ei sunt indiscutabil mai aproape de Steinbeck decât de Flaubert. Nu prin acțiune, căci acțiunea e – aici – cu totul și cu totul alta, ci prin puterea de a-și trăi visele în tragic, dar nu în ratare.

Piesa domnului Ștefănescu reușește să ne redea un Moromete și un Cocoșilă nemărginiți, doi oameni, doi prieteni, care trec, la sfârșit, împreună, dincolo de bariera oricărui provincialism.

Soarta lor are – e limpede – ceva profund universal. Găsim aici, în toată lumina, dar și în toată noaptea ei, natura umană. Poate că asta încercau să-mi spună cei ce-mi vorbeau despre miracolul de la Act prin clădirile corporațiilor, berăriile orașului și casele sale deloc conspirative.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

26
/12
/16

Corul Armatei Roșii, al cărui director și 60 de membri se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit duminică în Marea Neagră, reprezintă un simbol al Rusiei aplaudat pretutindeni, chiar și în zonele de conflict. Repertoriul său include astăzi mai mult de 2.000 de opere, de la cântece folclorice sau care glorifică URSS la muzica sacră, trecând prin cele mai mari hituri moderne internaționale, pe care le interpretează cu voci puternice, însoțite de coregrafii acrobatice.

26
/12
/16

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, este în primul rând o surprinzătoare explozie de muzică și culori. Un film fermecător la suprafață, însă dulceag și convențional sub poleiala de musical care vrea să omagieze Epoca de Aur a Hollywood-ului.

26
/12
/16

George Michael a murit la vârsta de 53 de ani. Cântărețul și compozitorul al cărui nume real era Georgios Kyriacos Panayiotou a vândut mai mult de 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe aproape patru decenii, primul său album solo "Faith", din 1987, fiind vândut în 20 de milioane de discuri și ocupând prima poziție în topuri.

22
/12
/16

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

22
/12
/16

Doi colindători scăpaţi parcă de la balamuc, după felul cum sunt costumaţi, iau cu asalt un autobuz la ora când cafelele încă nu și-au făcut pe deplin efectul. Ambii sunt îmbrăcați în cămăși de noapte de damă, albe cu floricele verzi, cu dantelă la guler și mâneci, încinși cu niște sfori groase la mijloc purtând pe capete niște căciuli din pieile unor miei, care probabil s-au născut și au murit înainte de căderea comunismului.

22
/12
/16

De Crăciun, TVR 1 a pregătit telespectatorilor săi concerte tradiţionale de colinde, dar şi ale unor vedete internaţionale, ediţii speciale ale emisiunilor postului iubite de public, întâlniri cu vedetele preferate, reportaje şi documentare în premieră. (...) Pe 25 decembrie, de la 16.00, TVR 1 oferă telespectatorilor bucuria de a rememora şlagăre ale anilor ‘70, ‘80 şi ‘90, devenite favoritele multor generaţii

22
/12
/16

Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, ,,La La Land” va avea premiera în cinematografele din România pe 23 decembrie.

22
/12
/16

Într-o zi de 22 decembrie (1956) se stingea din viaţă Nicolae Labiş, unul dintre cei autentici si sensibili poeti ai literaturii romane, supranumit de criticul Eugen Simion - "buzduganul unei generatii".

21
/12
/16

“Allied”, cu cu Marion Cotillard şi Brad Pitt în distribuție, “Collateral Beauty”, Will Smith, Keira Knightley, Edward Norton, Kate Winslet şi Helen Mirren, “Alice Through the Looking Glass”, cu Helena Bonham Carter si Johnny Depp și „Office Christmas Party”, cu Jennifer Aniston pe afiș, se numără printre cele mai proaste filme ale anului, în opinia celor de la faimoasa revistă Rolling Stone.

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.